Cronica întâlnirii de cenaclu din 19 februarie 2013.

Au debutat la Pavel Dan, citind proză şi poezie, Snejana Ung şi Lorena Stroescu, ambele eleve în clasa XII-a, la Liceul Carmen Sylva din Timişoara.

          Eugen Bunaru remarcă la prima lectură a Snejanei, o proză a unor trăiri adolescentine, plină de lirism, ce te trimite cu gândul atât la poezie, cât şi la o formă de jurnal. Este o proză de percepţie (stări sufleteşti), de autoscopie, de notaţie, un text de confesiune, cu o bună frazare, fără lungimi aluvionare. Un text care nu oboseşte, sub acest aspect, cititorul. Se pot însă obiecta alunecările spre tonul sentenţios, spre ispita (tentaţia) filozofardă. Şi titlurile sună cam preţios. Eugen Bunaru este de părere că autoarea ar trebui să exploateze mai mult filonul epic şi să treacă de la acel lirism, în exces, la ficţionalizare, la poveste. Există ceva, dar încă în faşă…  Precum în proza ,, Unii sunt născuţi…”

Şi la poezie, de altfel tot prima lectură în cadrul cenaclului a Lorenei, Eugen Bunaru remarcă de asemenea o poezie a unei vârste adolescentine, unde domină un anumit lirism necenzurat. Poezia tinde spre o poezie cerebrală, a abstracţiunilor, rămânând, însă, descriptivă, retorică. Printr-un control mai atent asupra textului, printr-o suprimare a verbiajului, a surplusului de versuri explicative, a tonului înalt, exclamativ, unele poemele ar câştiga în autenticitate. La analiza pe texte s-a putut vedea acest lucru. 

Esenţiale în evoluţia celor două tinere autoare, de altfel dotate cu o reală sensibilitate literară, vor fi lecturile din scriitorii reprezentativi, poeţi şi prozatori, asimilarea unei lecţii a prozei şi a poeziei mari, adevărate şi, nu mai puţin important, lucrul pe text. La fel, este necesară o sincronizare firească, pe cont propriu, asumată, cu limbajul, cu discursul literar, cu tehnica literară ce s-au impus prin aportul celor mai recente generaţii novatoare: ’80, ’90, 2000.

        Ionuţ Ionescu consideră că prozei îi lipseşte o anumită profunzime a pesonajelor, că aceasta tinde mai mult spre poezie. Observă o interiorizare în excces, tendinţe moralizatoare. Este de părere că ar mai trebui lucrat filonul narativ.

În ceea ce priveşte poezia, de asemenea remarcă o poezie a vârstei, cu un ton uşor mizantrop, uşor cioranian.

       Marian Oprea propune nişte rupturi de ritm la textele în proză; segmentate, ar putea ieşi câteva poeme. Menţionează  lipsa dialogului.

La poezie, observă  poeme previzibile care se aseamănă cu  nişte definiţii din filosofie.

Lorena Stroescu

Cerc vicios

Începi să joci cărţi

prinzi gustul băuturii

tragi un fum

(totul se va transforma

în scrum)

Joci pe bani bei de distracţie

fumezi

deja nu mai ai alt interes

Pierzi pariul pierzi controlul

pierzi şirul

Trebuie să ieşi. E de rău.

Ai rămas fără nimic.

Te-ai pierdut şi pe tine.

Eşti terminat. Eşti captiv.

Eşti depăşit. Eşti praf.

Ţii în mână o cheie.

Şansa

Noi nu suntem un tot unitar

Sufletul nostru e construit dintr-un infinit de bucăţi distincte,

în noi trăind simultan mai multe universuri,

frânturi de amintiri pe care credeam că le-am uitat de mult,

dar care încă îşi au sălaşul în noi, pândind latente,

aşteptând să le cerem înapoi: bucăţi de sentimente

pe care le-am dat la o parte, le-am ignorat,

le-am ascuns, le-am negat, din nou şi din nou,

dar care nu pot fi şterse niciodată.

Sunt încă acolo, unde au fost mereu:

trăiesc într-un colţişor din noi,

aşteptând şansa lor de a fi salvate încă o dată.