Domnul Eugen Bunaru consideră că Beatrice scrie o poezie directă, mai puţin axată pe metafore şi pe lirism. Venind din zona prozei, lucru vizibil şi în modul de a scrie poezie, Beatrice are capacitatea de a elimina cu uşurinţă surplusul de lirism. Domnul Bunaru a accentuat de asemenea faptul că în poeme este construit un micro-univers, un univers al lumii de cartier, aflat la interferenţa dintre existenţa unor personaje sugerate şi intruziunea unor elemente din cotidian. Pe lângă observaţiile de mai sus, au fost apreciate de asemenea ironia şi aciditatea textelor, dar şi titlurile inspirate. Singurul “reproş” adus textelor a fost că uneori acestea dau senzaţia că sunt sufocate de verbiaj.
Alexandra Belgun a făcut o analiză pe textele citite de Beatrice şi a subliniat faptul că poemele, care îi aduc aminte de Blecher, sunt susţinute de imagini vizuale puternice. În contradicţie cu dl Eugen Bunaru, care a pledat pentru textele mai lungi, Alexandrei i-au plăcut textele scurte în care mesajul este mai direct.
Asemenea antevorbitorilor săi, Alexandra Coman a apreciat tonul direct al poemelor care surprind cu ironie o realitate dură, caracterizând poezia lui Beatrice Serendiuc ca fiind o poezie rece. O altă observaţie interesantă a Alexandrei a fost legată de construcţia textelor, care sunt formate din mai multe versuri “distante” care sunt închegate în jurul unui vers esenţial.
Ana Puşcaşu a apreciat poezia lui Beatrice ca fiind un joc între distanţare şi sensibilitate, considerând de asemnea că versurile cu efect umoristic o prind mai degrabă în proză decât în poezie. Ana a făcut o analiză succintă pe textele din grupaj, nuanţând atât punctele tari, cât şi punctele la care Beatrice ar mai avea de lucrat.
Asemenea Anei Puşcaşu, Alex Colţan a afirmat că sunt pasaje care i-au plăcut şi care nu, apreciind poezia lui Beatrice ca fiind o poezie minimalistă în care eul poetului se împrăştie în jur. Imaginile tari şi limbajul direct duc poemele spre zona underground, în timp ce alunecările spre suprarealism, spre basm o aduc înspre zona filozofării. Pe lângă cele amintite, Alex a mai apreciat titlurile poemelor pe care le-a catalogat ca fiind interesante, pasajele descriptive, în care se observă faptul că Beatrice e prozatoare, sfârşind prin a afirma că la Beatrice Serendiuc “creativitatea e brici”.
Ariana Perhald a afirmat că din punctul ei de vedere grupajul e unitar, cu poeme mai mult sau mai puţin lucrate care, per ansamblu, îi aduc aminte de atmosfera din filmele lui Emir Kusturica. Ea a apreciat poezia lui Beatrice ca fiind o poezie a contrastelor, care lasă într-un fel cititorul să-şi aducă contribuţia.
a consemnat Aleksandar Stoicovici
Comments
gheorghe apetroae sibiu
Despre cenaclul literar „ Pavel Dan” şi poezia Octaviei Sandu, de Gheorghe Apetroae Sibiu Să-mi fie acceptat ca, mai […] Read MoreDespre cenaclul literar „ Pavel Dan” şi poezia Octaviei Sandu, de Gheorghe Apetroae Sibiu Să-mi fie acceptat ca, mai înainte de a vorbi despre lucrările literare prezentate în şedinţa din 11 noiembrie a.c. a Cenaclului literar „ Pavel Dan”, să realizez unele referiri la activitatea acestui cenaclu literar. Acesta se relevă, tot mai mult, ca o instuituţie culturală care operează în registrul evidenţei estetice şi al valorificării literale contemporane şi în cel de restituire către cititori şi iniţiaţi a literaturii noastre naţionale. Instituţia sa îşi desfăşoară activitatea în cadrul Casei Studenţilor din Timişoara şi a devenit tot mai cunoscută în lumea literară. Confirmă aceasta, contactele cenaclului cu cele mai prestigioase reviste literare din ţară ,cu multe cenacluri, ateliere , colocvii şi biblioteci literare, în activităţi locale sau itinerante . De remarcat este şi faptul că cenaclul “Pavel Dan” reuneşte o pleiadă de scriitori care amprentează pozitiv literatura română, prin calitatea scriiturii , dar şi prin utilizarea de mijloace moderne de comunicare, prin site-urile literare şi prin posturile radio de mediere. Că se află astăzi pe acest podium literar, Cenaclul “ Pavel Dan”, cu un bilanţ de succes, nu este întâmplător! Este urmarea unui travaliu permanent coordonat cu competenţă şi succes de scriitorul Eugen Bunaru, cel de impunere creatoare şi exegezică a modelelor literare ale unor scriitori tineri care îl compun şi îl frecventează, de