Paveldaniștii, autobuzul plutitor și canicula
Cenaclul a intrat în vacanță. Paveldaniștii s-au răsfirat prin țară, afară e caniculă, orașul se zbate haotic printre locurile umbrite și climatizate. Aerul cald, asfixiant, cimentul fierbinte și confuzia au cuprins întregul oraș. Nimeni nu știe ce să mai facă pentru un moment răcoros, înghețat și plin de apă rece. Cenacliștii au decis: sâmbătă, 13 iulie, e zi de navigat. Ideea de căldură mortală era neutralizată de gândul vaporilor și al valurilor ce vor lovi vaporetto din toate părțile. Am parcurs trei kilometri prin confuzia zăpușelii, totul clocotea, inclusiv bălțile fantasmatice și seva din frunze. Stratul de transpirație aproape că putea să înlocuiască pielea la cât de gros era. În sfârșit, am ajuns la mica stație de peste mal de Catedrală. Marius Dimcea stătea la umbră, topit printre scaune și fără apă. Anastasia s-a strecurat printre cărările parcului cu ditamai boxa, Isabela a sosit și ea, iar eu am dat fuga după apă. Faptul că urma să plecăm o oră şi … pe apă fără apă era îngrijorător. Timpul era fragil, nici măcar 10 minute nu aveam la dispoziție. Pe drum i-am întâlnit pe Eugen Bunaru împreună cu Marian Oprea, care tocmai veneau de la Catedrală, unde au aprins câte o lumânare în memoria celor înghiţiţi cândva de apele paşnice ale Begheiului… Am discutat, însă, chestii pragmatice: despre misiunea mea urgentă aşa că, la indicaţia poetului Marinel, am decis să cumpăr de la un bar de vizavi, nu de la magazin. Prețul a fost oribil pentru o apă la jumătate de litru, dar până la urmă tot ce mai conta era hidratarea și apa bocnă. Scaunele de sub acoperișul stației începeau să te înțepe, vaporașul nu mai venea, nu știam când şi cum vom începe aventura… Nimeni dintre paveldaniștii ,,înscriși” nu a mai apărut, doar, în cele din urmă, vaporașul. ,,Barca” nu era cum ne-am fi așteptat, adevărul e că nu am văzut alte vaporașe pe Bega în afara ,,autobuzului” ăsta plutitor în care urma să intrăm. Căpitanul și mateloții săi iniţial ne-au spus că nu se poate citi, nu e climă și nu se poate face nimic. Un val puternic de disconfort se strecura prin tărtăcuțele noastre umede și prăjite. Erau tot felul de oameni printre noi, nu ne simțeam ca la un recital poetic, dar trebuia să facem atmosferă. Şi, totuşi, boxa a fost aprinsă, Eugen Bunaru şi Anastasia au făcut introducerea, atenția a fost captată. Noi ne schimbam locurile în funcție de priveliște și curent. Fiecare a citit o poezie, una nautică. A fost o temă propusă anterior. Recitalul a decurs repejor, dar am reușit să ne simțim bine. Nu am putut să ne lungim și să creăm o atmosferă mai penetrabilă, oricum, publicul, (părinți și copii, vreo două domnișoare) râdea, nu se știa dacă de noi sau de situație, nu conta, canicula le-a atacat și lor contactul cu realitatea. Ba, mai mult, s-au auzit și câteva aplauze. Poate pentru tinerii poeți și poemele citite, poate doar pentru pauza dintre lecturi… Nu vom afla niciodată… După…recital, am avut șansa să ,,savurăm” zgomotul turbinelor și al radioului, navigând, cu ,,autobuzul” pe sub poduri și conducte, capturând cu obiectivul foto vederi fulgurante, surprinzând terasele de pe faleză, câteva clădiri interbelice, dar şi arhaicul, pitorescul turn de apă, totul până la ieșirea Begăi din oraș, la stația finală Ardealul. Ne-am trezit înconjurați brusc de o natură luxuriantă și fascinați de priveliștea parcă deodată mai largă, aproape marină, oarecum misterioasă a Begăi. Ne-am îngrămădit cu toții la ușa de pe punte, țâșnind afară, pe micul ponton, să ne bucurăm, preț de 7 minute, de răcoarea râului și de ușoarele adieri de vânt. Ne bătea gândul, cam aiurit, (dar motivat, medical să zicem, de caniculă…), să sărim, brusc, feieș în apa, care tocmai străbătuse cândva, în irealitatea timpului trecut, Freidorful, cartierul natal al celebrului Johnny Weissmüller. Pe traseu, la întoarcere, imagine la fel de …ireală, încât ni s-a părut, pentru moment, că e doar efectul săgeților solare, tocmai ne-a întrecut, vijelios și …sfidător, un vaporaș cu punte descoperită, încărcat de distracție și muzică… Am zâmbit apatici sau ușor melancolici, puțin invidioși, dar și solidari cu fericiții din vaporașul …paralel și ne-am văzut mai departe de călătorie. În final, la ,,debarcare”, ne aștepta, tuns marinărește, colegul nostru paveldanist, Octavian Hrițcu, supărat, nevoie mare, pe troleul 14, care i-a făcut figura, încât a pierdut călătoria acvatică. Vaporașele, în schimb, să recunoaștem totuși, respectă, nemțește, orarul. Dus-întors! Apoi, ne-am împrăștiat, care încotro, în ceața de căldură și beton. Fiecare, în felul său, cu satisfacția unei descoperiri …mai mult decât geografice: Bega, cel mai adesea cvasiignorată în existența cotidiană a mai fiecăruia dintre noi, chiar și când traversăm, peste ea, un pod sau altul, este însăși oglinda curgătoare a Timișoarei. De azi, de ieri și de mâine. Poeții nostri paveldaniști, navigatori, au captat, convingător, în poeme, crâmpeie din chiar această mereu vie și efemeră poveste… Vă veți convinge! Pseudojurnal de bord consemnat de paveldaniştii navigatori Vlad Ciurescu și E.B.
