Dan Spătariu *
***
Se opresc în mine prezenturi
Sunt hambar cu amintiri
Vom ști toți despre toți
când ne vom întoarce grandios
de modeşti în vidul stelar
După plecare ochii rămân singurii privind necontenirea
După plecare auzul mai absoarbe strigăte de doine
Sunet de pași călcați pe drum de oase
Paturi întinse depun mărturie
Hedonic inspir
Hedonic expir
Sunt o strecurătoare pentru timp
Limba noastră Aur poartă -remix
Cerșesc mai multe clipe
Din roua dimineții
Vocale sfinte cuminți cinstesc
Mă-nclin în fața ta
O, Doamnă Grai!
Limba de foc cu slavă aclamă zeii
În mici atomi adie Eminescu
Rime anapoda ciocnesc ritmic pereții
Culori de codri virgule adapă
Vulcani interiori lave cuvinte
Fraze curgând spre noi poeme și romane
Mă-nclin în tine Doamnă Grai!
Superbă vaginală
Mușc lacom ca din miez de pâine
Limba mi-e înecată de savori
Cuvinte cosmice se lasă nerostite
Veșnicie pe bune
Fugeam de moarte
Îmi calculam ipotetic anii zilele
Lingeam lacom culoarea clipelor
Timpul mă înțepa aleator în organe
Anevoios înaintam în mine
Urcam un munte plin de riduri
Până ieri când mi-am amintit
De oprirea anotimpurilor
Eram acolo singur fără așteptări
Acum înot elegant
În nesfârșite nesfârșiri
Când obosesc Numele Meu
Incolor de util mă face să plutesc
Secundele s-au agățat estetic
Într-o clepsidră crăpată
Prin care umerii mei somptuoși nu mai trec dincolo
Orbite finale
Mă înconjoară seara
Talia mea Axis Mundi
Aud trenuri în depărtare de la etajul copilăriei
Vara a înaintat cu pași de baladă
Fiecare om a îngenuncheat duminică
Viața încă este un păcat adormit în rutină
Postez la nesfârșit imagini colorate
Zâmbete antrenate pentru perfecțiunea percepțiilor
Tuneluri îmi trec prin memorie
scurtând algebric drumul dintre doi versanți cenușii
Gândurile ajung mai repede la destinație
Unde le așteaptă o tăcere sfidătoare
Bumerangul săptămânal al calendarului
Aduce înapoi lunia
Zilele seamănă repetându-și în prostie numele
Un stomatolog genial este iertat pentru nepăsare
Bega curge între malurile stabilite pe hartă
Nimic nu se opune la nimic
Totul atrage totul
Voi adormi într-o zi când fiind stea
aproape nimeni nu va mai știi nimic despre mine
Eu da despre tot
Doină
Opreliști vifore și ceasuri
Păreri de zaruri aruncate vag
Loviri în valuri stâncile apasă
Nisipul cald se joacă diafan
Amurguri irosite pe fereastră
Alunecări în adormiri ce vin
Subite locuri dezvelesc grimase
Sunt căprioare în rapusele păduri
Murind prin drumuri prafuri de aramă
Își caută vânturile care să le ducă
Lumini de dimineață încrustate
În fiecare miriadă vor sa spună
Plutiri de amăgiri ce se scufundă
Pe răstigniri de ore în amurg
Un cântec se aude dintr-o strună
Mesteacănul se zbate lângă drum
***
Roiesc printre zile și ore
Agățate lucios într-un timp incalculabil
Programez un moment al fericirii
Voi fi mai fericit decât acum
Va exploda totul alegoric
Lumile mă vor recunoaște
Ca fiind Cel Umil
Încă trecerea lui colorată mă face să îmi placă
Evit orice microplictis ca mașina o baltă
Pe un perete zace umilul calendar
Anotimpuri amestecate în ogradă
Gândurile mele proiectate aiurea în curte
Fără vreo lege newtoniană
Poate cuantic pentru cine nu are ochi să le vadă…
Încă aștept o zi când fericirea
Va fi nudă dăruită excitatä
Lacom voi servi câte puțin
Să- mi ajungă fără să mai fac nimic
după atâta trudă şi osteneală de elanuri
Inspirație
Mă hranesc strămoșii cu poezie luată din trunchiuri si frunze
Mă așez la scris și îi aud în tâmple cum vuiesc sau altă dată mă privesc și zic de mine
Că voi exista si-o sa-mi amintesc
Mă hranesc strămoșii cu gesturi mici făcute la fântâna
Cu hora adăpostită într-un vânt
Noaptea trezit mușc compulsiv din trecut
Scriu poeme cu epitete de la ei
Nu stiu unde sunt în camera mea
Am un simțământ că îi văd în oglindă
Sau în urechea stânga
degeaba înghit nu dispar
Îi aud necontenit cum șoptesc
,,Ultima strofă era mai senină
Fără rimă”
Mototolesc arunc refac
