Cronică de cenaclu
În data de 17.03.2015, în cadrul Cenaclului literar Pavel Dan, care se desfășoară la Casa Studenților, l-am ascultat pe Andrei Ene lecturând câteva creații poetice.
Eugen Bunaru a ,,spart gheața’’, pornind un comentariu pe baza textelor prezentate dar și pe baza evoluției literare parcurse de Andrei în cadrul Cenaclului. ,,Cred că Andrei Ene este un poet de cursă lungă. Desigur depinde de el, până la urmă!” sunt cuvintele cu care începe acesta, la adresa lui Andrei. Eugen Bunaru remarcă un instinct poetic bun, dar și o bună tehnică a expresivităţii, a dozajului şi a gradaţiei. Miza poeziei sale pleacă de la un pseudo-nucleu epic, de la mici întâmplări, gesturi, detalii cotidiene, care prind ,,personajul”, îl fac captiv în plasa unui cenușiu existențial. Impresionează și prin aranjamentul textual al motivelor, prin derularea gesturilor, a nuanţelor care potenţează, tensionează discursul aparent anodin. Eugen Bunaru remarcă și o ,,tentă biografistă” și subliniază “trăirea nimicului” şi sugestia absurdului ceea ce poate aminti de unele proze scurte ale lui Kafka.
Un vers-cheie ar fi: „am ajuns undeva unde e ziua mea”. Alte caracteristici ale poeziei lui Andrei ar fi perceperea lumii din perspectiva unui copil, apetența pentru vegetal, inserții de ,,definiții” care bagatelizează, ironizează…
Mădălina Bălănescu observă și ea că la prima vedere, textele dau impresia de banalitate însă reușește să spună mult în fraze scurte și simple.
Ema Cazan intervine pentru a adăuga anumite observații cu privire la starea pe care o transmit poemele și anume cea de însingurare, de calm, de static. Ultimele trei poeme nu i s-au părut reușite din cauza faptului că nu aveau consistență, încărcătură poetică, erau exagerat de simpliste. Remarcă de asemenea că Andrei accentuează unele elemente care nu primesc importanță în viața de zi cu zi, oamenii nu le remarcă, le ignoră (țesătura frunzelor, plantele, gingia etc)
Marian Oprea apreciază depărtarea poetului de cuvinte obscene (folosite de foarte mulți poeți contemporani). ‘’Vibrația e bună’’, iar unele poeme sunt ‘’vizionare’’, vede ceea ce alții nu văd.
La finalul întânirii am stabilit cateva detalii organizatorice.
A consemnat Ema Cazan
Câteva poeme:
***
am ajuns undeva unde e ziua mea
acum pot să-mi întind picioarele
am început să văd țesătura frunzelor
cum sunt cusute între ele
când mă plimb dimineața mă uit la țesătura plantelor
(toate plantele sunt cusute de pământ)
pomii care nu sunt cusuți bine se mișcă dintr-o parte în alta
în timp ce trec cu viteză prin țesătură mi se închid ochii
mă gândesc la pomii mei preferați
uneori țesătura e așa deasă încât simt că pierd ceva
simt că se ascunde ceva în spatele ei
când ne atingem mâinile ni se agață firele
mă gândesc la trandafiri
***
aici am în jurul meu doar plante verzi. plante verzi în pământ negru
nu-mi dau seama cât e de mare locul ăsta știu doar că acolo unde se termină podeaua încep pereții
câte unul în fiecare parte
am doar multe plante și mult aer. aerul ne ajută să trăim liniștiți, pe mine și pe plantele mele
de asemea avem nevoie și de apă. bem în fiecare zi din cel mai transparent pahar
aici sunt doar eu împreună cu plantele mele
printre ele simt că pot să mă gândesc liniștit la lucrurile mele preferate
cum ar fi apa și albăstrimea ei
***
stau întins în pat și mi se pare că aud tot felul de sunete
stau întins pe spate și mă uit în gol
sunt acasă la mine în patul meu doar eu cu pătura mea cu perna mea
stau confortabil întins în pat doar eu singur printre perne stau și mă gândesc
***
aștept să se deschidă la magazin
ca să mă duc să-mi iau ceva de mâncare
am vrut să scriu ceva apoi m-am răzgândit