Anastasia Coste
Poeții din Bega închide ochii dă-ți voie să te adâncești în propria conștiință îmbrățișarea ei rece îți controlează bătăile inimii în palme-ți dansează umbre de sălcii în pântec te-apasă durerea titanicului sfâșiat de timp și de sirene prin vene circulă revoltă, apoi tristețe și detașare
suntem corpuri plutitoare, fără destinație și frici, lalele care prind culoarea galben-violet a morților înainte să fie scoase din vază
tot mai grei, ne îndepărtăm de suprafață ultimele raze tremură deasupra noastră lumea terestră e o broderie de aur
în adânc, ne vom strânge mâinile într-un lanț de corali fosforescenți cercetătorii ne vor numi inima radioactivă a Begăi
Izabela Radosevici
Apa ne va ierta
Cântec de cioburi și oase. O nălucă de sare; O statuie in imaginea ei – spânzurată invers. Apele se întorc, Peste buze crăpate. Râpă cu fantome, Noaptea de neatins, cântă sub val. Idolii înecați. Se răstignesc pe catarge, taie branhii în gât, se aruncă. O gaură Ochiul lui Thanathos, roșu atomic citeşte barele dezastrului pe chip Odiseu visează să se-ntoarcă acasă Dar nu o face. la capătul frânghiei propriul corp spânzurat are un secret de împărtăşit. Lăsăm balena să ne înghită – în temple din stomacuri Ne rugăm la zei de lumină Să dezlege la văzut. apa sărata erodează plămânii oasele cioburile umane doar între ele se naşte din spumă Odiseu care poate ajunge acasă.
Vlad Ciurescu
Sub Bega
Mor de cald în centrul apei Nu scot nimic semnificativ Când expir cuvinte Când e lângă mine
Am ales să stau degeaba Cu farfuria spartă sub tricou Mintea-mi e plină de vată Îmbibată-n gudron si optimism
Încă odată privesc zeama maronie Cum se zvârcolește sub noi Sunt leneș Cioburile nu taie ci răcoresc Suntem prietenii de pe fundul Begăi Citim poezie prin puf și algeOctavian
Vaporașul toarce lacrimogen Mă uit cum există lângă mine Cum se uită și vorbește Cum dispare pe fundul râului
Soarele zvâcnește sub apă Pielea mi se dezlipește-n solzi Nămolul plesnește între degete Ascult gălăgia urbană Cum piere între frunze
Marius Dimcea
Cadențe
Crapă țestoasele Lichid amniotic în energizante Prinzi aripi, le arzi, le tragi în plămâni S-a schimbat clima în orașul de pe Bega Țânțarii călăresc dromaderi Calcă vipere. Ziceri din fluier Turbanele umbresc turlele bisericilor Orientale din casetofoane Domnițe în mașini îmbrăcate în saci Se mișcă psihedelic Măsuri, cadențe, returnele S-a mai dus un taragotist Brâu pe 7. Marș funebru Zidul plângerii la schela din centru SPF întins ca margarina pe pielea zbârcită Ia cu pită – zice. Afară zi-noapte de la 7,8 la 12 HZ Timpul
Octavian Hrițcu
Peste unduirile râului
Montaj: E.B. Video: Anastasia Coste Foto: Iza Radosevici
Accesați link-urile de mai jos pentru a vedea pozele și video-ul evenimentului
