Gheorghe Mocuța
(5 iunie 1953 – 28 noiembrie 2017)
,,Gheorghe Mocuţa a fost şi rămâne un scriitor emblematic pentru literatura română contemporană, care, aşa cum spunea Gheorghe Schwartz, „nu poate fi înlocuit cu nimeni şi cu nimic.“
La trecerea lui Gheorghe Mocuţa în nemurire, Vasile Dan redactorul şef al Revistei ARCA, preşedintele Filialei Arad A Uniunii Scriitorilor din România, a spus: „Poetul, criticul literar ziaristul, traducătorul din literatura franceză, Gheorghe Mocuţa a făcut azi-dimineaţă (marţi, 28 noiembrie a.c.) un uşor pas înapoi: s-a retras în dicţionare şi istorii literare, printre care „Literatura vestului apropiat“, dicţionarul lui însuşi. Suntem cumva împreună cu el, în Biblioteca lui, în raftul de sus, cum s-ar spune. Revista ARCA pe care a urcat în ianuarie 1990, şi căreia i-a rămas loial tot timpul, îl plânge cel mai tare. Adio, drag prieten!“
Scriitorul Gheorghe Mocuţa s-a stins din viaţă marţi, 28 noiembrie 2017, răpus de o boală nemiloasă.” (Din Glasul Aradului, 29 noi. 2017, Petre Don)
,,Aș spune că Gheorghe Mocuța scrie o carte despre «familiarizarea» cu acel dincolo – care poate fi (este) paradis și infern. Exilul parizian încearcă a recupera cuvintele, imagini, versuri ale «celuilat ținut». O carte despre viață și trecere: un volum al cotidianului care încearcă a-și suporta limita tragică. (…)”. Cornel Ungureanu, volumul călătorie. exil (ed. Brumar, 2007)
epistolă către fratele întuneric
scriu o scrisoare către peştii adîncurilor
pe trupul pergamentos al apei
pe zidul berlinez dintre mine şi tine.
cu o mînă tremurătoare
scriu un îndemn pe nisipul plajei
către vieţuitoarele mării şi păsările văzduhului
pe coaja netedă a mestecenilor şi nucilor
pe frunzele de arţar şi de viţă de vie
pe pielea solzoasă a lianelor
îmi lansez obsesiile în cosmos
către seminţiile necunoscute.
las urme adînci pe chipul celor dragi
riduri şi semne particulare
praf în ochi şi chiar răni uşoare –
le desluşesc şi le adun pe mosorul firav
al existenţei de hîrtie.
adio, la pont neuf
cu mâinile încrucișate
ca într-o cămașă de forță
vă privesc de pe acest pod
pe sub care trece într-o zi de martie
șarpele galben al senei
cu solzii lui murdari plini de amintiri
și versuri de mallarmé și apollinaire
cu peisajele pe jumătate înecate
ale lui dufy și monet.
cu fălcile încleștate
ca într-o criză de epilepsie
rup cu dinții din culorile psihedelice ale cheiului
caut ceva cum ar fi pământul promis
o imagine pe care s-o imortalizez
nu cu sufletul
ci cu aparatul meu de fotografiat
dar acolo curge un râu o apă tulbure
care îmi duce la vale trupul și nu se mai oprește.
Exil
Străin printre străini minorități și triburi
m-ascund de spectrul orb al propriului destin
(îl înțeleg pe celan dar nu pot să-l exprim
s-a aruncat în sena și suferă de friguri)
m-am revoltat în pragul albastrei tinereți?
Sau poate eu răscumpăr păcate grele-n pripă
Sau poate cernobâlul m-atinse în arìpă
și cad ca mogâldeața lui marquez în coteț.
Eu n-am țesut orori în calea frumuseții
deși m-atrage răul estic și pervers
străin printre străin azi caut un sens vieții
într-un paris pe care mai bine nu l-aș bate
în fiecare zi am încropit un vers
sperând să îmi înșel tăcuta-mi moarte.
Poză de grup – cenaclul Pavel Dan – la Arad, 19 mai 2016 – Gheorghe Mocuța, gata, parcă, de plecare…
Gheorghe și Andrei Mocuța la Studentfest, 15 mai 2017
