Marţea trecută Bogdan Cazacu ne-a citit proză, iar Marius Aldea, poezie.
Eugen Bunaru este de părere că „Iernia” lui Bogdan confirmă talentul autorului, care se află în progres. Recunoaştem în textul lui priza la real, cursivitatea, meticulozitatea, pasiunea pentru detaliu, care reuşesc să lege împreună un fel de scenariu în miniatură. Tensiunea povestirii este bine gradată. Pe de altă parte, se simte, la un moment dat, nevoia schimbării registrului, a împingerii naraţiunii către fantezie sau tragi-comic. Poate că şi aria povestirii ar trebui lărgită. Trebuie acordată atenţie şi redundanţei, frazării arborescente.
În poezia lui Marius Aldea se simte exerciţiul scris-cititului, dublat de reale calităţi literare şi de ştiinţa construcţiei. În primul său poem, lumea periferică, ce ne aminteşte de un SGB, pare centrată pe motivul villonian al dispariţiei şi descrisă printr-un antilirism ameninţat de facil şi umor forţat. Mai departe, poezia sa intră într-un dialog parodic cu branduri culturale precum Coşbuc, Meşterul Manole, S. Plath sau F.Kahlo. Constatăm aici secvenţe mai mult sau mai puţin funcţionale, în formule variate ( una dintre ele ne trimite spre M. Oprea ). Scriitorul ar putea, totuşi, să îşi folosească mai mult instinctul natural şi să surmonteze pericolul discursivităţii, retorismului, diluării.
Moni Stănilă identifică schimbarea de registru din „Iernia” în pasajele de conectare a personajului principal la natură. În jocul erotic dintre asistentă şi bolnav descoperim o mare capacitate de detaliere cinematografică, dialogurile ies bine, persistă impresia de ludic şi spontan. Bogdan stăpâneşte bine tehnica prozei, dar trebuie să mai insiste pe adjectivare, repetiţii, să aibă grijă la frazare şi la punctuaţie.
Marius ne aduce un ciclu închegat, înzestrat cu o notă personală puternică. Poezia lui pare să jongleze cu mai multe tipuri de umor, Urmuz sau Foarţă şi să ne amintească, prin recuzită, de poeţii reşiţeni. Autorul ştie să lege motivele contemporane – mess, mobil, etc – de motivele din cultura clasicizată. Descoperim aici versuri libere, curate, exprimări reuşite şi personaje credibile. În schimb, ar mai trebui tăiate pauze pentru respiraţie, textul ar mai trebui fracturat, câteodată, iar tonul trebuie salvat de necredibil.
Eliana Popeţi constată că proza lui Bogdan are carenţe la nivelul de story şi de dialog, dar este interesantă, chiar dacă pare neterminată. Poezia adusă este mai degrabă inegală, experimentală, întinsă între motivele şi stilistica actuală şi cea modernistă, parodizată.
Vlad Păun, ajuns de curând printre noi, îl felicită pe Bogdan pentru descriptiv şi detaliu, pentru utilizarea dialogului. La Marius Aldea apreciază modul de conectare al vechiului la nou.
Andrada Jichici apreciază proza pentru dialoguri şi cultivarea amănuntului, pentru registrul medical utilizat, care creează atmosferă. Partea preferată de ea cuprinde explozia dinamică din final. Poate că nu ar strica aici specularea tehnicilor suprarealiste. Din poezia lui Marius Aldea surprinde gradaţia tensiunii şi limbajul sec.
Beatrice Serediuc consideră proza neterminată, autorul ar fi putut exploata mai bine tema aleasă. Poezia îi trezeşte, însă, interesul.
Arianei Perhald îi place faptul că Bogdan este capabil să surprindă, în decorul său medical, sangvinicul cu efect puternic. Proza atrage prin jocul culorilor şi s-ar putea îmbogăţi prin pasaje de fantastic, dozate lapidar. Poezia lui Marius pare să aibă propria personalitate, o manieră oarecum lejeră de asumare a comicului.
Lui Aleksandar Stoicovici îi plac dialogurile din „Iernia”, contrastul obţinut între limbajul medical şi cel colocvial. Proza ar mai trebui, însă, corectată. Ciclul de poezie creează un punct de întâlnire între motivele clasice şi cele noi, pe tărâmul parodiei, al ironizării.
Eu sunt de părere că textele aduse mai trebuie lucrate. În proză, eu aş fi rafinat ideea şi aş fi fost mai atent asupra stilului şi a exprimării. Poezia lui Marius Aldea conţine pasaje foarte bine scrise, imagini şocante de mare impact, dar şi erori de sintaxă şi secvenţe teribiliste. Pare că dezabuzarea autorului nostru, conectat la trepidaţia urbană, tinde să corodeze modelele moderniste până la parodie. În acelaşi registru parodic se înscriu şi versurile rimate.
Cam atât. Vă salut.
