17 noiembrie 2015.

Au citit Bogdan Munteanu – proză și Ana-Maria Chițulean – poezie.

În debutul serii literare, Eugen Bunaru le felicită pe Ana Maria Chiţulean, pe Mariana Gunţă şi pe Roxana Diaconescu pt. ,,prestaţia” reuşită pe care au avut-o, cu două săptămâni în urmă, citind poezie şi proză la Clubul de lectură Institutul Blecher (condus de poetul Claudiu Komartin), ocazie cu care a fost prezentată şi Antologia Cenaclului Pavel Dan ,,Cuprins sau Un fel de Imperiu” de Eugen Bunaru. După acest moment introductiv, s-a trecut la discuţiile pe marginea textelor citite.

Eugen Bunaru arată că textul lui Bogdan Munteanu poate fi receptat şi ca o proză independentă, deşi el este un fragment de roman. Sesizează calitățile de prozator din fragmentul citit, dintre care oralitatea este pregnantă și bine stăpânită, iar personajele sunt conturate prin dialog. Această oralitate iprimă scriiturii senzaţia de autenticitate, de secvenţă cine-verite, de spontaneitate. E un limbaj apropiat de realitate, de vorbirea curentă. E  remarctă și o ușoară tentație a scriitorului de a utiliza expresii nude tot în ideea apropierii de cititor. ,,Aşteptăm cu toţii noua carte a lui Bogdan Minteanu!”

În poezia Anei, Eugen Bunaru vede un bun control asupra textelor,  departe de  nesiguranțele inerente, deseori, în textele celor care se află la începutul drumului în poezie, în creaţia poetică. Ana scrie despre eul său, dar printr-o scriitură lucidă, din afara ,,eului liric”, a lirismului desuet. E un eu obiectivat prin impactul cu o lume a cărei agresivitate e sugerată cu subtilitate şi forţă expresivă, cu efecte poetice remarcabile. Această estetică amintește oarecum de natura poeziei Teodorei Coman. Eugen Bunaru îi propune Anei Maria Chiţulean să se gândească la ideea unui volum în vederea debutului editorial.

Roxana Diaconescu apreciază la poezia Anei și munca de atelier, de laborator poetic, lucrătura pe text, vizibile în textele f. bine șlefuite, care nu se pierd în detalii și surprind esențialul.  În fragmentul lui Bogdan, simte o empatie care o face să își dorească să întoarcă pagina. Este atrasă de enervarea produsă de limbaj și de lipsa monotoniei.

Crina Costea se abține de la a comenta poezia, dat fiind faptul că nu se consideră suficient de avizată asupra acestui mod de a scrie, însă se axează pe proza lui Bogdan. Îl apreciază pentru cuvintele simple pe care le folosește și apreciază că textul citit, maniera în care este scris reprezintă pt. ea, care sa află la începutul creaţiei de proză, un stimulent, o sursă benefică de ,,inspirație”, deoarece îşi dorește să se elibereze de limbajul mai preţios pe care ea, uneori, tinde să-l utilizeze în proză.

Mariana Gunță e impresionată de poezia Anei și îi plac în special imaginile pe care reușește să le creeze. La Bogdan apreciază scrierea lejeră și închegată.

“Marchezi cititoul prin expresia brutală din poezia ta, cu siguranță lumea o să se gândească la tine noaptea” glumește Fabian Olariu când încearcă să descrie , din punctul său de vedere, viziunea poetică a Anei.

Marian Oprea vede un mare potențial în poeziile Anei și o forță cuceritoare presărată pe alocuri cu anumite cuvinte forțate.  În proza lui Bogdan, Marian Oprea dorește să vadă și alte planuri, nu doar cel concret.  Bogdan îl asigura că acțiunea va prinde și alte direcții în continuarea textului la care încă lucrează.

 

A consemnat EMA CAZAN

Foto: E. B.

 

Marţi, 24 noiembie, ora 19,00 vor citi poezie Lera Kelemen şi Fabian Olariu.

Vă invităm cu drag să participaţi la seara de lectură şi la comentarii pe marginea textelor citite!

 

0 comments
0 likes
Prev post: Next post:

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *