rămân în urmă mereu
e un fel de rugăciune şi asta
să stai să speli cămăşile albe
şi să tragi linii cu var
dincolo de gard
mie mi-e frică să nu-mi pierd ochii
eu trag de lume cu ochii închişi
mie oamenii mi-au desfăcut
primul nasture de la cămaşă
şi mi-au legat în minte
un câine care îmi spune
că toţi prietenii mei morţi
n-au văzut camioanele navetiştilor
gonind prin podul casei.
Comments
Moni Stănilă
îmi place poemul ăsta, Ana. şi finalul are forţă.
Andreea Bozgan
E curios cineva si de mine?:)am si eu cateva poezii....
Andreea Bozgan
http://havanapoesisloca.blogspot.com/asta este blogul meu,va astept :)
Moni Stănilă
am intrat pe blog. am vazut cum scrii. se simte lipsa unei lecturi la zi, ori lipsa empatizarii cu ceea ce se scrie azi. ti-ar […] Read Moream intrat pe blog. am vazut cum scrii. se simte lipsa unei lecturi la zi, ori lipsa empatizarii cu ceea ce se scrie azi. ti-ar prinde bine sa vii la cenaclu. mie personal mi-a ajutat ffff mult. vino deseara daca poti. pe la 18.30/19.00 Read Less
Andreea Bozgan
to Moni Stănilă
Pai ma gandesc ca m-ar ajuta foarte mult,am primit ideea de a merge la un cenaclu pentru a ma dezvolta ,dar nu stiu unde sa […] Read MorePai ma gandesc ca m-ar ajuta foarte mult,am primit ideea de a merge la un cenaclu pentru a ma dezvolta ,dar nu stiu unde sa vin,nu am vazut decat azi mesajul....daca m-ai putea ajuta cu o adresa:)mersi mult. Read Less