Amândoi

Ce m-aş face fără o lume, tu ghiceşti ce-mi
scriu zodiile (?), pe acoperişuri să dorm cu
sălbaticele păsări, neascultatele limbi să se
strângă ca un ciorap bun pe un călcâi rău
– fără o lume m-aş face o unghie în zenit, aş sta
în piciorul de cocostârc cu zestrea mea de tată.

O să tulbur toate apele cu o luntre falsă de
nimeni n-o să poată strânge pământul în găleţi.

Iarba când dă un spic mărunt-cintit de floare
pe plute- te-aş duce un ceas în sarea sangelor
mele s-asculţi gustul amar ce-l sporesc
creveţii cu nas acvilin
– e o lume ce nu-şi poate numi toţi copiii.
Ai să vezi că împlinirea dreptelor spuse
semnează în carne, se scrie în pompe de sodiu cu
steme vivide de oţet, în sure-bucolice ace de nord.
De-i ca-ntr-un vis lumea asta a mea,
te-ascunde-mi la picioare până ne-o face
amândoi nisip.