Despre case, schele şi Iisus
1.Un om pe schele în faţa blocului meu:
M-am adăpostit mă plouase toată noaptea toată noaptea oamenii pe lângă care trecusem mă priveau încruntat mă priveau de parcă cu mâinile în buzunare căutau ceva în caz că trebuie să se apare de
multe ori obosesc ca semenii mei să se comporte aşa nu am omorât pe nimeni nu am dat foc la magazine nu am aruncat bebeluşi la ghenă nu am vândut pe nimeni nu am lăsat pe nimeni fără serviciu ştiu cred că înţeleg ce greu e să munceşti deşi nu am un loc de muncă unde să merg să fie răcoare vara şi să fie cald iarna nu am servit niciodată ceai cu colegii nu am avut colegi de fapt mie încă imi place să alerg între staţii de tramvai să privesc primele frunze ale toamnei care pică să intru în vorbă cu copiii mici în parc deşi de multe ori mămicile lor îi trag de lângă mine de fapt tot timpul se întâmplă aşa de multe ori încerc să plâng şi nu îmi vine nimic aş vrea să muşc dintr-o ceapă prietenul meu a mers la medic să ceară o adeverinţă a cărat o zi întreagă cutii şi a reuşit să-i cumpere o cafea medicul a primit cafeaua a zis să vină a doua zi pentru hârtie el a fost vesel el s-a simţit egal a doua zi nu l-au mai primit el a zis dar cafeaua ţi-a plăcut aşa-i? eu nu aş fi putut face la fel l-am revăzut ieri aduna ziare spunea că sunt bune cineva îi furase cutiile de carton pe care doarme celălalt prieten al meu şi-a găsit un loc într-un centru are de mâncare mi-a adus şi mie două mere într-o zi nu trebuie decât să se roage cu nişte americani dimineaţa şi să promită că se va schimba despre mine încă zice că sunt nebun fiindcă vorbesc copacilor fiindcă în unele seri de iunie doar eu ştiu unde se văd mai bine luminile oraşului stelele palide că mi-aş dori să am o iubită blondă ce să mă iubească aş vrea uneori îmi amintesc de feţe de masă apretate ori de feţe de pernă scrobite poate că am dormit pe ele cândva îmi amintesc de palme calde şi mari ale tatălui sau bunicului îmi amintesc cum am lovit un om şi apoi am plâns ultima dată am plâns cred am şosetele murdare şi dinţii stricaţi cineva mi-a promis că aş putea lucra la izolarea unui bloc cred că aşa îi zice m-a întrebat doar dacă fur şi dacă am rău de înălţime eu nu fur sunt cam obosit puţin şi cineva face clătite pe scară miroase chiar şi a detergent ce scară minunată ce zi bună e azi
Toţi ne dorim case: Iuli l-a lăsat la întâlnire pe amicul meu Liviu după 10 minute timp în care a aflat că nu are apartamentul lui, stă cu mama încă, Liviu era foarte îndrăgostit, Iuli nu îl mai salută pe stradă acum probabil s-a logodit cu vreun italian. O reclamă la tv pentru credit la o anume bancă protagoniştii doi îndrăgostiţi ce nu au unde locui. Hai că se poate – sloganul.
Mi se pare trist cum vrem o casă un loc unde să punem borcane spălate, cameră pentru care să cumpărăm flori şi soluţii de curăţat ferestrele putem chiar să nu avem copiii, noi avem grijă să instalăm prize sigure, puterea prezentului e o figură de plastilină cu care ne jucăm ca nişte copiii cu riduri ce suntem. Vrem o casă, urâm chiria sunt unii chiriaşi ce omoră ţânţarii pe pereţii albi, lasă uleiul şi cafeaua vărsată să stropească aragazul, lasă păr praf mizerii să se adune în colţuri pe sub canapele între praguri, prag de suflet mânjit, sunt proprietari ce-şi stropesc cu vin pereţii albi, chiuvetele sparte când sunt furioşi, au fost înşelaţi.
Ne uităm la emisiuni despre amenajarea spaţiilor din grădină, ne informăm în legătură cu cea mai bună metodă de a gletui, am învăţat deja sfaturi despre aranjarea mobilei după norme feng shui, pute ca naiba în garsoniera noastră cu chirie, ştim în fiecare zi ce mai găteşte vecina, vrem camera noastră unde să fie cald ca la bunici când eram mici, să facem dragoste când avem noi chef, să ne dezbrăcăm în tihnă de noi, un loc unde să miroasă a parfumul nostru de unde să nu fim aruncaţi afară
În casa mea seara aceasta lucrurile sunt triste în seara aceasta realismul şi întâmplarea aşa cum e mă izbesc ca într-o gară faptul că este grevă feroviară,
………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Partea lipsă din acest text va face cândva o poezie sau un gest bun.
2. Azi am primit o bicicletă de la Şerban. Azi nu am închis pleoapele de câteva ore bune şi acum doar îmi dau seama cât timp a trecut. Deja e un sentiment ca de oraş lăsat în urmă şi deja s-a adunat mult praf pe jaluzele, covor, perspectivă.