consolidare istoric - literară a sistemului cultural –literal timişorean. Pe structurile literare “model” ale acestui cenaclu se va putea grefa sigur, facil şi referenţial, o însemnată parte din creaţia literară contemporană şi , de ce nu, viitoare. Şi aceasta , pentru că s-a informat şi se promovează, prin el, fără gratuitate, o creaţie politematică, înnobilată de incandescenţa unor înalte erupţii spirituale cu principii culturale locale, şi nu numai, având valenţe lirice şi metafizice exponenţiale, relevate, în mare parte, în şedinţele de cenaclu ţinute în tabăra literară de la Crivaia. Se poate observa din expunerile pe cite şi se poate, astfel, menţiona că la treburile tehnice ale cenaclului , coordonat cu multă grijă şi competenţă critică de scriitorul moderator Eugen Bunaru, participă cu deosebită consecvenţă, cu tot sufletul, talentul şi capacităţile lor creatoare, poeţii şi prozatorii: Monica Stănilă, Ana Maria Puşcaşu, Alexandru Colţan, Crislit, Marian Oprea, Rasmiles, Claudiu Bolcu,Cătălina Letiţia, Alex Condrache, Eliana Popeti, Nicoleta Papp, Alex Roşu, Arnold Schlachter, Livia Batista, şi nu, în ultimul rând,scriitorii Alexandru Vakulovski ,Andrei Ruse, Cătălina George - Bucureşti, Claudiu Comartin,Cosmin Perţa, Cristina Ispas, Dan Sociu, Daniel Vighi, Gelu Diaconu, Marius Ianuş, Mihai Vakulovski, Oana Cătălina Ninu, Pr. Savatie Bastovoi, Radu Vancu, Ovidiu Baron, Dragoş Varga, Răzvan Ţupa, Tudor Creţu,Vlad Moldovan, Ştefan Baştovoi, Cristian…, Octavia Sandu, Beatrice Serediuc, Raluca Sandu, Dumitru Crudu şi Ariadna Perhald, Adrian Iacobescu, Alexandra Coman, poetul chitarist Alexander Stoicovici, Alex Ceauşu, Flavius Furtună, Erika Ada,Ionuţ Ionescu, Ioana Duţă, Adrian Iacobescu, Alexandra Belgun, Marius Aldea. Se poate constata şi reţine că Monica Stănilă este poeta care s-a remarcat, în special prin coordonarea activităţii cenaclului şi prin organizarea unor serii-ediţii de şedinţe şi întâlniri literare de creaţie , de receptare critică şi de promovare a literaturii contemporane . Ea se manifestă şi se identifică cu acestă instituţie şi este cea care a facilitat şi a reuşit organizarea de evenimente literare majore, în mare măsură, operând în contextul relevării cunoaşterii literaturii contemporane, în registrul evidenţei estetice şi al valorificării naţionale. Din parcurgerea cit-ului cu şedinţa cenaclului din 11 noiembrie a.c, par interesante analizele literare ale grupajelor prezentate, reliefate prin” tăieturile chirurgicale rafinate” , realizate în text de receptorii acestor creaţii şi prezentate bine în cronica realizată de Alexandru Cloţan la proza lui Eliana Popeţi, în cronica lui Ana Maria Puşcaşu, la poezia Ioanei Duţa, în cronica Octaviei Sandu, la poezia lui Alexander Stoicovici, cât şi cele din cronica lui Alexander Stoicovici, la poezia lui Beatrice Serediuc. Intervenţiile critice pe textele prezentate au nuanţat şi au identificat universurile creaţiilor acestor scriitori, ca toposuri literare definite, dimensiunile lor geno-tipologice care le configurează sindinamic. Se constată o reuşită a creaţiei în texte, prin uzitarea de elemente ludice, reflexive, antinomice şi erotice. S-au reliefat ca pozitive, în special, din intervenţiile docte ale lui Eugen Bunaru, componentele structurale ale acestor creaţii, cum ar fi : autenticitatea sistemului, sau alunecarea facilă a stilului şi ideaticii în alte sisteme, tonalităţile din ritmicitatea versului generate de sintagme, fluxul şi vizionarismul sugestiv al imaginilor, contrastul din căderile tensive, încărcătura metaforei, expresiile plastice, până la picturale, reflexivitatea şi raţionalitatea , intruziunea elementelor valente din cotidian, dinamica schimbării registrelor , tendiţele spre ludism „poezia ca fiind un joc între distanţare şi sensibilitate”, între patetism şi luciditate. Toate aceste componente structurale uzitate de aceşti creatori generează potenţiale poetice şi dau un suflu puternic oricărui gen de creaţie literală. Nu au rămas neobservate şi necriticate clişeele freudiene, încifrările excesive, locurile comune, supraaglomerările de epitete, de teme, idei şi subiecte, discursul frust, stridenţele, nesiguranţele, excesele descriptive sau „ forţarea metaforizării ori structurile alambicate şi arborescenţa expresiilor literale sau mai puţin literale din