După lectura Danei, încep discuţiile:
Eugen Bunaru: ,,Prima mea impresie este o surpriză plăcută. Nu ştiu dacă ai mai scris sau ai publicat. Cred că nu greşesc dacă spun că există în proză nişte promisiuni, nişte elemente care mie îmi dau sentimentul că dacă vei persevera, vei evolua. Chiar dacă este vorba de un fragment, proza poate fi independentă. Sigur că ea poate fi în acelaşi timp şi un capitol sau să deschidă alte perspective. Există aici elemente care confirmă un exerciţiu al scrisului şi lecturii, nu există stângăcii stridente în text.
În primul rând, mi se par interesantă tema. Este o proză care abordează un subiect pe care eu nu l-am prea întâlnit în prozele scurte. Mi se pare interesant şi curajul de a aborda o astfel de temă, pentru că se poate cădea uşor în facil sau spectaculos ieftin. Dar meritul tău e faptul că ai un anumit ochi cu care te opreşti asupra unor detalii. De natură fiziologică, iar momentul acesta intim capătă nişte dimensiuni care transcend momentul în sine şi toată povestea capătă o altă dimensiune. Tu îţi opreşti obiectivul asupra detaliilor, asupra acestei stări fiziologice pe care o descrii în detaliu. Nu este vorba de ceva vulgar în sine, i accentul cade pe acest moment al unei fete. Obiectivul focalizează aceste detalii, toate acestea transcriu şi o stare lăuntrică, nu numai fiziologică.Acest tip de proză poate să reuşească, dar şi să eşueze. Dar aici probabil capătă alte conotaţii.’’
Intervine Aleksandar Stoicovici:
,,Nu cred că accentul cad pe starea fiziologică, ci cred că are un strat filozofic.’’
Eugen Bunaru: ,,Ea nu mizează pe nişte teribilisme, dar am spus că o astfel de temă eşuează dacă nu este stăpânită de mijloace de efect. În schimb, la nivel de scriitură, sunt nişte discordanţe de logică: ,,Mâinile ei, ca un infractor…’’. Folosirea comparaţiei te ajută uneori, dar uneori mai sunt şi forţări, iar comparaţiile sunt mai şchioape: ,,Îşi descoperi faţa în centrul ovalului, ca un portret baroc, schimonosit de teroare.’’ Eu nu cred că această comparaţie este acoperită logic. Apoi, nu am înţeles exact partea cu ,,scrijeliturile’’. E şi partea pe care am simţit-o cea mai interesantă şi bine lucrată. Trebuie să di o tensiune mult mai mare pentru ca proza să nu dea senzaţia de minor. În ciuda faptului că nu este un ir epic, textul are tensiune. Putând fi vorba şi de o proză cu o tentă filozofică, mi se pare cam greu acest cuvânt. Cred ă este şi marea catastrofă din manualele de română. Dar marea poezie nu vine din faptul că tu ai o idee filozofică. Dacă nu este substanţă poetică, degeaba este filozofie. Eu nu prea simit aici că ar fi vorba de aşa ceva. Mai degrabă, aş apropia proza ta cu proza de început a Hortensiei Papadat Bengescu. Ea are în prozele de tinereţe o priză la roza psihologică feminină. Părerea mea e că dacă te iei în serios, va trebui să mergi şi pe alte teme. Eu am convingerea că acum este nevoie de o permanentă reîntoarcere la epic, la întâmplare. Prozele de această factură se scrie la o vârstă mai tânără, răspunzând cuva unei nevoi de confesiune. Ele au şi o poezie. Şi aici se vede lipsa de experienţă. Şi eu cred că vine momentul când proza spune că trebuie să treacă a întâmplare. Eu cred că dacă vei scrie şi vei depăşi această fază, vei ajunge la proza în care lucrurile au trepidaţie epică. Alt truc al tău este faptul că proza ţine de o anumită inteligenţă, faptul că foloseşti acest joc al dublului. Dialogul dintre Sandală şi Mini-Sanda, e un joc subtil şi de efect. Dar, fii atentă la unele neglijenţe de scriitură sau de logică! În general, m-au plăcut şi informaţiile concrete, care au trimitere a lumea contemporană. Mai subliniez încă o dată gradaţia, felul în care se ajunge la un paroxism, care face ca personajul să fie ţinut într-o stare de inconştienţă, de dedublare.’’
Marian Oprea: ,,Mi-a plăcut proza pentru că e bine scrisă, are forţă, povestea e plauzibilă. Accentul se pune pe dublul fetei, e ca o dublă poveste, are un erotism rafinat. Dacă se ia în serios, va fi o prozatoare foarte bună.’’
Aleksandar Stoicovici: ,,Şi eu cred că e vorba de o proză foarte bună, îmi ine greu să cred că Dana e o novice, chiar dacă mai sunt nişte stângăcii. Cred că e vorba de o dedublare şi de o ucidere a sinelui. Din punctul meu de vedere, majoritatea comparaţiilor merg bine. Mi-a plăcut ,,Îşi descoperă faţa ca un monument baroc’’. Mi-a plăcut comparaţia cu Hopa Mitică. Observaţia fundamentală e că aş găsi o altă formulare pentru Mini-Sanda. Personajul e prea important aici. În schimb, nu-ţi ies personificările. Spre final, ai tendinţa să lungeşti unele propoziţii. Cu toate acestea, pot să spun că neglijenţele nu strică proza.’’
Ioana Duţă: ,,Mi s-a părut o proză surprinzătoare. La început, a crezut că este despre vampiri. M-au deranjat comparaţiile, care, deşi reuşite, vin una după alta. Dar tot ele m-au adus în lumea reală, în urban.’’
Lazăr Remus: ,,Am subliniat ,,translucidă ca albuşul’’ şi ,,gresia rece’’. Deşi fragmentul e dintr-o proză mai mare, se simte că ar fi un fragment izolat şi publicat într-o revistă.’’
Alexandru Colţan: ,,E o proză interesantă, se vede că Dana are talent, merge pe linia feminină. M-au deranjat repetiţiile cuvântului ,,oglindă’’ şi ,,albuşul de ou crud.’’ Sunt şi imagini interesante. Chestia cu scrijeliturile apare de foarte multe ori. Cred că proza merită revăzută şi continuată.’’
Dana Ionescu: ,,Eu am o problemă de disciplină. Nu-mi place să mă întorc la text, să mă detaşez de el, ă inserez cuvinte, să tai. Personajul meu are o fobie de şobolani şi de aceea se aud multe scrijelituri. Iniţial, am scris o altă bucată, care nu e din perspectiva personajului.’’
Eliana Popeţi
