S-a încheiat a 25-a ediţie a Sudentfestului timişorean, care a avut loc între 20 şi 28 mai a. c. cu tema: ,,25 de ani de artă şi cultură”
Ceva mai jos: programul secţiunii de literatură, apoi Povestea literaturii la Studentfest, primele 3 ediţii, povestită, cu mult pigment artistic, de Tudor Creţu, dar şi cu mici ,,omisiuni”, privitoare, bunăoară, la interferenţa (s-o numim aşa…) momentelor evocate cu activitatea/implicarea cenaclului ,,Pavel Dan”, al cărui membru (marcant) era.
Mai la vale, câteva imagini ,,prinse” în toiul evenimentelor Studentfest (literatura)
*(Numele marcate color indică numele invitaţilor care nu au fost prezenţi la evenimente.)
- 05, vineri
12.00 Furios si iute: Cum să-ţi lansezi propriul curs online în 42 de minute! -Bogdan Vaida (Manufactura)
16.00 Atelier proză „Începuturi și sfârșituri” – Adriana Babeţi (Cărtureşti)
19.30 Proiecţie „Literatura în timp” – Tudor Creţu (mansarda Arte)
-Materiale foto şi video din arhiva lui Eugen Bunaru care va comenta succinct materialele proiectate.
În urmă cu 16 ani, un tânăr student aștepta timid, în gară, sosirea scriitorilor invitați la Studentfest. De data aceasta, primul coordonator al secțiunii de Literatură (Tudor Crețu) vine ca invitat al altor studenți timizi, luându-ne la bord într-o călătorie prin timp a Literaturii. Hai și tu să rememorăm momentele cruciale din istoria acestei secțiuni și să adăugăm încă o filă în arhiva de suflet a evenimentelor literare.
21, sâmbătă
12.00 Public Speaking – Toastmasters Timişoara – Eniko Mozes & Mihai Dumnicăi (Hub)
-în colaborare cu secţiunea de publicitate
16.00 Atelier proză
22, duminică
12.00 Atelier proză (sala 201 UVT)
23, luni 14.00 Atelier poezie – Simona Popescu (Cărturești)
24, marți
14.00 Atelier poezie – Simona Popescu (Cărturești)
18.30 100 de ani, DADA – Invitat: Ion Pop, profesor doctor (Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca), poet şi critic literar, specialist în avangarda literară românească (Cărturești). Moderator: Cornel Ungureanu. Participă Marcel Tolcea, Tudor Creţu, Ana Puşcaşu.
Eveniment organizat din iniţiativa şi cu parteneriatul Cenaclului ,,Pavel Dan” al Casei de Cultură a Studenţilor din Timişoara (coordonator Eugen Bunaru)
Cu 100 de ani în urmă, pictorul Marcel Iancu scria: „Ne-am pierdut încrederea în cultura actuală. Tot ceea ce este, la momentul actual, trebuie distrus. Vrem să zguduim ideile, opinia publică, educația, instituțiile, muzeele, pe scurt, tot ceea ce ține de vechea ordine.” În acest fel, la 6 februarie 1916 ia naștere dadaismul, curent cultural şi artistic nonconformist şi anarhic, îndreptat împotriva rutinei în viaţă, gândire şi artă. După 100 de ani de la declanșarea acestui protest,criticul Ion Pop, specialist în avangarda literară românească, vine în Timișoara pentru a readuce la viață o scânteie din acele vremuri. Revoltă, provocare, dezordine și scandal împotriva artei, gustului estetic și moralei tradiționale – vino să le retrăim la „100 de ani, DADA”!
25, miercuri
14.00 Atelier poezie
18.00 Maraton Poezie: poeţi de la cenaclul Pavel Dan + participanți atelier poezie (Mansarda Arte). Moderatori: Simona Popescu şi Robert Șerban
Invitați: Adrian Bodnaru, Alexandru Potcoavă, Tudor Crețu, Dana Catona, Marius Aldea, Robert Şerban
Participanți de la ,,Pavel Dan”: Nicoleta Papp, Ana Maria Chiţulean, Ema Cazan, Lera Kelemen, Roxana Diaconescu, Andrei Ene, Mariana Gunţă
Ce înseamnă, pentru tine, poezia? Poate fi un partener de joacă, un testament spre veșnicie, o declarație a tuturor gândurilor ce ne inundă zilnic sau poate chiar un mod de viață? Pornind de la aceste întrebări, participanții atelierului de poezie din cadrul Studentfest, împreună cu membrii cenaclului Pavel Dan și alte personalități reprezentative ale acestui domeniu vă invită la un maraton de poezie prin care, evocând fragmente de viață și de suflet, ni se vor prezenta ca niște creatori de artă și de frumos în versuri.
