CRONICA de CENACLU

13 martie, ora 19:00 și un pic…

 

Preludiul meteo al acestei seri s-a arătat sub auspicii nu tocmai încurajatoare, care să-i adune, într-o mare veselie, pe fanii paveldaniști (cu mic, cu mare …) în sala de la parterul Casei Studenților, consacrată întâlnirilor cenacliere. O ploaie cu găleata, pornită pe la 18 și ceva, părea să tempereze elanul (scriitoricesc…) al unora și-al altora de-a se aventura într-acolo. Și, totuși … După vreo jumătate de oră, un curcubeu, de toată frumusețea, cum nu mai văzuseră timișorenii de ani de zile, arcuit miraculos deasupra orașului, a schimbat, esențial, contextul (ca să folosim un cuvânt bun la toate …) meteo-climatic! Și, până la urmă, oamenii s-au adunat. Precum ciupecuțele după ploaie! a aruncat careva o vorbă (din folclor), numai bună să ne introducă în atmosfera de cenaclu…

Așadar au citit: Ciprian Baciu – poezie și Alex. Colțan – proză: ,,Păunul”

Lecturile lor au stimulat apetitul exegetic al celor prezenți. Iată și câteva opinii în ordinea în care au fost exprimate:

După depănarea câtorva amintiri despre boema paveldaniștilor din anii 80, cu trimitere expresă la Gheorghe Pruncuț, legendarul poet al acelor ani, Eugen Bunaru face un scurt recurs la ,,antecedentele” de paveldanist și prozator, de vocație autentică, ale lui Alexandru Colțan. Îi recomandă să debuteze editorial. Despre proza citită: e o proză confesivă, de rememorare, de factură epistolară, un mini-bildungsroman relatând experiențele de formare, de inițiere spirituală și existențială a(le) personajului propus, un anume Iancu. Scriitura are o pronunțată tonalitate poematică. E o proză a unei autoscopii afective și spirituale, se mizează pe temele mari: căutarea sensului vieții, miza iubirii, deziluziile acestei mize, omul captiv în ,,vecinătatea cuvântului”, a logosului, motivul solitudinii, totul prin raportare la infinitul cosmic: ,,Viața Universului curge mai departe, cu miliardele ei de stele azvârlite în sus de o mână necunoscută …” Eugen Bunaru semnalează și unele ,,riscuri” ale unui asemenea tip de proză vizavi de un posibil orizont de receptare/de așteptare a(l) cititorului mai puțin dispus să renunțe la zona lui de confort în actul percepției unei lecturi de acest tip. Riscurile ar putea fi: un anume surplus (de) poematic/metaforic, de lirism reflexiv, de considerații cu tentă filozofică, în dauna unei tensiuni epice propriu-zise. Poate, printr-o ,,scuturare” a unor astfel de pasaje, nu multe, proza ar câștiga în fluența discursului. Dar aceasta e o chestiune ce ține de viziunea și opțiunea autorului însuși. În concluzie, Eugen Bunaru subliniază forța și acuratețea scriiturii din proza citită, ceea ce confirmă o experiență autentică a scrisului, dar și faptul că substratul ideatic al prozei poate fi pus în relație cu formația filozofică a lui Alex. Colțan

Referitor la Ciprian Baciu, E. B. amintește faptul că acesta s-a remarcat în mod deosebit prin demersul de prozator (SF și nu numai), dar că, la o lectură precedentă, a mai citit poezii, dovedind virtuți și în acest spațiu de creativitate. Grupajul citit le confirmă. Sunt poezii de notație, o notație ce-și propune să prindă momente volatile și trăiri fulgurante trezite de sentimental erotic. Versurile au grație, au ispita ludicului și rulează imagini deseori expresive, cu un relief ce oferă cititorului reușite surprize asociative: ,,am visat că-ți fotografiam reflexia//în gemuri de telecabină …//. Un grupaj elocvent, cu unele ,,căderi”, retușabile, marcând, totuși, o reală evoluție.

 

Ana Pușcașu abordează întâi poeziile lui Ciprian Baciu. Face o analiză riguroasă pe fiecare text în parte. Remarcă, în fiecare, versuri reușite, imagini absolut relevante. Citează, printre altele: ,,Mă dor ultimele noastre mesaje cât o lansare//de carte …” sau: ,,Ca într-o vindecare spirituală//mi-a posedat inima//….//îngerul nopții, după o baie fierbinte.”// Alte sublinieri: ,,Ai reușit să experimentezi, sunt texte curate…” Remarcabilă e tentația jocului. Semnalează și aspecte mai puțin izbutite. Uneori, finalul textelor e prea cuminte, ,,se pleoștește”, alteori scade tensiunea textului, există și versuri marcate de patetism. Dar, una peste alta, poeziile citite arată o evoluție certă, ca poet, a lui Ciprian Baciu.

Referitor la proza lui Alex. Colțan, Ana P. remarcă frumusețea poetică a textului, pe care l-ar vedea decupat în mai multe secvențe ce ar putea să funcționeze ca poeme independente. Îi sugerează autorului că ar fi fost necesară o diferență de scriitură, de limbaje vizavi de cele două voci auctoriale. Remarcă respirația amplă a prozei, asumarea profesionistă a acestui tip de proză și scriitură.

