CRONICĂ de CENACLU

În 25 aprilie, Cenaclul Pavel Dan s-a reunit la o nouă întâlnire în cafeneaua Kafka, având ca propunere lectura Roxanei Diaconescu. Roxana Diaconescu ne-a citit un grupaj de poezii inspirate de călătoria ei recentă în Rusia.

Eugen Bunaru consideră că poezia citită de  Roxana D. poate fi percepută ca un ansamblu poematic, ca un poem amplu compus din mai multe piese, secvențe poetice, reflectând o anume experiență într-un context existențial ce se interferează cu aspecte ale fenomenului globalizării. Intr-un poem astfel conceput, efectele și tonalitatea de ansamblu sunt, oarecum, determinante, momentele mai puțin reișite topindu-se în întregul poetic. Sunt citate versuri ,,agresive” pregnante: „s-au adunat toți ochii de șobolani atrași de lumină”;  e amintit procedeul de armonizare a contrariilor. E. B semnalează faptul că există, uneori, riscul unui abuz de cuvinte de legătură, de prepoziții, de conjuncții și exclamații, însă conchide că poezia e salvată prin context, prin ansamblu.

Mariana Gunță este de acord că poezia e prea încărcată și o sfătuiește pe Roxana să elimine surplusul de informație. Ea vede poemul ca texte diferite și afirmă că nu trebuie folosite structuri ca „nu știu”, „să mă informez”, „ultima” și „prima”. Se adresează Roxanei astfel: „Se vede că ți-ai schimbat stilul, acum trebuie doar să lași poezia la dospit, pentru a putea tăia mai apoi din versuri”.

Anastasia Coste, pe de altă parte, vede colecția de texte ca pe un întreg, care descrie procesul de creare a poeziei de la apariție a ideii prin încercări și eforturi, până la resemnare. Este de acord că trebuie scoase anumite structuri care încarcă poezia.

Ciprian Baciu vine cu o abordare neașteptată a poeziei scrise de Roxana, întrucât o consideră o analogie a rock-ului extrem în text, muzică ce se consumă în audiențe mici, dar care dă senzație de alertă și panică, prezentă pe tot parcursul versurilor citite. La fel cum în muzică, riff-urile de chitară dau semnalul eliberator, cuvintele Roxanei se sprijină între ele, cele extreme având sensul lor și amintind de growlingul din muzica rock.

În final, Roxana Diaconescu recunoaște că întreaga poezie reflectă viteza și zgomotul vieții pe care o trăiește și multitudinea de activități pe care omul contemporan le desfășoară zilnic.

A consemnat Anastasia Coste