Dealuri

Pleci din mine, pe sensul apelor ce le sfarmi
în palme, treci în rândul întâi cu baioneta împunsă,
care verşi peste pământ şi ştergi din urmă paşii mici
şi ruşinoşi.
Pleci, din mine se cade să pleci o singură dată- să nu
mă trezeşti cu dorul împins adânc în pleoape, amorfă
privire înăuntrul organelor mele adormite: cândva
am fost mai verde, cândva am crezut în ghetele tale
troznind la capătul meu- bun înotător şasiul acesta
comandând o armată.

Ai să te întorci, eu am să strecor în soare viţa, am să
fur compotul pomilor şi brunele castane în coşuri.
Atunci ai să mai pleci o dată, ca rămasul-bun să ne uite.
Încă voi fi în bunul-rămas, galbene perii ce-au uitat
murdăria-n borcane şi fetiţa aproape-verde urcată pe
gard să vadă semnul şi fumul, jocul tunurilor tale pe
dealuri.
De sensul apelor ce-l sfarmi cu obrazul, cuvintele spun
că se vor întoarce la noi odată ce gândurile tale n-or
să mai facă aşa baionete.