O proză scurtă

de  FLORIN GHERHEȘ

Nu-s singur în cutia asta. Mai îs golanii  ăia  verzi de leu și niște copii, alții mai mari auriți, alții mai mici, aruncați pe aici la plesneală. Acuma câteva minute credeam că mor de la căldura asta, da acuma simt așa,  un fior rece că stă ăsta pă mine.

Văd deasupra un deget imens, murdar și crăpat cum se apropie de mine. Îmi vine să urlu. Mă ia în mână. Adună ce mai e pe acolo. Pe ăia mici îi aruncă prin buzunarele pantalonilor și numără: „unșpe,doișpe,treișpe, treișpe cincizeci, paișpe cincizeci, șaișpe cincizeci”. Niște ochi mari și negri se coboară deasupra  palmei crăpte. O barbă cenușie și deasă plină de firimituri, niște obraji aspri și pătați de un fel de cenușă, nasul cârn la vârf din a cărui nări ieșeau fire subțiri și cărunte.O creatură imensă. E urât ca dracu. Hidos. Nu știu ce are de gând să-mi facă acuma. Mă ridică sus de tot, mă studiază cu atenție. Văd că-și mișcă buzele alea și dintr-o dată din spatele lor, văd niște dinți galbeni separați aproape unul de altul cu câte-o gaură. Bă, am pus-o. Ăsta mă mâncă. Atâta mi-o fost. Brusc mă lasă iar jos, mă bagă într-un buzunar de pluș.Îi  moale aici. Apuc să văd că strânge ceva de pe jos. Un carton mare și alb pe care scria cu un pix: „Sunt surdomut, nu am casă, nu am familie și trăiesc din mila ta. Dumnezeu să te aibă în pază, iubitule călător”. Mamă, ce vrăjeală are în el. Uite cum face prostu bani. Acuma sincer, să aduni de dimineață până acuma la 11 si ceva vreo cinșpe lei să zic așa, nu-i mare lucru. Și-a luat omu loc prost. Dacă nu-i noroc, nu-i. S-a făcut beznă. Simt că se zguduie tot cu mine și simt cum vibrez. Cred că o trecut vreo jumate de ceas.

„Dă-mi un cinzeci de Unirea și trei țigări la bucată!” Iară mă atinge nebunu’ ăsta. Mă strânge tare, mă apucă așa fie cum și mă așează pe o masă rece. Sub mine vedeam tot felul de batoane colorate și sucuri la cutie. Niște mâini mult mai fine mă apucă. Vârful degetelor era din plastic roșu. Apuc să văd în juru meu niște aparate ciudate, așa ca niște televizoare mici băgate în niște cutii colorate și cu butoane mari. Văd pe ăsta că se așează acolo și începe să lovească butoanele alea cu putere, sorbind dintr-un pahar mic ceva galben. Ieșea fum din barba lui. Ciudat omu.

Mă strânge în mână cu o delicatețe anume, mă întinde așa frumos. Apasă pe ceva butoane la o mașina de aia de scris și mă prinde cu o clemă acolo într-un sertar. După aia închide sertaru și nu mai văd nimic.De auzit nici atât.

-Alo? E cineva aici ? Bă, de ce m-ați închis singur în întuneric?Aloo..

-Poți să faci puțină linște, tinere? Se aude de sub mine. Era un oarecare domn în vârstă. Era tot de 10 dar era tot șifonat și șters.

-Care ești acolo, mă?! Se aude dinspre peretele alb de plastic.

-Unde sânt? Întreb mirat.

-Nu știm nici noi, de dimineață ne-au băgat aici și din când în când se mai deschide fereastra și mai pun pe câte unu aici, se aude dinspre celălalt perete.

Se mai auzea câteodată cum ființa aia de sus apăsa tare pe niște butoane, pe urmă deschidea sertarul și îl închidea repede înapoi.

-Cum de ai ajuns aici? Mă întreabă domnul ce sta sub mine.

-Eh, poveste lungă tataie.Poveste lungă.

-Ai vreme să-mi tot povestești, că nu știu când sau dacă mai ieșim de aici, o spune râzând bătrânul.

-Când am deschis ochii prima dată, erau mulți ca noi acolo. Toți frumoși și lucioși, tataie.

