Ana Pușcașu
(fragmente/secvențe dintr-un proiect al unei noi cărți de poeme)
1.intro
închide ochii și strânge din dinți ce urmează n-o să-ți convină deloc
în supralumea virtuală la fel că în pragul foametei
ai devenit inutil
instinctele tale nu pot supraviețui unor comenzi
străine experiențele tale nu mai pot fi formatate
ele nu mai există decât în tine
și nici acolo în întregime
lovește oricând și oriunde
prima gură de aer
va fi și prima greșeală
va fi redus la suma greșelilor sale
vei cunoaște supunerea oarbă
îți vei schimba obiceiurile
sau vei face față cum poți
vei ajunge unul dintre cei care
vor să fie fericiți și pentru asta î
își stăpânesc moartea
lovește oricând și oriunde
într-un cuvânt lumea s-a dus
ne așteaptă alte umilințe
dar mai ușoare
- coborâre
blues-ul perfect mașinistul nu e de găsit nicăieri
are o regulă a lui de coborât te coboară dar nu
te poate privi pentru el ești un străin
deci un dușman
unul periculos el vede în tine tot ce a lăsat în urmă
prelungire virtuală a tunului unui tanc încremenit
în trecerea prin peretele unei case
spune-i cum vrei
insensibilitate sau evidentă nebunie
în fiecare etaj al coliviei trebuie să se afle
cel mult trei persoane dintre care un artificier
altfel la cea mai mică urmă de regret
vei fi total expus la mediul ăsta exploziv
apoi grilajul coliviei se închide tamburul
se pune în mișcare iar lumina zilei
ți se va micșora treptat
400m de metri înseamnă
timp suficient pentru developat
o jumătate de viață de la coadă
la capăt tot ce poți aduna doar esențialul să încapă
în tine căci lumina zilei ți se micșorează treptat
- de sus
cei trei te-au adus aici apoi pilotul a schimbat cursul
așteptarea e în galeria orizontului de sus
pentru tine o gură de metrou pulsând ritmic pentru ei
un ritual de inițiere și singurul armistițiu posibil
așa că fără finețuri de aici începe singurătatea
de aici faima ei ușor sinistră
căscând și înjurând s-au apucat cu toții de lucru iar tu nu poți
face altceva decât să exersezi noua formă aproape frustă de viață
întâi primele lipsuri vor declanșa în tine fatalismul
e o dublă legătură ce va ține luni bune de trândăveală
în care te vei chinui să păstrezi aprențele civilizației
apoi ți se vor așterne în față instrumentele docile ale plăcerii
și vei avea nevoie de exact atâta precauție
cât să nu începi un război pe care îl vei pierde
într-un final în acest incubator uman vei descoperi răbdarea
și ea va fi pentru tine o insulă de relativă bunăstare
însă abia acum când te vei obișnui cu umilința
de a depinde de ceilalți ei te vor accepta
asta le arată că ai renunțat în sfârșit la terminologia
sentimentală că ai eliminat reziduuri de gelozie retroactivă
care te-ar fi putut doborî pe neașteptate
că în sfârșit ai exersat relațiile umane rudimentare
din dimineața de după dragoste
- lampă și cizmă
odată ce ei te-au acceptat vei primi toate cele necesare supraviețuirii
ca într-o vară târzie se va întâmpla extrem de grăbit și sumar
vagabondarea scurgerea apei va încetini pentru tine și în unele nopți
sau începuturi de zi (oricum nu poți să le mai deosebești)
ți se vor dezgoli cu inocență orașele schelet
ca într-o vară târzie se va întâmpla să admiri în ele înșelătoriile rușinoase
din locuri absurd de îndepărtate și să-ți dorești atât de mult
să scapi de plictiseală încât să devii traducător sau cărăuș sau Soulfikar
un criminal rafinat alergând de la intrarea în grădină până la locul execuției
de fiecare dată pierzând posibilitatea exilului
și tot ca într-o vară târzie aproape insesizabil se vor curba
grinzile de lemn iar vagoneții vor porni spre tine cu lentoarea
unor sate ambulante transformând indiferența într-o pradă
pentru că da spațiul tău se va restrânge considerabil
între tine și ei vei descoperi cu surprindere inutilitatea comunicării