Silviu Genescu afirmă că proza citită de Alex. Colțan propune un text foarte dens, cu ușoare glisări spre fantastic. Discursul prozastic e amplu, curge cumva în aceeași tonalitate și cititorul ar aștepta, totuși, o anume schimbare sau tensionare de registru, o intrare în epic.

Despre poeziile citite se pronunță favorabil, în acord cu opiniile deja exprimate. În mod deosebit, remarcă poezia Moarte albastră.

Tudor Crețu: Proza citită de Alex. Colțan confirmă, într-adevăr, o forță și o amplitudine remarcabile. E un tip de proză care are pendulațiile și oscilațiile ei, specifice. Are un anumit relief cu trimitere la unele interogații de factură reflexivă, filozofică. E un text bine scris, cu o anumită fluctuație, cu pulsații care îl salvează de riscul unei liniarități discursive. E un text viu, iar faptul că mizează pe o abordare din unghi cvasifilozofic și poematic, renunțând la un epic convențional, ține de o opțiune asumată, inclusiv la nivelul unei receptări mai puțin participative. Cât privește poeziile lui Ciprian Baciu, T. Crețu remarcă versuri care i-au plăcut, cu accent pe sonoritățile expresive, în plan ludic, din ultima poezie a grupajului, Mărțișor, singura, de altfel, scrisă după tipicul prozodiei tradiționale (ritm, rimă). Îi recomandă să încerce, totuși, o ,,rezemare a textelor pe o structură.”

Roxana Diaconescu – I-a plăcut proza lui Alex. Colțan, citează un pasaj care, în opinia ei, are o forță expresivă și de sugestie deosebită: ,,Da, îmi venea să le strig, cum de nu vă dați seama, în lumea asta nu poți face cu adevărat nimic, absolut nimic, decât să mergi la serviciu, să bei apă de la țâșnitoare, să te crezi mai deștept și să te forțezi mereu să râzi de murdăriile mărunte, de pasăre, cu care ne retragem, cu toții, civilizat, afară din viețile noastre…” În astfel de pasaje pulsează o revoltă.

Pe Ciprian Baciu îl apreciază pentru spiritul ludic, dar și pentru spiritul său neobosit în a experimenta noi experiențe creative. Printre altele, remarcă ,,trecerea în amintire” a discursului, cu bune efecte în plan poetic.

Ema Cazan își exprimă, oarecum în spirit polemic,  afinitățile sale față de alte poezii & versuri ale lui Ciprian Baciu decât cele citate de antevorbitori. Consideră că unele poezii au o structură oarecum previzibilă. Proza citită de Alex. Colțan este o proză poematică, dovedind o maturitate a scrisului.

Anastasia Coste consideră că proza citită are o respirație amplă, e o proză poetică, dar crede că anumite fraze au o poeticitate mai puțin inspirată, sună oarecum prețios (exemplu: ,,m-am născut undeva, în vecinătatea cuvântului …”). În ce privește poeziile lui Ciprian Baciu, A. Coste le apreciază pozitiv, remarcă expresivitatea unor imagini și  ,,simțul tactil”, percutant, al cuvintelor, al limbajului folosit. Exprimă și rezerve față de unele titluri (ex.: Îmburuienit în chihlimbar).

Alexandra Bălănescu (apariție nouă, dezinvoltă, promițătoare: scrie și proză, și poezie) – I-a plăcut mult proza lui Alex. Colțan, ca scriitură, dar și prin miza incitantă a textului, prin profunzimea sensurilor. Despre poeziile lui Ciprian Baciu: remarcă în mod deosebit ,,Poem-pereche” și i se pare de bun efect ,,o nostalgie spre real”.

Diana Bușe subscrie la toate comentariile făcute.

Marian Oprea – Proza citită este o proză inițiatică, cu o scriitură poetică, bine condusă. Apreciază poeziile lui Ciprian Baciu: ,,Scrie o poezie tonică. Are suflet de poet.”

Cuvântul final le aparține celor doi protagoniști ai serii care mulțumesc pentru aprecierile făcute asupra textelor propuse. Alex. Colțan despre proza sa: ,,nu e un text ușor.” Cartea pe care o proiectează pentru publicare va conține proze de diverse facturi tematice și scripturale, în final ele funcționând ca un ansamblu romanesc, părțile componente completându-se în întregul mecanism prozastic.

Ciprian Baciu se declară mulțumit de receptarea avută și e hotărât asupra viitorului său în literatură: ,,voi merge mai departe”. Despre proza și proiectul lui Alex. Colțan se exprimă în termeni apreciativi, fără echivoc: ,,E o proză foarte bine scrisă, se vede controlul profesionist pe text, iar ideea de structuri narative complexe și detașabile în construcția de ansamblu a unei cărți mi se pare excelentă.”

 

A consemnat reporter Forum studențesc

 

 

 

Anunț

Marți, 27 martie, ora 19,oo, vor citi poezie:

Alexandra Bălănescu, anul I, Fac. de litere, U. V. T – debut în cenaclu Ema Cazan, masterandă, anul II, U. V.T.

Vă invităm cu drag să participați!

0 comments
0 likes
Prev post: Next post: Poeme de Ciprian Baciu

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *