steluţe de miere, cristale zbrobite din geam toată iarna
– my middle gave to the poor, the call flipped red in their
mouth, in their thin sand sandy fingers across the bread
– ce era dacă lor sfârşitul le-ar fi aruncat ultimul colac
de salvare o tijă subţire de trestie?
Ce era dacă toţi aceşti mascaţi cu limba despicată nu
răsăreau pe albii cai, pe şei lăcuite (?) religia lor să fie
uitarea, întoarcerea în praful podişurilor părăsite.
Nu le-ar fi umplut lor vântul pelerinele de ploaie, uitat
într-un doc de pâmânt, cu pielea aspră, fruntea lăsată
în piept (?) să se sfârşească. .
Am să mor în nodul ce-mi slăbeşte inima şi-mi cheamă
la el puterile,când de ele se mai leagă o singură nară şi
clema îngustă ce-mi apără umerii de părul castaniu,
de florile micuţe ce înfloresc în el pe partea cealaltă
a castanelor.
Aici îmi adâncesc gura, în norul vărsat de aceste copite
de fum- pe umbra uriaşă ce-o aştern în spate şi-o împart
cu lumea cernită asupra fardului cu valuri negre.
Sunt litera şase, piatra lepădată a mărilor, să pună pământul
în gropa ce-şi face adâncă rădăcina- când toţi zeii
or să aibă parte din ea şi chemarea o să se şoptească
în talpa mamei
– the pain gave to the truth; i should live this tail hanging
my ears this aware ribbon striking my lips these cubs
of my voice passing each night in tear with silence.