textele prezentate. Se constată, din cele relevate mai sus , că idealul de receptare critică şi premoniţiile evidenţei valorii axiologice ale creaţiei literare promovate de acest cenaclu, dar şi munca asiduă pe tărâmul cunoşterii culturale a rodit din plin în ogorul literar al intelectualităţii timişorene, iar Eliana Popeţi, Ioana Duţa, Alexander Stoicovici şi Beatrice Serediuc apar, deja, ca emergenţi valoroşi pe tărâmul literaturii . Un exemplu îl poate constitui şi cenaclista Octavia Sandu, la poezia căreia mă voi referi succint . Încerc să apreciez condiţia acestei poete, studentă la Litere, membră numai de puţin timp a Cenaclului Pavel Dan. Impresionează şi pentru că aceasta a reuşit să performeze, în întâlnirea literară itinerară “ Interferenţe Timişoara – Chişinău, ediţia a II-a “, de la Chişinău . Voi aborda, dar, poemul intitulat „Frică”, postat pe blogul său în 21.11.2010 . Apreciez în structura lirică a acestui poem, concizia şi exprimarea estetizată, în registrul luminii, un discurs categorial-metafizic ”de ce sunt eu aşa cum sunt”, în relativitatea identităţii ontice, o cesiune a interogării funciar- materiale. Un” orice”, un unic iniţial suferă de scindare –de demultiplicare dialectică a Unului , în speţă erotic , în componentele sale”, generând magnetismul mişcării,” s-a fărâmiţat ca bucăţile de pâine”. Poeta postulează strigătul părţilor în versul cu accente lirice şi imperativ „ fiecare e un strigăt către alta”, receptând magnetismul „sonic” şi pictural al câmpurilor de interferenţă, perenitatea ontologică a acestora, valorificând, în acelaşi timp, atât apolinicul apofantic cât şi teluricul inflamat de spiritul de statornicie anabazică „ încerci să le lipeşti şi din saliva ta /creşte mlaştină/. Disoluţia este entropică, fragmentarea totului este metaforic- litotică, tocmai pentru a-i cunoaşte structura lirică şi esenţele gnomice ale eroticului. O reconstituire a Totului (Unului), fie el poetic sentimental, este imposibilă , datorită dinamicii materiale şi temporale ale onticului. Poeta explică entropic şi cauzal neîntregirea , prin porumbeii, vectori ai neunicităţii ,în speţă lirică, erotică care, ciugulind bucăţile de pâine, acum acel „orice”, unic în felul său, poeta, dialectic, nu-l mai poate întregi, încercarea fiind doar eşecul. Nereuşita întregirii este o realitate şi „ mii de porumbei graşi râd acum de tine”. Poetei îi repugnă şi îi distorsionează existenţa spirituală, trecutul fragmentării ontice , fărâmiţarea şi frăţirea „ Cu prea multe copilării/ cu prea mulţi fraţi/ din care nu-ţi mai aminteşti nici unul/ gura ţi se strâmbă/ . Disoluţia unicului , în componente materiale şi spirituale, induse de poeta Octavia Sandu cu talent şi pasiune în versul său constituie o proiecţie literală a sinelui intelectiv în apofanticul unei creaţii cu factură celestă. Ultima parte a poemului marchează proiecţia unui ludism dual , într-un topos al tranfigurărilor semantice „ / şi joci din amândouă părţile împotriva ta” în intruziuni viscerale, într-un transfer de la condiţia împărţirii , la condiţia revenirii părţilor la unicitate. Dar şi demersul acestui travaliu este constructiv aleatoriu „…în faţa unei table de şah” , iar efectul jocului „… din amândouă părţile/ împotriva ta/ „ nu este altul decât o intruziune a poetei în antinomia eternităţii universalului , renunţarea la „cearta universaliilor” şi o împăcare „ de jure” a părţilor , relevată de versul „…până se vor îmbrăţişa nebunii/ până se vor împerechea caii/, la o linişte absolută dorită de poetă , exprimată în versurile: „ şi strigătul lor ce-ţi apasă pieptul/ se va întoarce în gura ta/ cântec de leagăn/. O liniştire totală a erosului uşor destrămat ,prezent acum în aritmii şi asonanţe versificate, neunificat, o ritmicitate a sa prin liniştire, prin cântecul de leagăn, spre armoniile angelice, ceea ce este static, neconversionat în forme şi principii, este un demers de discurs nedialectic. Meta-fizica lui Octavia Sandu este izvorâtă din efervescenţele sale intelectuale şi o relevă în viziunea perspectivei unui gnomism genezic în exprimare versificată, a unui discurs metaforic stilizat, de fapt o încercare de escaladare a postmodernismului încriptat în cosmicul literar spiritualizat, scopul final fiind apropierea de perfecţiunea lirică a creaţiei. Gheorghe Apetroae Sibiu Read Less