Uite, gesturile frumoase se simt ca un soare de iarnă când te aşteptai cel mai puţin, e adevărat tuturor ne place să primim cadouri, noi suntem tenace de fapt, păstrează tare inima mea Iisus, vreau să fiu prietenă cu Iisus, să îi spun : Iisuse, uite aceasta este problema mea, uite mă doare gâtul, uneori nu reuşesc să mă controlez suficient sau uite sunt tristă fiindcă nu mă iubeşte destul, uite asta simt eu şi Te rog să mă ajuţi.
Aşa am de gând să fac. Îţi povestesc mâine Şerban ce am mai visat şi cum aş vrea să decurgă săptămâna-n continuare…
E 23:30 depoul întunecat al aceleaşi zile dar parcă trăiesc de ani luna aceasta. Uite, eu cred
Că e normal să vrei să fi normal e normal să-ţi doresţi că acea cruce pe care trebuie să o porţi să fie din polistiren să se evapore în bucăţi mici ce zboară-n sus, e o.k să fii trist şi sărac, uneori nu e nici un bai
Tu simţi că trebuie să căuţi esenţialul? Că ţi se strecoară printre sunete, nu, nu e poluarea fonică serios nu e agitaţia străzii, nu e nebunia oraşului, traficul şi blugii ce te strâng, taxele şi nu ştii ce abonament de telefon să alegi, oamenii ce mai devreme sau mai târziu te abandonează, mă opresc şi pun palma ca un stetoscop rece pe piele şi mă ascult. Trebuie să învăţ să fiu cât de mult din mine cu putinţă, conectată ca un robot de metal ce sticleşte ermetic dintr-un film S.F prin multe, multe alte fire de oţel sau de titan la o portiţă din duh constuită
Conectată cu toţi oamenii din maşini, femeile ce cos la maşină, au nas mare şi sunt nemăritate, cu toţi adolescenţii neînţeleşi zic ei, prin melodiile aceluiaşi post de radio pe care-l ascultăm, conectată cu toate copilăriile din mine la frâiele a zeci de zmei multicolori
Hai să râdem amândoi Şerban ca fetiţa lui Gabi ce vrea să râdă să fie fericită. Hai să ne plimbăm
2. Mă simt ca şi cum felul cum mă simt acum e ceva acut ce o să treacă. O băşică roşie şi inflamată apărută peste noapte. Ceva rău de care o să fiu păzită, ca imaginea cu şerpii metalici se numeau sniper, însoţeau poliţiştii pe motociclete şerpuind şi curăţând drumul din visul de după-masa aceasta. Greu. Ce zi caldă şi câte probleme ca nişte cărămizi ude încă de lacrimi. Mă simt de parcă sunt blocată în rezolvarea unei probleme, nici să copiez nu am cum, nici de mila celorlaţi nu depind suntem pe rând Ramona stă în faţa mea cu coatele deschise larg, nu se aude cum îi şoptesc? Se citeşte probabil teama în expresia mea, tocmai de accea mă pun să răspund, să explic, să-mi amintesc tot ce ar fi trebuit să ştiu. Şi uite că nu mi-am învăţaţ lecţiile la timp, am ales în funcţie de cum ar fi mai uşor celorlalţi , e trist şi e grav ce se întâmplă
În visul meu Robert se întorcea din expediţia lui într-o cămaşă cum el nu are arâtând ca în fotografiile lui vechi în care nu îl plac, îmi zicea să îl aştept cinci luni eu am plecat acum m-am trezit încă nu m-am reacomodat realităţii, mă simt ca şi cum pe tot corpul de pe umăr până la genunchi am urme de operaţii, am fost cusută şi cusăturile acum încearcă să se vindece.
Mama spune că nu se dau papucii pentru orice fleac, că trebuie să te gândeşti bine, nu se merge la nunţi de una singură, liftul opreşte întotdeauna la etaje cu soţ, eu nu ştiu ce simt despre asta eu cred că în ascensor privirea cuiva poate uşor deveni libidinoasă, multe fete au fost violate în lift deoarece din ruşinea de a nu-l face pe acela aflat singur în lift, să se simtă prost ,deşi le era frică, totuşi s-au urcat. Nu e o.k. Trebuie să mă simt în siguranţă cu celălat şi cu mine fără el nu vezi mama că lumea mea nu se poate învârti în jurul unei singure persoane, il faut pas continuer comme ca?
Luna, pisica neagră a vecinilor se încolăceşte pe coridorul lung şi vag pisica mică neagră e un adevăr al nopţii rămasă strecurată pe lângă ungherele unde lumina se lipeşte ca nişte postere de teatru cu oameni ce surâd încet, bicicleta mea dă camerei un miros de cauciuc somnul meu sprijinit între două perne caut şi azi poarte mea spre toamnă şi spre cer se anuntă tot temperature mari Robert e încă plecat e zi de sărbătoare să fim binecuvântaţi fiindcă nimic altceva nu ne poate face mai buni.