26, joi
18.00 Dialog deschis cu scriitori (Cuib D’Arte)
Invitaţi: Dan Coman, Marin Mălaicu Hondrari, Radu Pavel Gheo, Bogdan Munteanu, Alexandru Potcoavă. Moderator: Robert Șerban.
Le cumpărăm cărțile și ne identificăm cu personajele lor. Ne însușim gânduri, experiențe sau idei, dar ce înseamnă cu adevarat să fii scriitor? De unde începi? Ce obstacole pot apărea pe parcurs și cum să le depășești? Vino alături de noi la un „Dialog deschis cu scriitori” pentru a experimenta emoțiile actului creator.
27, vineri
18.00 Atelier proză scurtă SF – Ciprian Baciu (Hub)
18.00 Poezia acum (The Bassment) – la Cafeneaua Kafka
Invitaţi: Sorin Despot, T.S. Khasis, Marius Aldea, Matei Hutopilă, Florin Buzdugan, Moni Stănilă, Alexandru Vakulovski, Alexandru Potcoavă.
Moderator: Ana Pușcaşu
Legenda spune că într-o seară de mai, pe la ora asfințitului, poeți din Timișoara și din toată țara se vor aduna la un vers și-o limonadă. Dacă și inima ta bate-n versuri, vino să numărăm clipele-n cuvinte și prezentul în strofe la „Poezia acum”!
28, sâmbătă
13.00 Atelier proză scurtă SF (Hub)
Descrierea evenimentelor – Anastasia Coste,
Coordonatoare a secțiunii Literatură din cadrul StudentFest
Telefon: 0786 585 888
StudentFest este desfășurat anual de Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara
Povestea Literaturii la StudentFest!
Tânărul, peroanele, maeștrii!
Într-o dimineață a lui aprilie 2000, un student în anul doi îl aștepta la gară, peronul era, și el, doi, pe unul dintre cei mai apreciați poeți români postbelici, Petre Stoica (1931 – 2009). Studentul, Tudor Crețu, a salutat smerit și s-a oferit să-l ajute pe maestru cu bagajul. Refuzul a fost, însă, ferm și elegant. De altfel, avea să afle studentul, vârstnicul poet fuma țigări mai tari decât el. Jet Set-ul bătea, cu mult, Winchester-ul albastru.
Petre Stoica a fost singurul invitat al primei secțiuni de literatură, dar un invitat care era, prin el însuși, un festival. Două zile am fost umbra, sâcâitoare uneori, a magistrului cu pălărie de paie. Pleata discretă și barba deasă sporeau farmecul istorisirilor despre Nichita Stănescu sau Cezar Baltag.
Au urmat două ediții, 2001 și 2002, cu mult mai mulți invitați fiecare și cu un ecou deja național. Poetul George Vulturescu, directorul revistei Poesis, criticul Al. Cistelecan, coordonator, pe atunci, al Vetrei, au dus, așa zicând, mai departe numele tinerilor poeți ai locului și momentului. Publicându-le creațiile în revistele menționate, scriind despre unii dintre ei. Secțiunea de literatură s-a afirmat odată cu „falanga” timișoreană a ceea ce avea să devină Generația 2000.
În primăvara lui 2002, de pildă, un student – ați ghicit, în anul patru – îl aștepta, în aceeași gară, peronul era, parcă,…cinci, scaunele, albastre, pe poetul Alexandru Mușina (1954 – 2013). „A organiza declarase, într-un interviu tânărul, e tot una, aproape, cu a șamaniza. A amesteca ziua și noaptea, cafelele și băuturile”. Tânărul, încă nu se apucase de licență, a adormit. Pe la ora șase, dimineața era cinică, rece, pe banca de pe peron. Printre boschetari. (Noaptea dinainte „șamanizase” cu ceilalți invitați). Tânărul s-a trezit, la un moment dat, apucat de umăr, scuturat: invitatul coborâse, îl recunoscuse el. Peste câteva ore, avea să înceapă lansarea uneia dintre cele mai importante „selecții” critice: Lista lui Manolescu, apărută la Aula, editura lui Al. Mușina.
Primele trei ediții (2000-2002) au avut un singur organizator direct: subsemnatul. Care, evident, s-a bucurat de sprijinul O.S.U.T. și al echipei festivalului. (Să le mulțumesc și acum!). Naveta era nebună. Bucuria, și mai și. Bucuria unui început, a unui proiect care, la începutul anilor 2000, trecea drept singurul festival, chiar dacă era doar o „simplă” secțiune, de literatură din Timișoara.
Tudor Crețu