a citit poezie Lera Kelemen, într-o ambianță de sesiune și așteptare a vacanței
Eugen Bunaru: Poezia citită pendulează între o atracţie spre conceptual/ideatic şi concret. Trăirile abstracte ce se petrec într-un plan mental devin un fel de pasteluri interioare pregnante. În acelaşi timp, există în textele citite un apetit pentru diverse repere din cadrul real, concret pe care Lera K. le transformă în imagini picturale, într-un fel de tablouri pigmentate cu pete de culoare, care vin din concreteţe, dintr-o bună percepţie senzorială. Există însă şi tentaţia unui exces de abstractizare sau de plusare a tonului ,,reflexiv”, dar şi riscul alunecării într-o curgere oarecum descriptivă a textului. Îi reuşeşte, nu o dată, captarea unor pecepţii fulgurante ale realului. Din unele texte se mai poate tăia, iar altele par neîncheiate. Lera este o poetă care are disponibilităţi reale pentru o evoluţie semnificativă a poeziei sale.
Nicoleta Papp: În unele poeme se sare prea brusc de la un plan la altul, de unde dificultatea urmăririi unui fir. Există anumite repetiţii excesive. Textele lungi sunt mai reuşite, în ele se simte o tensiune.
Marian Oprea: Apreciază poemle scurte, sunt mai intense şi creează o lume doar din câteva cuvinte. Uneori are tendința de a filosofa. Există unele repetiţii nefuncţionale poetic. Unele poeme sunt previzibile.
Andrei Ene: Unele titluri sunt nepotrivite, căutate. Apreciază notațiile din paranteze, par a fi niște detalii, eventuale sugestii opționale. Unele texte conţin „definiţii” care pot fi scoase. Există şi poeme foarte bune.
poeme de Lera:
Leriano y Laureola
Leriano şi Laureola
se ţin de mână prin grădina spaniolă.
Leriano mănâncă flori de măr din palma ei,
Laureola îi mângâie cârlionţii blonzi şi grei.
Se-apucă brusc,
unul de-o parte
altul de alta
(îşi opune faţa în ea)
se opresc ca să se vadă
în ochi.
Laureola o porneşte în faţă
şi-ţi înnoadă rochia deasă
într-un fir de iarbă.
Leriano se-mpiedică de păr şi căzu.
(corn)
Leriano şi Laureola s-au apucat să cânte
la corn în seara de
Primăvară când începuse
să miroasă a pânze
de păianjăn ude.
Laureola n-a mai încăput în peisaj
şi a-nceput să cânte prin afara lui
dar cornul se tot micşora……….
pe măsură ce atingea armonii tot mai înalte.
Leriano şi Laureola s-au pierdut în ochii cerului.
b a z i n u l
Bazinul respira şi se hrănea din murdăria oamenilor.
În apă mă simţeam ca-ntr-un paralelipiped de gelatină pe care îmi venea să-l tai cu cuţitul.
Oamenii erau nişte stafide în această budincă de clor.
Un paralelipiped de gălăgie subacvatică şi ecouri de clăbuci.
Spărgeai coaja de unde cu capul şi respiraţia aluneca în ecou până se lovea de tavan, apoi intra înapoi în tine şi din nou sub apă.
Tu erai purtătorul de aer de care apa avea nevoie ca să prindă viaţă.
Respiraţia e un dans de care apa te face conştient.
Respiraţia ta era un cerc de senzaţii solide când totul în jur plutea.
Cu apa e o luptă continuă. Când nu te mai lupţi cu ea, te mângâie până la înec.
florile transluminescente
M-am trezit.
câteodată mă trezesc dimineaţa şi văd flori
flori stufoase, abundente
flori de stare
de agregare lucidă.
câteodată mă trezesc dimineaţa şi încep să cânt
flori.
flori cu petale mici
sau cu petale albastre
flori suculente
câteodată când mă trezesc dimineaţa beau flori
(dintr-o bluză verde)
Îmi beau florile de pe haine şi ele devin simple pete de culoare la mine pe umeraş.
mă întreb câte flori încap în mine într-o dimineaşă
atât de simplă.
îmi place să-mi simt tălpile între ele fine şi uscate înainte să deschid ochii.
încep să zâmbesc când îmi dau seama că m-am trezit.
Câte flori încap pe o rochie?