-Asta am văzut-o și eu, adaugă el de acolo.

-Și noi, se aude dinspre pereți.

-Da? Întreb curios. Pe urmă m-au dus într-un loc mare și m-au ținut într-un sertar imens, cu mulți ca mine. Am stat acolo câteva zile

-Așaa… spune bătrânul.

-După aia m-au scos în stradă și m-au băgat într-un loc tare strâmt. Eram foarte mulți acolo, și la un moment dat am ieșit afară printr-un fel de buză de plastic așa. Era un domn cu ochelari ce m-a luat și m-a băgat într-un portofel. Acolo n-am stat mult. Câteva ceasuri. M-a dat la una de purta ceva alb pe cap și ea i-a dat lui ceva la schimb, da n-am apucat să văd bine.Oricum, ce miros și căldură era acolo! Și am rămas aproape toată ziua până a venit o femeie bătrână ce și-a cumpărat ceva. Am fost dat ca rest. Atunci chiar m-am simțit jignit. Pe urmă am stat acolo mult și bine, cred că vreo trei zile. Puțea geanta aia a medicamente și naftalină de am zis că mor. Era o dată să mă dea la o farmacistă, da s-o răzgândit. Știu că am intrat într-un loc rece cu ea. Eu eram în poșetă. Cânta unu și împrăștia ceva miros de ars ,așa parfumat. Îți dai seama cum se simțea mirosu de medicamente, cu parfum și naftalină. Că geanta era deschisă și tot venea pe mine. Știu că după aia m-o scos la aer și m-o lăsat într-o cutie de carton, în căldură. De acolo m-o luat în mână unu cu barbă și am venit direct aici. Atâta știu.

-Păi tu n-ai umblat mult. De ce crezi că arat eu cum arat? Nu știi câte piețe și câte mâini am văzut eu. Nu mai pui că am stat pe jos vreo câteva zile și m-au pupat niște copii de credeam că mă mănâncă. La un moment dat era să fiu mâncat de un câine. Nu știu de ce da m-a lins cu o poftă de eram leoarcă.

-Nu vrei să îmi povestești și dumneata?

-Ba sigur, cum să nu. Era acuma trei ani cred. Tot așa cum ai zis și tu. Mulți ca noi, da erau și alții să știi. Eu am văzut și de leu și de cincizeci. M-au dus la poștă. Era o iarnă de aia groaznică. Stăteam într-o poșetă mare și neagră din piele, gata să mă ducă pe cine știe ce coclauri.

Pe cum povestea bătrânul, bag seama că se face iar lumină și îl aud din ce în ce mai încet. Părea că se depărtase. De fapt, pe mine m-a luat iar mâna aia fină cu vârfuri din plastic și m-a întins pe  masa invizibilă de sticlă.Erau luminile aprinse acolo și întinde mâna după mine , un copil, am impresia. Mâna e mare și lată, fără vreo bătătură și cumva fină. Mă trezesc sufocat în buzunarul  unor blugi noi. Încă aveau mirosul ăla de magazin. Simt urcușuri și coborâșuri lente. Nu se grăbea nicăieri tipu ăsta. La un moment dat își îndeasă mâna în buzunar, mă apasă tare și scoate de sub mine o brichetă mică și butucănoasă așa și mă lasă acolo așa. Mă dor toate încheieturile, dar lui nu îi pasă. Mergem înainte. Ce-o fi, o fi acuma, ce să fac? Grăbim ritmul și la un moment dat cred că alergăm, dar nu îmi fac griji să cad, că, la cum m-a apăsat acolo nicio șansă. La un moment dat ne oprim. Aud niște râsete dar nu reușesc să înțeleg o iotă. Cred că  deja de vreo jumate de oră numa în râsete de alea o țin. În sfârșit mergem iar: când stângu, când dreptul. Aud un scârțâit de ușă. Vreo câteva minute tipu ăsta nu se mai mișcă. Simt doar cum se foiește. Iar sunt eu ăla scos. Mă lasă acolo pe masă și pleacă. Fără prea multe discuții, simt o mână încrețită că mă ia de pe masa aia și mă aruncă într-un sertar. Sunt singur. Sau dacă mai e cineva, toți dorm. E destul de târziu. Cred că ar trebui să mă întind și eu că tot m-am șifonat.