Poeţii cântă dintotdeauna iubirea. Nu doar de Valentine’s Day… Uneori, chiar la un pas de graniţa (nedefinită?) dintre viaţă şi moarte.

                        Două poeme de Pavel Gătăianțu

(N. la Locve/Sân-Mihai, Serbia, 15 decembrie 1957 – m. la Novi Sad, 22 ianuarie 2015)

Stâlpul de afişaj

(Pe marginea unui afiş)

Undeva se duc lupte crâncene

şi se nasc eroi.

Undeva se face dragoste şi în spaţiul

ce rămâne când se îmbrăţişează

două corpuri ia naştere dragostea

cu chip de animal hulit.

Undeva se ridică pumnii

şi tăişul libertăţii sclipeşte

ca ochiul zilei de mâine

încât cafeaua ţi se prelinge

peste buzele ceştii

cu tot cu viaţa ta de până ieri.

Undeva, înr-un lan de grâu,

printre rotocoale de aer nevindecat

ia naştere o nouă viaţă

şi rănile continuă să curgă în valuri

spre triumful provizoriu al gloriei.

Şi-i atâta aer comprimat în plămâni,

şi atâta sânge coagulat în vine

încât încremenesc buzele

într-un nou strigătîngheţat de luptă.

***

Poveseşte-mi cum se petrece

o zi din viaţa ta.

Când te scoli dimineaţa

buzele tale în oglinda aburită

dezvăluie bucurie sau melancolie?

Ochii tăi pe cine privesc

dis-de-dimineaţă?

Degetele-ţi ating cu duioşie sânii

în treacăt sau mâna cuiva efemer

stăvileşte legănarea trupului tău?

Povesteşte-mi cum se petrece

ziua din viaţa ta.

Spune-mi totul, încet şi lasă

să dureze asta toată ziua

şi eu am să fiu lângă tine

transfigurat în nălucire

şi te voi atinge tainic în vis

pentru că asta e tot ce-mi rămâne

la sfârşitul zilei sau al nopţii

când adorm cu gându-nvăluit de tine.

Poeme selectate de E. B.

În fotografie: 23 iunie 2012, la comunitatea românească din Torac (Serbia), Pavel Gătăianţu, alături de Andrei Bodiu (+), Nicu Ciobanu, Costa Roşu, Eugen Bunaru şi Tudor Creţu.