Joi, 27 ianuarie, Aleksandar Stoicovici a citit un ciclu nou de poeme. Postez o parte din ele după care voi lăsa şi o cronică a uneia dintre cele mai pătimaşe şedinţe Pavel Dan la care am luat parte.
manifest
puseu cu un număr finit de obiecte vulgare
sunt deja ore bune de când vorbim
sunt ore bune
de când ne lingem resemnările de pe epoleţi
încep să cred că nu vom termina niciodată
dar cui să-ţi dai ţara ce ţi-a rămas de trăit
cu cine să te înfrăţeşti din şirul ăsta de oameni
acum când mâinile lor
sunt mai galbene ca niciodată
când limbile le sunt fixate ca nişte ace de ceas
pe ştanţa curată a supunerii
acum când copiii din care au crescut
bâjbâie în somn după un sân otrăvit
cui să-ţi dai puţina răbdare
când moartea e cel mai bun preţ pe care-l poţi scoate
când din revolte se revarsă râuri de lapte
peste corpurile inerte
reacţiile nu sunt totuşi foarte convingătoare
privim cu detaşare un spectacol gratuit în care
ni se lipesc hârtii de turnesol pe ochi
pentru a vedea clar viitorul strălucit
ce ne aşteaptă
organele noastre sunt proiectate sub piele
ca nişte filme de prost gust
reluate la nesfârşit în acelaşi cinematograf ambulant
în care se pun la cale revoluţii sângeroase
numai atunci când se goleşte sala
sunt ore bune de când vorbim
şi parcă o ducem deja mai bine
ruleta rusească
morţii stau în cerc şi îşi pasează viaţa de la unul la altul
când se apropie timpul. când varanul de vată
iese arzând din chilie
mânile lor încep să se mişte
din ce în ce mai repede
în momentul în care şopârla a ars complet
braţele se opresc
unul din ei se ridică în picioare
îşi primeşte lucrurile
şi pleacă acasă
iar jocul se reia
morfină
bile mărunte se rostogolesc în interiorul pereţilor
îmi amorţeşte ceafa
îmi amorţesc mâinile şi picioarele
habar n-am ce se întâmplă sub bandaje
câte răni s-au vindecat şi câte
mai stau să se vindece
un animal putrezeşte în salonul de spital
în mine cresc faguri de miere
semn că albinele şi-au ocupat în somn
bine meritatele organe
dar ăsta e un fapt de domeniul trecutului
care revine numai atunci când lumea
dă semne că s-ar putea sfârşi
denie
noaptea e o felie de lubeniţă
prin care se văd mamele
aruncând apa în fântânile de fildeş
pentru ziua împărtăşaniei
când vor trece dintr-o barcă în alta
până la altar
noaptea e o felie de lubeniţă
prin care se văd copiii
ce-şi pun jucăriile la sărat
sub şeile cailor
cu gândul că într-o zi
o foame de nestăvilit
se va abate asupra lor
noaptea e o felie de lubeniţă
prin care îmi voi revedea copilăria
la strigarea Dunării în cer
bujorilor 73
şapte desene
conţinând cioburi roşii
un contor de curent retro
a cărui rotiţă de argint se învârte sub o ilustrată dubioasă
reprezentând o execuţie publică
trei mănuşi nesterilizate de vinil
şi un patefon aşezat pe un soclu de tuf vulcanic
o bibliotecă în care autorii stau aliniaţi ca la execuţie
o altă bibliotecă care ar putea funcţiona
ca bunker
două lămpi care luminează alternativ
o masă mică
un uscător de rufe. capul uneia
din cele unsprezece mii de fecioare
trei chitări. un perete de văiugă
prin care se vede viitorul minunat
de care voi avea parte
poduri de lemn
poduri de lemn deasupra degetelor tale
un timp în care tu vei avea marea adriatică în jurul gâtului
ca un colier sau un mănunchi de cuvinte
spuse clar şi răspicat
prin apa limpede îţi voi descoperi umerii
sunt tot mai multe zile în care depărtarea ne contractă muşchii
ne aliniem într-un spaţiu îngust
în care nu ne putem aşeza
faţă în faţă
sunt tot mai multe zile în care stă să plouă
vorbim detaşaţi despre vinovăţie şi intrarea în cimitirul evreiesc
trupurile începute în cer şi o mână de lucruri
aşezată pe umeri
_____________________________________________________________
După lectura lui Stoicovici nefumătorii (prin vocea lui Marian Oprea) decid a nu se lua, conform uzanţelor, pauza de ţigară iar domnul Bunaru ia primul cuvântul.
