Cronica întâlnirii de cenaclu din 31.03. 2015

Au citit poezie Mariana Gunţă şi Patricia Lelik

Eugen Bunaru începe prin a preciza că este o seară bună de poezie, menționând că surpriza serii este Patricia Lelik, care citește pentru prima oară la cenaclu.

Despre Mariana Gunță Eugen Bunaru spune că grupajul de poeme pregătit pentru această întâlnire este o confirmare a înzestrării sale poetice, dovedite anterior, conturându-se o poetă cu un real profil, apropiindu-se încet, dar sigur, de posibilitatea de a debuta editorial, sugerându-se ideea că e important ca debutul să aibă girul unei edituri prestigioase.

De când a debutat în cenaclu, în clasa a 12-a, Mariana și-a cizelat poezia. Totodată, Mariana Gunță atrage atenția prin faptul că, dincolo de timiditatea ei, în poezie este foarte curajoasă. Asocierile ei verbale ,,te scurtcircuitează”, sunt puternice, surprind prin insolit și neașteptat. Poezia ei sugerează deopotrivă fragilitate şi forţă.

Maniera ei de a construi poezia are un filon suprarealist, având un rezultat poetic bun prin faptul că efectele de ,,surpriză” sunt create prin îmbinarea elementelor prozaice, minimale, mundane cu structurile şi doza de nonconformism specifice poeziei tinere.

Minimalismul, „linia derizorie” a poeziei sale, alături de tenta mizerabilistă, sintetizează cele două direcții, transmițând o stare poetică aparte, născută și prin inserții ale irealului în planul firesc, mundan.

Poezia nr. 1 este în special un text pregnant printr-o senzorialitate care nu bruschează, detaliile „casnice” dând savoare textului, adăugând concretețe și naturalețe poeziei. Poezia se naște din priza pe care o are la real și la concreteţea termenilor. „Starea de poezie” ia naștere din buna alegere și înlănțuire a termenilor, prin asocierea surprinzătoare a acestora.

În plus, se observă în textele Marianei și o „poetică de adâncime”, sondarea unui ,,subconștient” poetic implicit, aspect vizibil, în special în poeziile tangente cu unele motive şi reminiscenţe ale copilăriei, cu o lume a unei purități anterioare; aceste motive sunt îmbinate cu elemente ale  unui real care tinde să spulbere acea nostalgie, acea stare de suspendare într-un abur oniric.

Finalurile poeziilor sunt, în general, reușite,  amplificând efectul construit de-a lungul poeziei. Deşi nu scrie o poezie comodă, Mariana Gunţă reușește să ,,întâlnescă” orizontul de așteptare (estetică) al cititorului iniţiat. Per ansamblu, poezia ei este construită ca un spațiu al frumosului în permanență agresat de diverse ipostaze şi imixtiuni ale urâtului cotidian. Eugen Bunaru face niște observații finale în legătură cu poezia Marianei, atrăgându-i atenția asupra faptului că uneori imaginile sunt puțin „căutate”, însă, în ansamblu, poezia Marianei Gunță este o poezie reușită.

„Despre Patricia Lelik, Eugen Bunaru spune că este o surpriză plăcută pentru că, deși citește pentru prima oară, nu se observă o poezie „naivă” – poate cu unele mici excepții. Eugen Bunaru sugerează că poemul poate câștiga prim eliminarea unor sintagme neinspirate (cu referire la una din poeziile citite).

Există o tehnică a gradației în poezia Patriciei; e sublinit faptul că ea are o anumită percepţie scripturală a realului. Este o poezie de notație, a flash-urilor, a surprinderii unor secvențe aparte, din imediata noastră apropiere. Patricia îşi calculează efectele poetice și lucrul acesta evidenţiază un control lucid al scriiturii.

Poezia ETERNAL este un joc, o repetare inteligentă a versurilor, cu frison liric și tehnică. Aici, Eugen Bunaru menționează că finalul e puțin previzibil și căutat și că o posibilă renunțare la el ar putea îmbunătăți poezia. Într-un vers al poeziei TRANZIȚIE este menționată metoda colajului, poeziile Patriciei mizând pe un colaj, pe un mixaj de imagini și stări. Monologul din finalul grupajului este un bun montaj, o auto-reflecție, o sondare a interiorului cu ajutorul exteriorului.