încerc să pictez pe pereţi rădăcinile florilor de pe hainele mele
vreau să văd de unde încep
nu mai vreau flori care plutesc prin cameră şi se pot aşeza oriunde.
Am spart un ghiveci.
spaţiu deznodat
paşi mici pe umărul meu
răsfirări, răsfoiri
urme de ploaie ale unui avion
prăbuşit pe cer
într-o zi de vară
(în orice zi de vară)
vorbeam mai tare
(vorbim mai tare)
mai dulce
vorbe curbe
împlinind mirarea
galbenă
de pe faţa
irisului.
ca şi ieri
tu spuneai că ştii tot
ce nu vrei
îmi înnodam părul de mută.
îţi trimit
(ţi-aş trimite)
o carte din celălalt colţ al grădinii
ca să ai ce să citeşti
în timp ce-ţi
verific zâmbetul
cu spatele.
interior acustic
trage de sârmă
întinde-ţi un sunet pe ureche
culcă vocea mea acolo
se topeşte înăuntru ca o cremă de ciocolată
pe pâine.
3 oc
hi şi un sunet.
Sunetul se făcea din ce în ce mai mare şi golea camera de detalii.
Au mai rămas doar câteva contrapuncte vizibile cu ochiul liber,
din care noi am ales unul şi l-am ţinut un pic.
Asta ne-a apropiat fără să ştim.
În alte cadre, sub alte împrejurări, alţii păşeau la fel.
aşteptare
(aşteptarea-i un sentiment
pe care-l aştept de mult)
aşteptarea îmi cade pe umeri
şi mă mângâie
gri.
sub unghii
am găsit o zi pe care
aş fi vrut să o trăiesc
altădată.
aşteptare mai spre seară
am găsit pe stradă un ieri
pe care-l uitasem
şi m-a forţat să
vorbesc,
un ieri cu urechile pansate
cu bandă dublu-
adezivă.
pe
mă plimb pe stradă
mă întorc
fac o piruetă în jurul meu
mă opresc în vârful genelor
s-a concentrat totul sub palton
mi-am tras fermoarul peste ochi
şi-am pipăit drumul spre casă.
de mai bine de-o zi
Mi-ai fugit de sub picioare
şi-am aflat că liniile paralele nu se mai întâlnesc
pe la colţuri.
Suntem două orizonturi
reflectate unu-n altul
într-un mod idiot
de senin.
R O Ş U
Cine sunt partizanii? Care sunt maghiarii? Care-s sârbii?
Cine a murit?
Când sunt dezbrăcaţi, oamenii uită de unde au plecat.
Se strigă unii pe alţii cu glas ROŞU, apoi se roagă unii de alţii să nu fie omorâţi.
Dulcele gust de ruj s-a şters de ţărână.
Femeile strigă, se ascund, sunt duse, ţâşneşte din ele fum
roşu.
Visul era cu un topor mare, în dosul capului cu lama lipită de ceafă.
Ce ţi se pare nostim?
Azi am aflat că nu era doar un vis.
Soră-mea a început să plângă în timp ce mama flutura un steag roşu pe deasupra.
I-a scos din burtă sămânţa de inamic.
IMRE s-a făcut scrum, ne-a spus asta un prieten.
mamele…femeile…
Ne-am dezbrăcat de ţara care ne omoară
pe rând.
Şoricelul îngroapă cadavrele în pământ negru.
Eu n-am înţeles cum.
Omul-umeraş
timpul îmbracă mişcările în praf
dansul şi muzica îngheaţă în formă.
omul se dansează pe sine
şi cristalizează
mişcarea în zgomot.
în spatele pielii se zbate
nealterat,
aritmic celula.
îşi pierde rolul,
dezbrăcat de dans
actorul obosit
parcurge secvențe
orizontale
în care cuvintele figurează.
muzica antrenează dansul
modelează praful iscat.
eliberarea din mişcare
surprinde în haosul sonor,
ţinând locul cuvintelor.
astfel, punerea în scenă n-are nevoie de cuvinte,
doar de sens.
acorduri
m-a atins
privirea întinsă
cusut cu aţă timpurie
*
mână, gât, glumă,
gust
în carouri
*
vreau miere în urechi
să mă ungă de disonanţe.
*
albastru intens
aproape aparent
mă gâdilă sub gene
*
măruntaie de păr
oranj
mă vedeau deschisă
*
conturul de zbor
are ceva diferit
de conturul de stat
ne vedem la toamnă!
Comments
aqualler
merci fain!