Eugen Bunaru: Am senzaţia unei schimbări de registru. E clar că se petrece o acumulare calitativă în poezia lui Stoicovici, este un poet “format”, un poet care are un exerciţiu al scrisului. Stoicovici ne-a obişnuit cu o poezie reflexivă şi în acelaşi timp tranzitivă. În prezentul lui poetic apare un plus de gravitate din punct de vedere tematic; îi reuşeşte transfigurarea trăirii existenţiale în limbaj poetic adecvat, versurile au o tăietură mai solemnă. Este o poezie pe cont propriu atât ca trăire cât şi ca scriitură. Stoicovici are ştiinţa dozajului (dă exemple din poezia “Manifest”), poezia are un ton de revoltă pus în surdină de metaforă. Nu îmi plac unele titluri ale poemelor iar uneori unele poeme se termină uşor aforistic, de asemenea unele poeme suferă de un surplus lexical. În “Denie” observ imagini foarte rafinate. Nu mă conving, în schimb, poemele-experiment.
Ioana Duţă: Poetul este un martor conştient de schimbare. Se observă supunere şi resemnare. Mă deranjează folosirea excesivă a cuvintelor “când” şi “morţi”. Nu îmi place comparaţia din “Poduri de lemn”. Unele versuri îi par patetice (în sensul englezesc al cuvântului)
Aleksandar Stoicovici: Nu ştiu care este sensul englezesc… oricum, mi-ai dat la pate-tic. (râsete)
Alex Colţan: E vorba de o revoltă pe dos, o acceptare a realului. Aleksandar urmăreşte un alt tip de emoţii, faţă de până acum, pe altă cărare stilistică. Se apropie de o poezie lipsită de sânge, tehnic stă foarte bine, dar poezia lui s-a diluat foarte mult. “Manifest” devine un fel de acordeon, se desfăşoară liric în mai multe formule prozaice. Cred că asta este o strategie a lui, prozaismul ca strategie. Nu m-a convins, există forţări de limbaj. Este vorba despre joc şi experiment. Stoicovici vrea să facă o poezie foarte ambiţioasă, dar poate pierde multe. În unele poeme se simte gustul suprarealist. E riscant să mizezi pe suprarealism când, practic, poezia ta este un cerebrală, foarte tehnică.
Eliana Popeţi: Nu cunosc foarte bine poezia mai veche a lui Stoicovici, dar îţi poţi da seama uşor că este într-o fază de experiment. Mi se pare un grupaj ermetic. Îmi place mult strofa a doua din “Morfină” iar cel mai mult tot poemul în întregime “Bujorilor 73″.
Beatrice Serediuc: Poezia mai veche a lui Aleksandar avea un soi de realism magic, cea de acum, din acest grupaj, cred că este o fază experimentală. Cel mai mult mi-a plăcut “Manifest”, poem plin de incisivitate, îmi place şi simetria ei. “Morfină” îţi dă libertatea, chiar prin titlu, să o simţi în creier. Îmi mai place “Denie”, e clar că Stoicovici a evoluat din punct de vedere tehnic.
Marian Oprea: Unele poeme au versuri slabe, pe undeva, nu scrie despre el, scrie la suprafaţă şi acesta este motivul pentru care uneori poezia lui nu convinge.
Alex Ceauşu: mizează tot pe “Manifest” şi “Denie”. Îl deranjează obiceiul poetului de a începe poezia intens şi de a o termina fără vlagă.
(Se discută despre versul “un animal putrezeşte în salonul de spital”. Lui Marian Oprea nu îi place că versul “miroase”)
Mihaela Bejan (îi dă peste replică lui M. Oprea): Atâta timp cât poezia miroase, e de bine.
La final, Aleksandar Stoicovici le mulţumeşte tuturor pentru prezenţă şi observaţii. “Cu unele lucruri sunt de acord, dar cu altele nu sunt de acord. Poezia mea este de un suprarealism îmblânzit.”
Mie noile poeme ale lui Stoicovici mi se par bune, cel putin 5 din cele citite rămân în picioare, au forţă. Ca scriitură, Stoicovici merge ceas, dar mi se pare că poezia lui se află într-o perioadă de acomodare cu noua atmosferă în care a intrat. Sunt sigur că Aleksandar Stoicovici este unul din cei mai interesanţi poeţi tineri din România şi pariez pe poezia lui.
A consemnat Marius Aldea.