Una peste alta, versurile Patriciei, lipsite de podoabe, au o acuitate caracteristică, o gradație care reverberează de la un vers la altul, potențându-le, creând o imagine de ansamblu convingătoare. Sigur, mai este de lucrat în continuare.

Roxana Diaconescu spune că poezia Marianei Gunță este o surpriză pentru ea, menționând că i-a plăcut în special cel de-al treilea poem pentru verosimilul de care dă dovadă, pentru o bună imitare a realității. Primul poem aduce aminte de un imaginar „tradițional” și cel de-al cincilea poem îi vorbește personal, dublând o stare pe care aceasta deseori o are: „facem poze repde/ și plecăm de aici// urmează(x3). Cel de-al șaselea poem este „un început de lume”, după cum este toată poezia Marianei. Mariana are o poezie proprie, o poezie individualizată, o poezie care-i poartă amprenta și care poate fi ușor recunoscută.

Cu referile la poemele Patriciei Lelik, Roxana Diaconescu este de părere că acestea sunt construite cu calcul, cu tact, că este o poezie bine gradată și bine construită. Observă că aceasta se descurcă bine și la construcția prozei, textul curgând natural. În final, îi recomandă Patriciei să continue să scrie, să persevereze, pentru că, fără dubiu, talent există.

Ramona Sas spune că din grupajul de poeme al Marianei Gunță i-a plăcut în special poemul nr. 3, pentru impactul pe care-l produc imaginile asupra ei, transpunând-o într-o altă existență, într-un „impas al existenței”, o stare de suspendare în afara vieții.

Ramonei îi place și faptul că, în poezia Marianei, fiecare lucru banal primește viață și sens și că Mariana reușește să schimbe subtil registrul de-a lungul grupajului de poeme, dând dovadă de versatilitate și experiență în ceea ce privește lucrul cu poezia. Poezia este expresivă prin incomoditatea ei, care transpare prin citire, în sensul că este o poezia care-ți dă senzația de amorțeală și apoi, de unde nu te aștepți, printr-o subtilă schimbare de registru, te „lovește”, te „trezește”

În legătură cu poeziile Patriciei Lelik, Ramona Sas spune că aceastea sunt bune, însă unele titluri ar putea fi schimbate. Observă o discontinuitate între poeziile din grupaj și speră la o oarecare omogenitate stilistică pe viitor. Ramona Sas remarcă existența unor imagini pregnante, puternice, cum găsim, de pildă, în poezia Tranziție. Observă, totodată, tendința de fotografiere, de „capturare” a anumitor momente, de extragere a acestora din planurile de origine și atentă observare ulterioară.

Proza din final reușește calitativ, punctează Ramona Sas, în special în partea de final a acestui micro-text. Aici Eugen Bunaru intervine și spune că, într-adevăr, acest text este o mostră a îmbinării stilurilor, fiind un experiment curajos. Sunt evidente şi unele însemnări oarecum sentenţioase, cu tentă explicit ,,filozofică”: „Frica de moarte te face să continui(…)” Se propune ca pe viitor să se folosească mai mult de capacitatea de sugestie a textului, a cuvintelor.

Ema Cazan ne spune că rezonează cu poezia Marianei Gunță și cu perspectiva acesteia. Observă în special poemul nr. 3, unde apare pregnant o tehnică a îmbinării abstractului cu concretul.

După părerea Emei Cazan, Patricia, chiar dacă citește pentru prima oară în cadrul cenaclului, dezvoltă o tehnică proprie. Ema Cazan observă că ultimul poem este omogen, continuu. Îi sugerează Patriciei să încerce un „discurs” poetic, să elaboreze poezia adăugându-i mai multă discursivitate, eliminând din fragmentaritatea de acum, să „povestească” prin intermediul versurilor, cărora să le adauge lirismul propriu.

Marian Oprea își începe aprecierile critice spunând că grupajul de poezii al Marianei Gunță este unul foarte bun, fiind de părere că ultimul text al ei este o „ars poetica”, fiind unul dintre cele mai bune poeme din grupaj, ,,un poem halucinant”. Observă, în continuare, că Mariana folosește imagini intuitive, „deștepte”, precum: „ca o grenadă într-o țeavă/ de scurgere” sau „se mișcă puțin vântul”. Marian Oprea remarcă și unele construcții prea explicative, precum: „mie femeie(…)” sau „trebuie și asta(…)”, construcții care dau o nuanță de imagine impusă.

