Cum să mă lipsesc de tine când ceaţa mă
uită cu ochi de cearcăn şi-n spate-mi urcă
lesne atlasul alb abia cu 6 fire de păr răzbind
la lumină(?)
Peste un cuib au dormit frunzele cârpite
pe crengi şi soarele a uitat de umbra lacomă
privirea caldă să şi-o-nnoade;
căci în pastă de muştar podu-i dus peste apă,
i se fac în poală palide cercuri şi siluete subţiri
de pene plutesc prin carnea-i de praf-un luntraş
micuţ şi vânăt dospind la întâmplare ciuperci
crescute pe copaci,
Lasă-l, măcar de un spectacol, porţile cu var
aprins să mi le scrie!
//Cui să-i spun că de tine nu mă pot lipsi, fie
pe coate să-mi rog stăpânul să-mi dea ghemul
cel mare de lână să-l ţes într-un pulovăr
îndesat, soarele că stă ascuns într-o coadă de
peşte, şi cine a dat cu piatra peste el că-n loc de
recul un câine galben l-a muşcat, într-un loc de
recul un loc de floare zdrobit, cum în mine
ceaţa se face un plumb vestitor.
Comments
Orry
superb!