Cronica întâlnirii de cenaclu din 21. 02. 2012. Au citit Alexandra Coman (poezie) şi Bogdan Munteanu (proză)
Eugen Bunaru remarcă faptul că odată cu cea de-a treia lectură în cenaclu a Alexandrei Coman, ea operează o schimbare de registru care pare să se manifeste printr-o eliberare de tendinţele metaforizante anterioare. Uneori, poezia pare uşor simplistă în comparaţie cu textele citite anterior şi rămâne într-o „fază neconvingătoare”. Finalurile poemelor sunt, în unele cazuri, ratate, oarecum explicite şi abstractizate, lucru care le „dinamitează puterea de sugestie”. Mai tot timpul, Alexandra este vizuală,
picturală, dar nu în sensul minor, ci în sensul unui „desen filigran”. Eugen Bunaru concluzionează afirmând că această etapă poate fi considerată una de experimentare, care nu anulează calităţile sale reale.
În proza lui Bogdan Munteanu, Eugen Bunaru remarcă umorul, cât şi faptul că acest umor joacă rolul unui „captaţio” pentru cititor. Acelaşi rol îl au şi scenele încărcate erotic, deloc puţine la număr. În cazul povestirii „Accident”, există momente în care textul este uşor ezitant şi pare rezolvat mai degrabă de dragul finalului, al poantei, caz în care acţiunea apare ca „o succesiune de fapte concentrate în mod arbitrar pentru a pune în evidenţă comicul de situaţie”. Se recomandă fluenţa
textului, adică trecerea de la un episod la altul să se facă în mod natural şi mult mai credibil. Cel de-al doilea text, „Cronică de noapte”, conturează un „microunivers de factură erotică”, realizat ca un „colaj de scene, mult mai bine controlat decât precedentul text”. Eugen Bunaru remarcă şi faptul că proza aceasta este centrată pe un „umor aproape de grotesc”.
Aleksandar Stoicovici obsevă, la rândul său, schimbarea din poezia Alexandrei şi afirmă că a remarcat „o mai bună şlefuire a textului”. El apreciază capacitatea poetei de a construi metafore inedite, dar identifică şi o serie de „personificări ratate”. Stoicovici observă şi faptul că poezia Alexandrei este situată exclusiv în trecut şi recomandă şi trecerea pe alte paliere temporale. Multe dintre poeme suferă în zona finalului, iar metaforele folosite sunt repetitive, regăsindu-se cu aceeaşi structură în mai multe poeme.
Referitor la proza lui B. Munteanu, A. Stoicovici afirmă că este una foarte bine lucrată, dar semnalează un fapt de natură stilistică: excesul de mai mult ca perfect, care, în unele cazuri, dăunează sonorităţii textului. De asemenea, se semnaleză faptul că unele fraze sunt mult prea lungi.
Ioana Duţă aseamănă poeziile Alexandrei cu pastelurile şi consideră că sunt, pe alocuri, prea încărcate. Cel mai reuşit text, în opinia Ioanei, pare a fi „Hipertensiune”. La fel ca predecesorii ei, ea consideră că multe dintre finaluri sunt ratate, dar, paradoxal, începuturile poemelor sunt foarte bune.
În opinia Ioanei, proza „Accident” a lui Bogdan Munteanu este mult mai greu de urmărit decât „Cronică de noapte”. Ea semnalează anumite construcţii-clişeu şi afirmă că, uneori, frazele sunt mult prea dezvoltate, lucru care îngreunează înţelegerea povestirilor.
Marius Aldea consideră că poemele Alexandrei mai trebuie lucrate, deoarece în ele se regăsesc numeroase scăpări. Poezia „Când oamenii nu stau în loc” i se pare a fi cea mai reuşită. Referitor la proza lui Bogdan Munteanu, aceasta este văzută ca fiind una plăcută.
Octavia Sandu afirmă că ambele proze ale lui Bogdan Munteanu sunt foarte bine scrise şi apreciază în mod particular cel de-al doilea text, deoarece primul este scris cu o tehnică fragmentară. Plusul celei de-a doua povestiri este perspectiva narativă multiplă. Totuşi, unele scene sunt tratate puţin cam superficial, după cum afirma şi Eugen Bunaru, acţiunea pregătind finalul.
În cazul poeziei Alexandrei Coman, se remarcă utilizarea abuzivă a punctelor de suspensie. Poeziile par a fi nişte „flashback-uri cu sugestii şi stări”. Lipseşte tensiunea şi forţa versului tocmai datorită faptului că timpul discursului este cel trecut. Octavia mai remarcă preferinţa Alexandrei pentru „verbele puternice”.
Alexandra Belgun propune reformularea unor structuri din poeziile Alexandrei, precum şi redenumirea unor texte. Referitor la proze, acestea sunt percepute ca fiind prea aglomerate, de unde şi greutatea de percepţie. „Cronică de noapte” apare , mai degrabă, ca un joc de planuri” şi are, deci, o perspectivă narativă originală.
A consemnat Daniel Faur