În final, Mariana este felicitată și i se spune că, fără dubii, grupajul este unul reușit.

În cazul Patriciei Lelik, Marian Oprea observă că unele imagini sunt cam explicite. Continuă spunând că poezia Amețeala este o poezie reușită, însă s-ar putea renunța la ultimele versuri – nu neapărat la ultimul, care dacă este păstrat, poate oferi o nuanță benefică de ambiguitate. Poemul Haiku este mai puțin reușit, spune Marian Oprea, fiind cam simplist („lacrimi, durere și venin(…)” asemănându-se cu o imagine învechită, facilă. După părerea sa, un alt poem bun este Limb, după cum este și micro-proza din finalul grupajului. Totuși, proza conține unele imagini explicite și redundante.

In final, Patriciei i se recomandă o abordare suprarealistă, plecând de la o modifiare a unui vers dintr-o poezie a acesteia: „Cearcănele mi se întind pe fața ca o pânză”  > Cearcănele mi se întind pe faţă  ca o pânză.

 

A consemnat Diță Bogdan David

 

 câteva poeme de Mariana Gunță:

***

viaţa nu este o ecuaţie

când o tragi de coadă nu face

un muuu prelung

de ajunge la stele

viaţa nu este o ecuaţie

când o îmbrăţişezi

nu simţi decât pielea uscată pe tine

şi niciun argument

kilograme de mahmureală răzbesc în cap

ca o grenadă într-o ţeavă

de scurgere

ecuaţia are un şir

de acuzative şi de nominative

mâncate la micul dejun

de te lingi pe degete

***  

corpul stă adormit

ca o expresie

sunt mai trează ca oricând

sunt mai trează

şi aud şobolanii cum ronţăie

încheieturi umane

aud cum clocoteşte apa

şi cum o muscă dă de geam

lustruiesc camera

văd cum urc pe scaun

şi cum mă evapor încet din corp

într-un surplus de ceară galbenă

corpul stă adormit

ca o expresie

se mişcă puţin vântul

nimic nu este mai static

decât starea de veghe

*** 

adormi cu spatele la mine

ca un borcan spart de zacuscă

te caut sub plapumă

ca pe un colac de salvare

amintirile se dezumflă

în patul cu apă

stăm aici liniştiţi

nimic nu clachează

dimineaţa mâncăm cereale

ne batem joc de lapte

şi de cum ajungem aşa

paranoici

ca la început de lume

***

pe tavan cineva brodează o cârpă albă

în colţ radiază mizeria

firul de aţă scutură casa

de chiciură

trecem

dintr-o cameră într-alta

printre jucării

ţipete

înjurături

zvâcniri în somn

copii plângăcioaşi

şi trezirea în crudul dimineţii

în teama

greşită

***  

o mână întinsă prinde aburul

ce ne iese pe gură

îl unduieşte pe degete

ca pe o marionetă

până ce se evaporă

în puncte mici

sclipitoare

dansatorii de pe stradă

sunt fantome învârtite

le zâmbim cu capul întors

vor face ei ceva în seara asta

vor reuşi să se strecoare

între cărămizi

şi să adoarmă

acolo

și Patricia Lelik:

1.
colaj
3 personaje
copila, mama şi bunica.
ele nu s-au cunoscut
au fost aduse împreună
prin fotografie
după 75 de ani.

2.
oboseala pluteşte în aer
ca o boală
aşezată asupra oraşului.
oamenii
cască plictisiţi in papaci de casă
luncând adormiţi printre camere.
paralizează spre ieşire
îşi întorc capetele lent
cu mişcări reluate
corpurile se dilată, se contractă
liniştea le curge prin urechi
până vine cineva să-i salveze.

3.
după moarte
a trăit singur
vorbind în stânga şi în dreapta
pe jumătate îndrăgostit
şi înghesuit
între existenţe
undeva
la intrarea în lumea ei
la ieşirea din lumea lui.

4.
M E T R O U
urc
deschid
ochii
lumina
inundă
umbre
conturează
oameni
afişe
peron
expres
picioare
amorţite
flash
trecut
astept
destinaţie

oxigen.
„pasageri, s-au închis uşile”

 

Cenaclu îşi va relua întâlnirile după vacanţă, la o dată care va fi anunţată.

 

Vă dorim tuturor Paşte Fericit şi Binecuvântat!