Cronică de cenaclu – 15 aprilie 2014
Roxana Diaconescu citeşte poezie şi proză
Autoarea precizează, ca prolog la lectură, că îşi asumă un anume amatorism al scrisului său.
Eugen Bunaru începe prin a spune că, în opinia lui, este vorba despre o poezie a unei vârste romantice, adolescentine şi remarcă apetitul pentru confesiune şi, implict, pentru un anume lirism declarativ, patetic. Aici, Eugen Bunaru menţionează că scrisul, literatura sunt mai mult decât o confesiune şi că acest caracter confesiv trebuie controlat şi estompat pentru a se obţine un bun text literar. Vede în unele texte şi un potenţial pentru eventualitatea de-a încerca genul dramatic, scenete de teatru, întrucât e vizibilă înclinaţia spre dialog (exclamaţiile, apetitul retoric etc.). Eugen B. remarcă unele fragmente de poeme bine relizate precum cele din poemele Ţeava şi mănuşa, Heavy Guitare, Numele perfectului, Pământ vs. Praf, sugerându-i Roxanei să suprime verbiajul unor pasaje, lungimile care parazitează substanţa poetică a textelor.
Intervine şi Marian Oprea care observă divagaţia şi neomogenitatea poemelor. Eugen Bunaru revine, remarcând, totuşi, o bună fluenţă a textelor, accentuând, însă, necesitatea unui dozaj mai atent care să elimine surplusul lexical, tentaţia retorismului bombastic.
Proza este cam în aceeaşi manieră, cu unele naivităţi…. Însă textele Roxanei Diaconescu au VIOICIUNE, NERV şi ENERGIE, fapt care arată un anume potenţial, însă, mai spune Eugen Bunaru, poezia trebuie să mizeze şi pe acel ,,inefabil” care presupune folosirea, cu ştiinţă şi har, a instrumentelor poetice (precum lexicul, sintaxa etc.). Recomandă cât mai multă lectură din poeţi importanţi aparţinând diverselor generaţii şi curente literare.
Lera Kelemen:
Lera Kelemen extrage pentru început câteva versuri care i s-au părut mai inspirate, apoi continuă prin a spune că apreciază lungimea textelor şi fluenţa cu care sunt scrise. Îi sugerează să evite „siropismele” şi temele grandioase care nu au nici un efect concret asupra cititorului. Spune că aceste teme mari sunt greu de exploatat şi e uşor să te pierzi în ele. De aceea îi sugerează să vorbească despre lucruri care-i sunt mai la îndemână şi să încerce să găsească o frumuseţe în ele, eventual să transpună simţămintele filozofice în lumea apropiată, imediată. Ea spune că ar putea să-şi păstreze sentimentele şi să le lase să se manifeste indirect în exterior, fără a vorbi explicit despre ele.
I se pare interesantă ideea de „scrisoare către un necunoscut”. Îi place faptul că îşi continuă ideile, dar spune că la un moment dat cititorul, deşi încearcă să simtă mesajul auctorial, nu poate pătrunde în text. Ea observă şi calitatea poetei de a se dărui cu totul ideii poetice, aşa încât, dacă tema aleasă ar fi bună ar putea obţine rezultate cu un efect poetic puternic.
Andra Cobrescu:
Andra Cobrescu completează ce au zis cei dinainte prin faptul că cititorul vrea să fie băgat în seamă, că are sentimente bune cu care ar vorbi frumos despre altceva şi îi sugerează să-şi îndrepte atenţia spre altă sferă.
Bianca Toth:
Ea menţionează că şi ei i s-au spus cam aceleaşi lucruri când a citit în cenaclu.
Mai spune că uneori s-a simţit „în plus” în raport cu textul.
Marian Oprea:
Marian Oprea trage ultimele linii şi începe prin a menţiona poemele Ţeava şi mănuşa şi Pământ şi praf din care evidenţează câteva versuri şi structuri cu potenţial poetic. Îi sugerează că ar putea folosi aceste selecţii în viitoare texte şi că, pornind de la ele, poate crea noi poeme.
El spune că i se pare mai bună proza decât poezia, dar că foloseşte şi aici teme şi motive supra-uzate precum lumină, albastru, îngeri, întuneric etc. care fac textul banal.
Roxana Diaconescu mulţumeşte mult pentru sfaturi şi pentru păreri şi e bucuroasă că a aflat lucruri noi şi folositoare.
Cronică relizată de Lera Kelemen
mai jos câteva poeme de Roxana Diaconescu
Ţeava şi mănuşa
Îmi place să dezinfectez chiuveta
şi ador mirosul de clor alunecând
pe ţeavă pentru că-mi place să-mi ştiu
vasele impecabile atunci când mănânc
Am o mănuşă galbenă care mă ajută
să dezinfectez bucătăria
altminteri clorul mi-ar arde degetele
nu doar ochii
Urăsc zilele când n-am o mănuşă galbenă
să-mi dezinfectez anturajul
când n-am o doză de clor în locul
în locul unei doze de Cola
Heavy Guitare
Urăsc secretele şi oul fiert moale
mesajele din cinci în cinci minute
la care nu-mi răspunde nici El
şi nici el….
Mi-aş dori o clipă să fac ceva interzis
să-i absorb toată suflarea într-un sărut
să suflu peste lumea mea pacea mult promisă
El trăieşte într-o lume
unde se joacă nimfele
cu pori străvezii
de liliachiu, purpuriu şi auriu.
El trăieşte într-o lume verde
de muşchi, iarbă, licheni şi omizi,
toate dornice de metamorfoză.
Eu trăiesc la umbra unui trifoi cu patru foi
îmbrăcată într-o veşnică uniformă de gimnaziu
şi ascult acordurile fine ale unui heavy guitare
Numele perfectului
Am cearcăne presărate în orbite –
machiaj superficial
pentru ochii mei obosiţi,
tenebroşi, cu nuanţe disperate
Ficare clipă îmi adânceşte cearcănele
cearcănele se adâncesc în ecouri
de negru
şi-mi preschimbă chipul…
Haide, tu cine eşti?
Nimic… sunt obosită
Iar visul meu pulsează,
iar cearcănele parcă mereu
au fost acolo…
Pământ vs. Praf
O mănuşă prăfuită uitată
într-un beci
plesneşte întunericul
şi câţiva licurici de lumină
Sfere de praf pândesc
mănuşa zdrenţăroasă
impregnată de amprentele tale
Mănuşa miroase a cauciuc
şi a timp pierdut
N-ai luat cu tine mănuşa
ai lăsar-o aici să-mi amintesc
cum te jucai cu bulbii de lalele
şi cum îţi mai plăcea să ai unghiile
pline de pământ umed
Acum a rămas praful…
(Texte selectate de E.B.)
