aici tot ce speri tu neîndoielnic de serios
nu depăşeşte gratiile de la geam
împletituri argintate şi stranii
prin care mâini moi îţi pregătesc aşternutul
aici tu plângi din neputinţă
sau pentru că nu poţi să înveţi altfel
pereţii umezi din care mucegaiul
îţi urcă încet în inimă şi acolo
se aşează ca o bătrână şi cântă
şi tu taci şi aştepţi cu venele întărite
de peretele calcaros al răbdării
şi întotdeauna te străduieşti
să reclădeşti în minte
silueta fusiformă a unor femei
aşteptând amorţite autobuzul
în brâul alburiu al străzilor de periferie
