MARŢI, 17 mai, ora 19, va citi proză şi poezie ANASTASIA COSTE

     Vă aşteptăm, cu drag!

Cronică de cenaclu – 10 mai 2016

Au citit David Popa – proză și Marian Oprea – poezie. De menţionat, ca o notă aparte a serii, discuţiile axate pe ideea ,,graniței” – dacă aceasta e clar definibilă –  între proză și poezie, cu trimitere la textele lui Marian Oprea, discuţii care au stârnit, deopotrivă, păreri apropiate şi diferite…

Eugen Bunaru: David Popa a fost o surpriză plăcută. Se simte la el un exerciţiu al lecturii şi al scrisului, e evident că a depăşit faza începuturilor ezitante. Textul citit poate trimite la un tip de atmosferă kafkiană. Există o tentaţie a proiecţiei în zona absurdului şi a imaginarului, dar şi un amestec de planuri ce se ating cu SF-ul şi cu o tentă poliţistă a epicului. Domnul D. pare să se proiectez în diferite ipostaze/alter ego-uri, fapt care crează o ambiguitate, transformând celelalte personaje în ,,siluete”. Aici, e posibil să ne întrebăm dacă acest aspect a fost premeditat sau nu. În subsiadiar, interesantă e sugestia timpului, la care trimite şi finalul prozei; acesta imprimă o simetrie întregului text. Scriitura, în ansamblu, curge bine. Unele exprimări sună preţios, sunt şi câteva improprietăţi de exprimare. Cuvântul rânjet din final pare căutat. E. B. crede că ,,subiectul” ar merita o dezvoltare, o deschidere mai amplă.

Marian Oprea, în grupajul citit, amintește de cartea Anei Pușcașu (,,Te aștept ca pe un glonte”) prin tematică – universul cazon, ca un soi de spaţiu concentraţionar – fiind vorba, însă, de contexte temporale şi de maniere stilistice/scripturale total diferite. E.B.  remarcă tonalitatea degajată, aparent neutră, voit prozaică a textelor lui M. O.,  de unde, de altfel, rezultă un efect poetic de calitate. Nu devine patetic. Textele sunt bine lucrate,  limbajul e adecvat temei. E o scriitură sugestivă, care ,,prinde”,  cu pregnanţă, atmosfera cazonă, absurdă, de spălare a creierelor din stagiul militar al ,,epocii de aur”. Uneori, se alunecă într-un ton de reportaj. E. B. crede că viitoarea carte a lui M. O. ar putea fi cea mai bună carte a sa.

Gherheș Florin: Nu cred că David trebuie să contureze personajele, măștile lor sunt ceea ce dau misterul textului. Patetismul,  în cazul lui, are un rol, pentru că este subminat ironic.

Fragmentele lui Marian Oprea au fiecare o poveste.  Nu e plăcută expresia ,,vârcolaci în formă de rotocoale”. Ce surprinde în text este că nu pare poezie. Sau, cel puțin, poezie de genul ăsta n-am mai văzut.

Anastasia Coste: E bună ideea pe care o schițează David în contrastul dintre feminin-masculin. Surprinde bine faptul că, într-o lume condusă de femei, bărbatul e doar un accesoriu. Abia când ajungi la final înțelegi începutul.

La Marian Oprea, fragmentele sunt legate între ele, formează un tot. Se simte o robotizare și o pierdere a sensibilității umane, specifice vieții de armată. Lipsa semnelor de punctuație duce la o explozie de gânduri care la rândul lor generează imagini.

Dana Catona: Proza lui David Popa reflectă un fel de cinism detașat, iar Marian Oprea redă fragmente de jurnal în proză. Ar fi interesantă o restructurarea a textelor, a altă așezare a lor.

Lera Kelemen: Proza lui David ar fi avut mai mult sens dacă ar fi fost pusă într-un context mai larg. Personajele sunt, totuşi, bine conturate, însă ar trebuie dezvoltate în același stil (abstract, confuz). E bine-venită critica adusă pro-feminismului care este mult prea exagerat în zilele noastre. Aș schimba cuvântul ,,rânjet” din final cu un cuvânt ceva mai plan.

Scriitura lui Marian Oprea este (mai) asumată și matură. Sub liniaritatea formei se ascund multe trăiri. Deși derularea este monotonă, în fond se întâmplă multe lucruri.

Petru (un invitat nou, prieten al lui Marian Oprea): Proza lui David trimite la un spațiu necunoscut, este plină de mister. Mă duce cu gândul la Matrix. La Marian, intonarea fragmentelor într-un anumit fel duce cu gândul și la poezie, deși aproape toată lumea s-a dus cu gândul la proză.

Andrei Ene crede că proza lui David rămâne cumva într-un stadiu ,,scheletic”, ar merita o dezvoltare, o adâncire, pentru a nu rămâne într-un spaţiu prea vag, doar schiţat. Poemele lui M. O. i-au plăcut tocmai prin scriitura aparent neutră, de ,,relatare” nepoetică, dar de efect.  

Ștefan Schmoll: David are salturi de la subiectivitate la obiectivitate și invers, ceea ce atrage interesul. La Marian Oprea, textele sunt poezie, chiar dacă modalitatea de expresie ar trimite la proză . Nu ar trebui să despicăm firul în 4 la poezie. Contează emoția și mesajul.

Ema Cazan: David eșuează cu începutul care cade în ,,filosofări” inutile. Prezența întrebărilor scade din tensiunea textului. Există, însă, o tehnică bine pusă la punct în ceea ce privește conturarea personajelor. Schimbarea planurilor (marcată de paragrafe) arată o premeditare a structurii și a ipostazierii masculinității în raport cu feminitatea.

Marian Oprea mă impresionează mai mult cu textele ,,memorialistice” despre viața în armată, care sunt mai bine lucrate, decât cu poemele erotice. Cu toate acestea, nu găsesc poezia în fragmentele sale. Ar trebui să existe la un moment dat o tensiune care să spargă curgerea brută a relatărilor. Riscă să cadă într-un manierism, într-un simplism din care nu mai poate ieși. Memorarea trecutului dur, aproapte inventariat, îndosariat poate fi impresionantă în sine, dar nu se ajunge întotdeauna la efectul artistic scontat. Cu toate acestea, fragmentele păstrează câteva expresii care merită a fi scoase la lumină ,,m-a pus să număr pietrele cubice am încercat de câteva ori îmi patinau ochii ca la desene animate” sau ,,noi jinduiam după fetele comandantului de regiment…gânduri fantasme duse de vânt care s-au oprit undeva”.

 În final, cei doi autori s-au ,,complimentat” reciproc şi s-au declarat mulţumiţi de substanţa discuţiilor.

 (pagini îngrijite de E. B.)                                                   A consemnat EMA CAZAN