De-a v-ați ascunselea
Sunt cel mai frumos din orașul acesta
Pe străzile goale când ies n-am pereche
Priviri pătimașe mă văd dintre stele
Încarnate în turnul din pietre și Iele
Dorințe-mplinite la ușă îmi bat
De după simt focul ascult bine tac
Desculț pe alee îmi caut un popas
Să îmi refac carnea de după suspans
Cu viața și moartea joc scunsa pe bani
Număr în șoaptă clipa o spintec
Cu tine în piept cu somnul în pântec
Le caut
Acum ele țin
Ca să mă caute
Înfloresc mătăsos nici aici nici departe
Pe crengi incredibil de indigo
Sunt rima ecou
Menta cu iasomie
Tu dormi? Era la ciclu
Nu prea știam să empatizez cu ea
Chiar am făcut cateva greșeli de abordare
Nu dorm i-am spus
Dar mințeam
Îmi fac ceva cald că mă doare
Tu vrei? Da vreau puțină mentă cu iasomie
***
M-a sunat azi doamna F
Mi-a spus că o dor toate
Și că nu știe unde s-au dus anii
Parcă totul a trecut repede
I-am zis că într-adevăr când mai este puțin
Tot ce a fost mult dar a trecut pare foarte puțin
Iar ce-a rămas …. Ne-am cutremurat amândoi
Încât i-am spus cu ce cremă sa se ungă
*
Dan Spătariu
Absolvent al Facultăţii de Medicină în cadrul UMFT, promoția 1996. Își ia doctoratul în specialitatea cardiologie în 2002.
Căutător al unei formule de viață autentică, găsește calea yoga la vârsta de 17 ani. Preocupări pentru artă: în 2006, înființează grupa artă amatori- Zenart 0, in cadrul căreia realizează, ca scenarist și regizor, câteva piese de teatru și filme de scurt metraj din tradiția Zen. Publică în 2022 volumul de versuri ,,Omul care Este”, un volum preponderent autobiografic inspirat din practica yoga ca drum al descoperirii de Sine.
Participă, începând din mai 2022, la Cenaclul literar ,,Pavel Dan”.
Poeme de Floricel Bogdan*
Parc
Frunze împrăștiate pe beton
pe aleea părăsită, din parcul monocrom.
Băncile părăginite,
pe care oftează mâzgăleli, amintesc de spiritul creator naiv.
Un copac înalt privește cu durere
cum coroana i se degradează, treptat, treptat, amintindu-i de zăpadă.
Atmosfera este rece.
Mișcarea este înlocuită de culoare,
Nuanțe trecătoare
Pe care timpul le va îneca
Lent zăpada materia o va îngheța.
Fructul interzis
Negru-al minții arbust,
Fructul interzis mă ispitește.
Eu încerc să nu îl gust,
Dar văpaia-i strălucește.
Fructu-i mic, necopt,
Dar cruzimea-l face dulce.
Gustu-mi cere să-l adopt
Și conștiința mi-o seduce.
În coaja fructului mă-nfig,
Dulceața o simt pe buze
Culoarea miezului o sting
Creând trăiri difuze.
Trupul este în extaz!
Creanga plantei mă-nfășoară,
Mireasma nu îmi dă răgaz
Frunza pielea-mi înfioară.
Dezmierdul lianei s-a oprit.
Senzația brusc se-oprește,
Ramura a împietrit
Finețea i se risipește.
Pe solul putred stau întins,
Ce-i lângă mine putrezește.
Fructul l-am zdrobit
Sufletul i se risipește…
Cubul de beton
Nuanțe gri și șterse
Lovite de fulgere și ploi
Marcate-n plăci imense.
Ochi multipli oglindesc
Ce de mult el a distrus,
Frunzele îl osândesc.
În interior este simetric
Alcătuit din holuri lungi și drepte,
Etaje suprapuse dielectric
Găzduiește multe vieți
Drame lungi, lacrimi necurse
Scrijelite pe pereți.
Aceste laturi și segmente se complică
Pe un tablou metalic,
Se adună, se unesc și se răsfiră.
Mașinăria
Ți se dă o oportunitate, ofertă încântătoare,
Un drum în viață, început de țel.
Ești ghidat de profeți cu chipuri mincinoase, zâmbete îmbietoare
Îți oferă prosperitate, comori digitale,
Poarta spre succes.
Mașinăria se pune în mișcare,
Măcinând bănci, ghiduri școlare
Devorând suflete necoapte.
Aruncă piesele tocate,
Caută altele noi, piulițe, procesoare
Consumă tot ce-i iese-n cale.
Dar tu te duci!
Te lași atras de vorbele seducătoare,
de promisiunile lor deșarte!
Te arunci în fața lamelor sfâșietoare,
te integrezi.
Ești pus în lanț, ești pus în jug!
Libertatea încet apune,
Ești împietrit în loc, cuprins de inerție
Pasiunea se transformă-n spume.
Zilele trec, anii se-adună,
Încă n-ai fost procesat
nu ai avansat
Ai crezut c-o să ajungă.
