După ce prozatoarea citeşte un fragment din romanul la care lucrează, Eugen Bunaru iniţiază discuţia:
Eugen Bunaru: ,,Se înţelege că este vorba de acest tânăr, pe nume Toni. Simt că e un apanaj în proz, ai un har al portretelor. Foarte pregnant se reliefează portretul acestui tânăr, Toni. E interesant că îl filmezi şi prin ochii celorlalţi şi e ciudată tema obsesiei scrisului dusă până la alienare. Nici nu-ţi dai seama dacă Toni e victima scrisului, sau a halucinaţiilor pe care le are. Foarte bine se conturează fenomenul dedublării la pagina 8, unde el se priveşte în oglindă. Este o temă care te poate frisona ca cititor. Până la urmă, culmea este că simţi că ordinea lucrurilor este de fapt un haos în mintea acestui personaj. Şi aici este meritul prozatoarei, care are ştiinţa efectelor, care surprinde percepţia personajului asupra universului exterior. Toate detaliile pun un accent în plus la conturarea lui Toni ca personaj ciudat.
Există şi anumită poezie în felul în care pui aparatul de filmat pe decor. La tine decorul devine personaj: lumina, porumbeii, mi-au amintit de personajul nostru, tanti Bibi. La fel, senzorialitatea detaliilor rezonează cu percepţia personajelor. Amănuntele capătă o conotaţie senzuală.
În pirma parte mi s-au părut nişte neglijenţe la scriitură. Câteva repetiţii la pagina 5. Tot aici, o exprimare greoaie. În schimb, nu este o proză uşoară pentru cititor, în sensul că nu este o accelerare la nivel epic, însă totuşi, realizezi această accelerare a ritmului, prin fracturarea sintaxei, de exemplu la pagina 7. Tot textul mi se pare curins de o anumită poezie.’’
Alexandru Colţan: ,,Proza mi s-a părut foarte bine scrisă la nivel de tehnică. Ca şi tematică, ţinteşte spre psihanaliză, spre personaj. Mi s-a părut foarte interesantă descrierea interioarelor, cu lumină şi oglinzi. Chiar dacă Toni joacă rolul personajului central, cred că cea care deţine acest statut este femeia. Am înţeles că vei continua proza şi vor apărea mai multe elemente, pentru că este un pic aglomerată. Probabil în asta constă şi tensiunea textului. Mi-a plăcut cum apare tema literaturii ca liant între personaje. E o înşiruire de tablouri statice, este foarte bună folosirea repetiţiilor, textul are într-adevăr şi o anumită poezie. Ceea ce mi-a plăcut în mod deosebit, este că descrie mai multe feluri de a zâmbi. Este o proză d forţă şi o felicit pe Daniela.’’
Ionel Ţircu: ,,Mi s-a părut interesantă subtilitatea trecerii de la un personaj la altul. La pagina 9 există o descriere care spune că ,,Puternicul sentiment de deja vu îl ţintui pe Toni în fotoliu, urmărind povestea ei de parc era adresată lui. Sentimentul că a mai întâlnit-o, că o cunoaşte, că a avut de a face cu ea.’’ Mi se pare previzibilă ideea sentimentului de ,,deja vu’’. În rest, sunt impresionat. Aş fi curios să citesc şi din forum.’’
Octavia Sandu: ,,Pentru ceea ce îşi propune autoarea, scrisul mi se pare prea controlat. Aş vrea mai multă nebunie, mai multă tensiune, mai cu seamă ă nu pune accentul pe firul epic. Textul poate deveni monoton, pasajele descriptive mi se par prea controlate, prea ca la carte.’’
Aleksandar Stoicovici: ,,Dincolo de ceea ce s-a spus, vreau să subliniez că proza e scrisă pe două straturi: pe de o parte, lucrurile dau o anumită gravitate, iar pe de altă parte, există trecerea la o lume halucinantă. Ceea ce nu mi-a plăcut este că înlănţuirea pasajelor poate să dea senzaţia de aglomerare. Poate că această înlănţuire accentuează această lume., Am notat fragmente foarte reuşite, iar poezia este sugerată în text. Aş fi curios să văd cum se continuă aceste pasaje.’’
Adela Dragomir: ,,Simt că sunt pasaje care se sufocă implicit şi sunt sufocante şi pentru cititor. Probabil Daniela a intenţionat să construiască în aşa fel textul, dar există riscul de a obosi cititorul. Ea scrie o proză psihologică şi trebuie să existe astfel de pasaje. Am remarcat la pagina 6 mici greşeli de construcţie logică.’’
Ioana Duţă: ,,La început, mi-a fost dificil să urmăresc textul, pentru că sun fraze foarte lungi. Am obseravat sintagme clişeice: ,,lumina’’, ,,transparenţa’’, ,,sânii moi’’. În schimb, mi-a plăcut ideea timpului imperceptibil. În rest, sunt de acord cu ceea ce s-a spus.’’
Daniela Raţiu: ,,Mi-am propus să construiesc această atmosferă uşor aristocratică. Personajele vor fi puse cap-coadă, apoi se vor întâlni Rafinamentul pe care e îl caut, poate părea uşor descriptiv în 11 pagini. Nu poţi construi un personaj doar din exterior, trebuie să umbli în el. Eu schimb perspectiva: cum îl văd alţii, cum se vede el, cum se întâmplă şi în viaţă. Dacă Ton ar fi personajul principal, ar fi foarte greu de citit. El este un schizofrenic obsedat de scris, care dezvoltă relaţie homosexuală. Totul e un camuflaj. Fiecare personaj se camuflează, îşi construieşte în jurul său o platoşă.
Există obsesia să scrii la modă. Eu nu vreau să scriu la modă. Vreau să-mi depăşesc nivelul de la In vitro, pentru că eu, recitindu-mi cartea, văd spărturile.’’
Marian Oprea: ,,Am simţit o atmosferă a decadenţei, care aduce cu atmosfera lui Mateiu Caragiale. Atmosfera e luminoasă, cred că Daniela face parte din mişcarea feministă, pentru că a creat un personaj masculin care e efeminat. Nu mi-a plăcut episodul în care el udă cearşaful, iar ea vine şi îl spală.’’
Marius Aldea: ,,S-au spus toate ideile. O să vorbesc după ce citesc cartea. Vorbind strict la fragment, m-a cam obosit. Obsesia pentru detalii e cam riscantă în proză. Aşteptăm romanul.’’
Raluca Sandu: ,,Pagina 5 mi s-a părut foarte fixă, apoi mi-a plăcut poeticitatea şi oscilarea stărilor lui Toni, de la real la ireal.’’
După aşa o seară plină de viaţă, am stabilit că următoarea şedinţă să fie în data de 10 martie.
Eliana Popeţi
