cronica ioana duta

Consemnează Ariana Perhald

Ioana Duţă

Eugen Bunaru: –     Poezia Ioanei este o poezie de atmosferă

–         Ceea ce este important pentru poetă – grupajul are o unitate de ton

–          Poeziile se leagă între ele prin tonalitate

–         Există deja o creştere, o evoluţie

–         Apar uneori nesiguranţe, stridenţe

–         Există sintagme care distonează, sunt parazitare

–         Textele sunt curate, realizate cu profesionalism, datorită lecturilor, probabil datorită frecventării Cenaclului Pavel Dan şi a decantării experienţelor

–         Poezia Ioanei descrie microuniversul, ca topos

–         Construcţia se realizează prin întoarcerea la copilărie , un bun exemplu fiind poezia „Ne-am suit într-o bărcuţă”

„Ne-am luat rămas bun am împăturit într-o basma roşie

Poze cu nunta părinţilor noştri am strâns flori de

Păpădie le-am întins pe fundul bărcii pentru

Când ne va lua dorul de câmpie ne-am lăsat în voia

Apelor strângându-ne de mână ştiind că nu ne va fi

Nici foame nici sete atingem apa printre degetele

Noastre trec peşti şi solzii lor luminoşi ne tatuează

Pielea”

-bine scris, strâns, concentrat, nici pozitiv, nici negativ,

-rotund

–   Fiecare poem are un mic nucleu epic „desperecheat” care duce la

declanşarea substratului afectiv al memoriei

–         Câteodată textul trenează, se dilată, uneori e necesară suprimarea

discursivităţii

–    Poemul  „ *** ”

–         „văd automatele de cafea ce nu dădeau randament”

–         aici  textul se împovărează

–         tot textul este prea sufocat de cuvinte

–         Alte poeme au versuri memorabile – „ Ne-am suit într-o bărcuţă”

„ Desperecheat ”, ultimul „ Îmi scurg anii în chiuvetă „

–         au un suflu poetic bun, dar uneori textul se diluează

O dorinţă a Domnului Bunaru – „uşor, puţină răutate, să răsuceşti cuţitul în poem”

–         Poezia „ Resestare” – „ privesc pe geam la parafele puse pe scoarţa copacilor”

–         „ Ştirile se scriu pe un cearşaf atârnat de gard

iar lumina se ghemuieşte într-o butelie ”

–         uneori tehnica enumerării duce la spaţialitate, alteori la enumerări în sine;

–         Uneori poeziile au finaluri suspendate „ Cu geamul deschis ” – „ de când am învăţat că fruntea sub anestezie  se netezeşte „

–         este un text explicit

–         „ Eu aş lăsa poezia mai deschisă „ , „ca loc de participare a cititorului” , Ioana ar trebui să se gândească la o plachetă.

Beatrice Serediuc

–         Poezia ei  este un univers feminin al izolării

–         Necesită incisivitate, cel mai mult poezia „ Resetare „

–         „ Îmi scurg anii …” – este o poezie a deznădejdii, un sentiment de iritare – „ fac piruete pe sunetul Poliţiei ”, „ de-acum timpul are cutie de viteze”

–         Ioana e mult mai rea în proză

–         În ciuda cuminţeniei, Ioana e jucăuşă, poezia ei se desfăşoară în mai multe universuri, alteori în universuri periferice – „ sirene de poliţie ”

–         Trebuie scoase anumite lucruri

–         Uneori apare forţarea metaforizării – „ Îmi scurg anii în chiuvetă”

–         „ Automatele de cafea ce nu dădeau randament” – este prozaic, forţat.

Eugen Bunaru – necesită reformulare

Eliana Popeţi –    „ De-acum timpul începe să aibă cutie de viteze ” …

Eugen Bunaru – Nu ţi-a plăcut ?

Eliana Popeţi – E o imagine coafată, făcută, confecţionată

Eugen Bunaru –   „ De-acum „ sună  prea ca o definiţie, totuşi, are vigoare, o putere a                                        lui

Beatrice Serediuc

–         Să renunţe la „ De-acum ”, mie-mi place

Eliana Popeţi –  Şoferii o înţeleg mai bine

–         sunete sugrumate

Eugen Bunaru – Dar Adrian, ce ne spui tu?, care poezie ţi-a placut cel mai mult?

Adrian Icobescu – Mie mi-a placut „ De-acum timpul începe să aibă cutie de viteze”, dar

trebuia pus semnul exclamării !

Eugen Bunaru – De ce ?

Adrian Icobescu – Ca la sfârşitul unei compuneri, când ultima propoziţie care are semnul

exclamării.