După lansare, în acelaşi cadru cald şi aproape intim, am avut o întâlnire cu Ioana Cistelecan pentru o discuţie despre poezia carcerală.
Tudor Creţu şi domnul Bunaru au prezentat antologia pregătită de Ioana.
După câteva discuţii despre funcţia – as putea spune- soteriologică a poeziei pentru eroii puşcăriilor comuniste, invitata noastră ne-a citit căte un poem din fiecare autor antologat.
S-au mai spus apoi cateva lucruri, cu destulă rezervă din partea unora, cu nefirească patimă din partea altora, dar până la urmă cu implicarea reală a fiecăruia.
Notabilă este intervenţia lui Radu Vancu (intervenţie la cerere – trebuie să menţionez) care sublinia faptul că e o impietate să vorbeşti despre calitatea estetică a poeziei carcerale.
Mă gândeam în timpul acestei intervenţii că o astfel de discuţie ar trebui începută cu un moment de reculegerere.
Îi mulţumim Ioanei pentru reuşita acestei seri.