Cenaclul „Pavel Dan” la ICR Budapesta

[slideshow]

La ICR Budapesta se vorbește-n somn limba maghiară

Cenaclul ”Pavel Dan” din Timișoara a participat vineri, 20 aprilie, la masa rotundă cu tema ”Literatura tinerilor între facebook și cenaclu”, organizată de ICR Budapesta la sediul său din capitala Ungariei. Acest eveniment a deschis seria de întâlniri cu autorii români în cadrul programului Book Festival (19-22 aprilie). Astfel, în 21 aprilie, la Standul României, au putut fi întâlniți Vasile Ernu și Robert Șerban. Ambii scriitori și-au lansat edițiile în limba maghiară ale volumelor Născut în URSS și Un sicriu frumos mirositor. Alături de ei au fost prezenți criticul Jozsef P. Korossi, translatorul Nagy Lajos, editorul Péter Váradi, de la Editura L’Harmattan (undeau fost publicate cele două titluri, în maghiară), traducătorul şi poetul Balasz F. Attila. În aceeași zi a avut loc și prezentarea debutantului Bogdan Coşa, alături de alți tineri autori debutanţi din mai multe ţări, în cadrul First Novel Festival.

Cenaclul din Timișoara a fost reprezentat la întânirea de la Budapesta de trei generații: generația lui Eugen Bunaru și Viorel Marineasa, generația lui Tudor Crețu și Alex Colțan, și generația de ultimă oră a lui Aleksandar Stoicovici, Ioana Duță, Octavia Sandu și a semnatarului acestor rânduri.

Evenimentul de vineri a debutat cu gluma domnului Ambasador al României în Ungaria, Victor Micula, cum că dacă ar fi știut că nu se dau sarmale, nu ar fi fost prezent în frumoasa încăpere cu pian. Cum cu toții râdeam în aceeași limbă, m-am bucurat pentru harnicul translator că va avea răgazul să odihnească secunde bune. După evocările anilor de grație ai cenaclului ale lui Eugen Bunaru și Viorel Marineasa, directorul ICR Budapesta, Brîndușa Armanca, amfitrionul întâlnirii, a lansat imediat ”tirul” de întrebări pentru tinerii autori: ce rol are cenaclul pentru ei, cât de important este el și cât vor mai trăi întâlnirile de cenaclu. Tudor Crețu a vorbit de superficialitatea cunoașterii doar pe baza consultării internetului și de pierderea teribilă de timp pe care o întâmpină orice utilizator de internet, tânăr sau bătrân. Alex Colțan a mutat obiectivul pe rolul formator al cenaclului pentru tânărul care îi calcă pragul. La fel a făcut, din public, și Robert Șerban care și-a prezentat părerea conform căreia cenaclul este pentru vârsta tinereții. După el, numai în cadrul unui cenaclu poți convinge un tânăr că textul lui este bun sau rău. Contactul vizual fiind cel mai important factor în tot acest demers. Șerban a comparat anemia feedback-ului electronic (prin email, de cele mai multe ori) cu forța celui pe viu.

Octavia Sandu a subliniat importanța cenaclului ca generator de amintiri și incapacitatea rețelelor de socializare de a oferi în timp acest ”bonus”de natură afectivă, care implică foarte mult memoria. Daniel Bănulescu, unul din cei câțiva scriitori-spectatori, a răspuns că este irelevant dacă mergi la cenaclu, important rămâne faptul de a scrie o carte bună. Tot din public, Vasile Ernu a pus problema lipsei de timp a omului contemporan. După Ernu, comunismul dispunea de mult timp liber, iar cenaclul era una din variantele de a-l umple; cu toate astea, cel născut în URSS consideră că literatura este o treabă arhaică și necesită timp. De aceea, formele clasice, precum cenaclul, nu pot fi distruse, fiindcă fără ele literatura ar avea numai de suferit.

De amintit că-n tot acest timp intervențiile au fost traduse de neobositul Nagy Lajos, iar pentru că discuțiile s-au întins mai bine de două ore, un domn din sală, trecut de onorabila vârstă de 70 ani, a adormit ca un prunc lângă Bogdan Coșa. Ironic cum îl știm, Viorel Marineasa, imediat ce l-a observat pe bătrânul ungur dormind (ne facem speranțe că nu a fost român), a ales să participe la discuție cu ochii închiși, sub formă de protest. După toate acestea, au citit poezie paveldaniştii: Ioana Duță, Octavia Sandu, Aleksandar Stoicovici, Eugen Bunaru și Marius Aldea. Lectura în maghiară a fost făcută de către Ildiko Gabos.

Nu aș vrea să credeți că titlul acestei cronici se trage din episodul bătrânului-prunc, ci vine din chiar experiența personală. Prin bunăvoința doamnei Armanca, eu și Stoicovici am mai rămas o zi în frumoasa capitală, dormind noaptea de sâmbătă la ICR, fiecare având camera lui, cu patul cât întreaga cameră de la căminul studenţesc din Timișoara. Și ce bine am dormit! Se doarme profund la ICR, dovadă că nu am auzit alarma telefonului, făcându-l pe Robert Șerban să ne aștepte în fața muzeului, fumând un pachet de țigări. Ce bine se doarme acolo… Iar la capătul străzii Izsó, păsările nopții ciripeau neobosite ”Halló, sex?”.

(Marius Aldea)