În seara de 9 decembrie ne-am întlnit iar în biblioteca de la Casa Studenților, în ciuda vremii de afară, pentru a-l asculta pe colegul nostru Alexandru Colțan. Când este vorba de prozatorii de la Pavel Dan, Alex este deja de câțiva ani reprezentantul cu care ne mândrim. Pe lângă învățământ și munca de scriitor, el contribuie și la multe activități culturale din Timișoara.
După ce Alex ne-a citit 33 (proză cu burduf), Eugen Bunaru a apreciat că:
Proza din seara aceasta confirmă în mod cert că în Alexandru Colțan există un prozator la care problema debutului este de scrictă actualitate și că aceasta se va concretiza în apariția unei cărți, întrucât autoul are atât materiale, cât și talent. 33 (proză cu burduf) este într-un registru diferit față de celelalte proze, unde era o pendulare între realul imediat și o zonă onirică, o împletire între real și fantastic.
Felia de realitate din sfera derizorului, a banalului cenușiu te surprinde în mod plăcut, dar nespectaculos. Alexandru știe să transforme pretextul banalului în ceva cu semnificație foarte gravă. E vorba despre un microunivers, unde sfera banalului proiectează un fel de ,,tăietură chirurgicală” în condiția umană, pentru că autorul face un lucru foarte rafinat, care e vizibil (în sensul că un cititor avizat îl percepe): schimbă planurile, e un fel de suprapunere a regnurilor. În acest spațiu, oamenii sunt aduși în fața noatră prin transferul hainei care ar părea că-i individualizează, dar oamenii se confundă cu propriile lor haine, sunt văzuți ca paltoane, tehnică de un mare rafinament. Aceeași pendulare de planuri se găsește și la Mircea Pora. Este în această proză un nivel al unei ratări care intră în derizoriul devenit fundament al existenței.
De aemenea, dialogul este pigmentat cu un anumit umor și în felul acesta proza devine sumbră. Schimbul de replici dintre ,,palton”, ,,pardesiu”, ,,căciulă”, este foarte alert, are savoare și schițează un fel de caracterizare a personajelor.: ,,- Biletul la control. La umăr i se proțăpise o surtă de piele și peste ea se apleca un cozoroc de jandarm. Întinse cartonul. Cojocul de pe scaun nu avea bilet și fu poftit să coboare la prima. – Nu cobor, răspunse el liniștit. Nu merge mașina de compostat…apoi se rățoi: Păi da ce, de unde știu eu că nu sunteți din ăia falși, ți-a dat nen-tu legitimația să mai faci de-o șpagă, nu?”Dialogul este specific pentru o lume a unui spațiu unde până și limbajul devine clișeistic, stradal, grotesc și schițează degradarea umană.
Proza are capacitatea de a prinde vizual întâmplările, ca un mic filmuleț la care nu știi dacă să râzi sau să plângi. Dacă am vrea să etichetăm, am sune că e lumea tranziției în România, cu un capitalism dubios.
Dacă recitim pasajul cu controlorul, acesta prinde foarte bine ceea ce noi numim ,,șmecherul de duzină”, cu replici oricând salvatoare. Din nou, mare efect prin înlocuirea termenului de ,,om” cu ,,geaca”, ,,cozorocul”, ,,paltonul”, fiind o scenă pigmentată cu mult umor. Limbajul este strict adecvat, cu un dialog viu, alert și caracterizator. Proza dă o senzație de ,,sine verité”, ceea ce foloseau italienii în perioada neorealismului lor. Întoarecerea la o istorie (munca din timpul lui Ceaușescu), ajunge să fie termen de referință și să arate că mai sunt nostalgii de genul acesta.
Ar fi câteva observații la nivel de lexic, spre exemplu ,,coadă mică și mignonă”, care sună cumva pleonastic, iar ,,albină și animal” sunt două lucruri care nu se potrivesc. În rest, există o fluență a textului, cum este și în cel publicat în Orizont, text frumos prin scriitură.
Această proză este o probă în plus că Alexandru n-ar mai trebui să întârzie mult cu întocmirea unei cărți. Toate prozele lui se pot alterna, iar cartea va fi rotundă și întreagă.
Ariana Perhald a spus că:
I-a plăcut tehnica aceea cu hainele, doar că personajele îi apar ori ca manechine, ori ca niște trupruri transparente prin care trece orice. De pildă, ciorile sunt transparente.
Eu am zis că pe tot parcursul lecturii am așteptat ca proza să cadă în fabulosul cu care eram obișnuită în prozele lui Alex. Cu toate că în 33 (proză cu burduf) se creionează un banal cât se poate de ancorat în realitate, proza conține și o nuanță de ireal.
În prima parte a textului am constatat fraze extrem de lungi și complicate, dar care în partea a doua sunt ,,salvate” prin forța dialogului: ,,Ca și cum ar fi continuat desenul durerii de măsea și hurducăturile autobuzului, basca începu să i se descompună într-o colecție de dungi pe cae Radu le alinie încet cu degetul pe batista din buzunar – zile lungi de așteptare a nimic, la colțul fabricii, la o pipă, zile ce împodobeau, ca niște globuri, cununia săracă, cu băuturi proaste, muzică anapoda, țipete isterice și certuri pe bani, colțurile unei copilării luminate chior de un bec sub care aveau loc bătăi alcoolice și din care plânsul se înălța ca imnul.”
În final, intervine și Alex, care ne dezvăluie că a vrut să vorbească și de un ,,burduf”. Unul fizic, acela al automobilului, unul social și unul psihologic, doar că nu a încercat să prindă și autenticul. Autorul ne spune că s-ar bucura dacă acest text ar fi bine primit de către cititori.
Eliana Popeți