Ai rămas în spate,
Pierdut în timp
o linie roșie, pe cronometrul digital
Ai rămas blocat.
Dar tot încerci!
Dacă muncești mai tare,
vei primi ce s-a promis!
Dar colțurile ți-s uzate, ai ruginit.
Mașinăria iar se pune în mișcare,
căutând piese naive, gata vrăjite,
Înlocuind ce-i consumat
Acum tu ești decartat.
De ce sunt…
Am fost corupt de Dickens în copilărie,
cu sumbru-i tablou victorian
și de scriitorii din est
cu viețile sfărâmate.
Am fost corupt de sudoarea de pe fruntea mamei,
de zilele petrecute în singurătate
și de sfaturile ce le primeam
când ajungea deodată cu amurgul, frântă.
Am fost corupt de chipul ofilit
al unui vânzător
ce trebuia să se împartă
în trei locuri și la doi clienți.
Am fost corupt de fumul de țigară,
ce venea din plămânul unui puști
cu vreo cinci ani mai mic ca mine
având deja carnet de muncă.
Am fost corupt de iernile fără zăpezi,
de smogul constant produs,
de secetă și inundații
de pământul sistematic uscat.
Am fost corupt de un patron,
ce n-a lăsat un muncitor să-și vadă
tatăl pe patul de spital,
țipând că marfa lui este mai importantă.
Imaginea de-ansamblu mincinoasă
a picat, și-a arătat adevărata făță.
Schiță
(Fragment)
Decid să mă opresc într-un loc umbros și să stau sprijinit pe gardul negru și ruginit ce separă trotuarul de albia râului. Ca să nu mai gândesc la tot ce s-a întâmplat azi, încep să privesc apa. Fiind foarte murdară, dă spre un gri verzui. Imaginea oglindită a unui copac șerpuiește deasupra-i. Crengile încă încărcate se fragmentează, împrăștiindu-se în direcții opuse, că niște electroni fară nucleu, ca apoi să se reunifice într-o formă diluată a imaginii inițiale pe conturul mereu schimbător al râului, repetând procesul. Încet încet, petele de galben și portocaliu încep să se adune, formând un contur asemănător unui foc imens de tabără, iar ceilalți pigmenți se leagă și înconjoară centrul aprins, dând iluzia unei nesfârșite hore în jurul unei flacări agitate. Deoarece ochii au dat sens distorsiunilor create de oglinda mișcătoare, aceasta nu mai dispare, formele dănțuiesc încontinuu.
Dar, deodată, în centrul focului apare un punct negru ce treptat devine din ce în ce mai pronunțat. Când devine suficient de observabil, începe să se dilate într-un oval neconturat. Imaginea focului este disipată de o formă neagră, ceva asemator cu un sac plin sau un buștean. Se răsucește, dezvăluind că este de fapt o persoană. Observ că seamănă cu mine. Sunt, eu? Mirat, îmi concentrez atenția pe figura fantomatică. Eu sunt acolo, sau ceva ce seamănă leit cu mine. Privesc chipul din apă, chipul meu. Țin ochii închiși, iar pleoapele nu mai sunt acoperite de cearcăne, oferind un sentiment blând, plăcut. Buzele vineții au o poziție calmă, neîncărcată de venin. Arăt liniștit, de parcă aș fii o componentă firească din peisaj. Plutesc lent, legănat uniform de fluxul apei. Peisajul cinematic este sporit de muzica de care am și uitat că o ascult, dar timpanele se simt străpunse ca de o săgeată exploziva când aud versurile:
“I’m sinking it goes up to my chin
White, white, white, gray to black eversince…”[1]
Mă dau îngrozit în spate, îndepărtându-mă de spectacolul sinistru ce mi s-a derulat în față. Nici n-am observat apusul. Cât am stat aici…
* Floricel Bogdan – Student la Universitatea Politehnică din Timișoara, Electronică și Telecomunicații, anul II. Pasiuni: Lectură, Muzică, Filozofie, Istorie, Programare.
Autori preferati: Hermann Hesse, Panait Istrati, Maxim Gorki, Vasile Voiculescu, John Steinbeck, Osamu Dazai, Inio Asano, George Bacovia.
Gen si trupe preferate: Indie/Alternative Rock (Neutral Milk Hotel, Car Seat Headrest, Radiohead; Bladee, Lil Peep; John Williams – compozitor, pianist,dirijor American. .
[1]Skin – Bladee, Eversince, YEAR0001, 2016 Suedia.
ANUNȚ- INVITAȚIE!
Joi, 24 noiembrie, ora 19oo, Cenaclul ,,Pavel Dan” vă invită la o nouă seară literară
care va avea loc în sala de cenaclu a C.C.S.T.
Vor citi poezie: Florin Vârjan şi Răzvan Stoicovici
Moderator: Eugen Bunaru; Coordonare online: Florin Vârjan și Dan Spătariu
Vă aşteptăm cu drag!
Forum studențesc
