Te pui pe cruce cum ai lua un pumn în piept,
atât să păstreze din umbră, un fuior galben- telefonul
smuls din peretele-stâncă,
sună din firul lui şoarecele trezit la capul tău.
Mai dus, în roşul strivit de pară, o rădăcină în pământ,
trebuie să-i fie ca o alună-n geană, micuţa cruce
scrijelită;
de voi fi în numărul ei şi lumina suită de un zid stricat,
către
cei de acasă de-ndreaptă căi ferate, te uită la numele
lor cum stau întinse-n pietre şi pândesc albastra
săgeată.
Lasă una şi pt. mine, că-i de sare primul marfar, la
pulberea nopţii se decid trimişii la preşedinte şi de zână
se înfig colţii lor- îmi prezinţi pălăria ta Herma, cum
ne-am roade buzele în vis că se roteşte aşa mult şi-i
tristeţe în stomac.
Una for me, de ciudă că nu-s plimbările la râsul dimineţii,
un şoricel intr-o ghetă şi-n cealaltă piciorul de lemn.
