4 poeme de MARIAN OPREA

(din volumele în pregătire: Singur printre femei și În pas alergător)

 

***

imediat după revoluţie au apărut publicaţii noi la poşta lui cupidon din publi-tim mulţi căutau fericirea pe la tanti Bibi  venea un economist la vreo 40 de ani săptămânal dădea anunţ nu-nchega mai nimic o lady i-a zis nu pot să-ţi ofer decât sex el voia luna de pe cer milogii vor mereu să primească acu-n capitalismul nostru sălbatic nimeni nu mai dă nimic statul fură din toate părţile tot mai mult acu apar doar zece-cinsprezece anunţuri care mai toate-s aşa: tânără drăguţă sexy cu loc de refugiu ofer clipe de neuitat domnilor generoşi

***

suntem o ţară fără tranchilizante (ajutoare nu mai primim) repetăm aceleaşi greşeli prima dată a fost cu tigroaica acum neisprăviții au împuşcat un pui de urs (îngeraşii l-au dus mai departe în loc luminat în loc cu verdeaţă unde nu-i nici întristare nici suspin unde oamenii şi animalele se-nţeleg de minune) rătăcit prin oraş flămând regele animalelor de aici căuta mâncare în containere au ras hectare-ntregi de pădure l-au lăsat fără hrană şi adăpost cu vocea lor plină de spaime poliţaii jandarmii (ştiu să dea doar amenzi) l-au hăituit speriat a-ncercat să se caţere pe o balustradă cu flori puteau să-i întrebe Stăpânu puteau să-i dea carne sau pâine lihnit cum era n-avea treabă cu nimeni a-ncercat să se caţere pe-o balustradă cu flori credeau că n-o să se mai întâmple da s-a-ntâmplat

***

de mic eşti încorsetat de sistem

de mic profită de tine

ca să poată munci pentru ei

părinţii te duc la creşă cămin grădiniţă

de mic te scoală

cu noaptea-n cap

să mergi la şcoală

(unde nu-nveţi mai nimic)

îţi dau teme peste teme

care te hărţuiesc şi-n somn

soarele te salută sora lui mingea

ar vrea să se joace cu tine

la 18 ani ros în coate de băncile şcolii

am fost obligat să merg în armată

unii ziceau una alţii alta

alţii lăsaţi-i nu-i mai speriaţi

o să vadă şi singuri

la recrutare ne-au dus în

vestiarul centrului militar

am rămas goi

ne-a văzut comisia mixtă

ne-a măsurat ne-a cântărit

femeile erau cu ochii pe noi

miroseam a bărbaţi

 

***

am fost repartizat la regimentu de gardă-n capitală

ni s-a spus că-i un regiment de elită

puţini ajung aici

trebuia să ai peste 1,80 origini sănătoase

(fiu de muncitori sau ţărani)

cu valiza de lemn am ajuns la unitate

am fost cheliţi, pentru prima dată am auzit

păru bun părăseşte capu  prost

am fost duşi la duş

ne-au dat haine verzi bonete bocanci

a doua zi am învăţat cum să ne adresăm superiorilor

tovarăşe gradu sunt soldatu x din plutonu y

vă rog să-mi permiteţi să raportez

doar dacă primeai aprobarea

puteai să vorbeşti

am învăţat comenzile drepţi pe loc repaus stânga-mprejur

bază soldatu x încolonarea culcat înainte târâş-marş

când plecam spre baza de instrucţie din Ghencea

eram spionaţi de chivuţe

pe drum cântam cât puteam de tare

locotenentu striga mai tare  n-aud nimic

ce n-aţi mâncat azi

cântecele se ridicau sus tot mai sus

 

***

toamna când se tânguiau ploile

aram cu bocancii

prin baza de instrucţie din Ghencea

la comanda culcat trebuia să atingi

fulgerător pământu jilav apoi urma înainte târâş-marş

umezeala-ţi intra-n oase te murdăreai

hainele se uscau pe noi

odată după ce m-am ridicat

am văzut în spatele meu

un schelet de oaie care rânjea

(bine că nu l-am atins)

plutonu vecin a trebuit

să treacă un şanţ

cu apa până la gât

un soldat când a ajuns

la poarta regimentului

şi-a dat masca de gaze de pe figură

a căzut şi-a murit

(era vară se deshidratase)

a fost eveniment pe ţară

a fost depunctat regimentu

tatăl lui din Maramureş

a venit cu bărdiţa să-i facă

de petrecanie locotenentului

ce conducea plutonul

ofiţerii aveau şurubelniţă-n buzunar

ca să se apere

 

***

unu din zbiri sau posedaţi

era locotenentu Popescu

zelos ahtiat după grade

venea noaptea-n inspecţie

verifica neonu geamurile

dacă era puţin praf

dădea alarma

în două minute trebuia

să fim la apel

buimăciţi nu ştiam

ce se-ntâmplă

soneria zbârnâia

uşile zburau din ţâţâni

înjuram ura ne sticlea-n ochi

mă-ntrebam

ce păcate am făcut

de am ajuns aici

doar gându

c-o să scap

mă mai ţinea-n

viaţă

 

***

după 6 luni

am fost transferat

la vânători de munte

în Vatra –Dornei

la unitatea din Roşu

în tren am dormit toată noaptea

întinşi pe banchetă

(eram cu Prescură Vasile din Tecuci)

când ne-am trezit

parcă eram în altă lume

păduri triluri de păsări aer curat

lumină susura râul  îţi calma nervii

parcă venisem în staţiune  la tratament

pe străzi femeile adiau a libertate

ne-am oprit la un birt

am băut bere la halbă

am savurat peisaju

la unitate cadrele jucau volei

ne-am aşezat pe valize

nu ne-a-ntrebat nimeni nimic

după meci

ne-a luat în primire

un subofiţer

care ne-a trimis la magazie

am schimbat boneta

şi bocancii

 

***

am prins şi

criza de săpun

n-am mai primit

şi nici nu aveam

de unde

să cumpăr săpun

ciorapii verzi erau maronii

dacă-i aruncai în tavan

rămâneau

suspendaţi

ca liliecii

 

0 comments
0 likes
Prev post: Next post:

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *