Ne entuziasmăm, uneori, poate mult prea repede și fără o minimă …prudență axiologică, în fața unor versificatori nu lipsiți de o oarece vervă și …agresivitate retorică, dar uităm, (deseori), îndeajuns de ușor, să-i recitim pe cei care cu adevărat au slujit, prin harul și forța verbului lor, poezia românească. Poezia, în genere.
Mariana Marin (10 februarie 1956-31 martie 2003) este una dintre cele mai valoroase și rebele poete ale generației 80 (supranumită generația în blugi), rămânând, negreșit, și pentru generațiile care au urmat, un adevărat reper moral și poetic.
Poeziile ei sunt traduse în reviste și antologii din Marea Britanie, Germania, SUA, Suedia, Ungaria și Polonia, publicându-i-se, în anii 1989 și 1992, două volume în ediție bilingvă, româno-franceză.
În timpul facultății (Facultatea de Limba și Literatura Română, secția română-engleză, 1983-1988), a frecventat Cenaclul de Luni, condus de Nicolae Manolescu.
,,Versurile ei sunt croite din materialul liricii tragice a marilor doamne ale poeziei moderne, printre care își găsește locul nefericita iubită a lui Eminescu, evocată, laolaltă cu urmașele ei din secolul XX, într-o splendidă Elegie…” (Nicolae Manolescu)
,,Poezia Marianei Marin este oglinda unei conștiințe neconcesive… (…..). Iar revelarea coșmarului vesel al cotidianului, a grotescului, a mizeriei existențiale, a urâtului grohăitor din jur (ca metonimii ale unei disperări copleșitoare) devine calea piezișe a autoflagelării.” (Eugen Negrici)
,,Nu întâmplător, Mariana Marin este cel mai empatic observator din generația sa al poeziei celor din Aktionsgruppe Banat, de care o leagă directețea poemului și precizia unui – ei, da! – mesaj pe care poeții români ai epocii îl evitau în numele purității esteticului: „Fără prietenii mei – tinerii poeți germani din România –, subiectivitatea și-ar mai fi supt și acum degetul/în fața realității./Ușor nătângă și îngrozită de propria sa umbră…/” (Nicolae Coande)
,,O lirică francă și frustă. O simplitate tragică. „Sentimentul că totul a murit și sîntem paralizaţi;/ că au apărut în suflet scursurile și șobolanii;/ că supurăm fix și harnic deodată;/ că ni s-a grefat totul direct pe subconștient, direct pe nervul optic“. Reveriile… critice, altfel spus „cunoașterea fantasmatică“ stîrnită de poezia Marianei Marin are ceva elementar: în edificiile ei, ramele ferestrelor sînt albe-albe, amare. Și aspre ca tifonul.” (Tudor Crețu)
„supratema poeziei Marianei Marin e adevărul” (Radu Vancu)
(Selecție și montaj – E. B.)
