A plecat dintre noi, în aceste zile, la doar 25 de ani, lăsând în urma sa o tristețe fără putința de-a fi exprimată în cuvinte, acum și aici, Poeta și colega noastră, Mariana Gunță. Condoleanțe familiei și tuturor celor care au cunoscut-o și au prețuit-o! Dumnezeu să o odihnească în pace!
S-a născut la 25 mai 1994 în comuna Plenița, jud. Dolj. A absolvit Liceul Vlad Țepeș din Timișoara și a urmat Facultatea de Litere a U.V.T. A făcut parte din cenaclul ,,Pavel Dan”, începând din clasa a XI-a de liceu. Ultima prezență în cenaclu a coincis cu ultima întâlnire cenaclieră din anul 2019, în data de 10 decembrie.
A publicat poezii în revistele: Forum studențesc, Orizont, Vatra și Arca.
Este prezentă în Antologiile: Cuprins sau Un Fel de Imperiu – Antologie de Poezie a Cenaclului ,,Pavel Dan” Editura Brumar, 2014, la negru, Editura Miriador, antologie a tabărei de creație a tinerilor scriitori, Săvârșin, septembrie 2015 și Peisaj în devenire – O panoramă a poeziei din Banat, Editura Brumar, 2017.
Seara de poezie din 3 martie, ora 19,oo va fi dedicată memoriei sale.
***
viaţa nu este o ecuaţie
când o tragi de coadă nu face
un muuu prelung
de ajunge la stele
viaţa nu este o ecuaţie
când o îmbrăţişezi
nu simţi decât pielea uscată pe tine
şi niciun argument
kilograme de mahmureală răzbesc în cap
ca o grenadă într-o ţeavă
de scurgere
ecuaţia are un şir
de acuzative şi de nominative
mâncate la micul dejun
de te lingi pe degete
***
corpul stă adormit
ca o expresie
sunt mai trează ca oricând
sunt mai trează
şi aud şobolanii cum ronţăie
încheieturi umane
aud cum clocoteşte apa
şi cum o muscă dă de geam
lustruiesc camera
văd cum urc pe scaun
şi cum mă evapor încet din corp
într-un surplus de ceară galbenă
corpul stă adormit
ca o expresie
se mişcă puţin vântul
nimic nu este mai static
decât starea de veghe
***
adormi cu spatele la mine
ca un borcan spart de zacuscă
te caut sub plapumă
ca pe un colac de salvare
amintirile se dezumflă
în patul cu apă
stăm aici liniştiţi
nimic nu clachează
dimineaţa mâncăm cereale
ne batem joc de lapte
şi de cum ajungem aşa
paranoici
ca la început de lume
***
o mână întinsă prinde aburul
ce ne iese pe gură
îl unduieşte pe degete
ca pe o marionetă
până ce se evaporă
în puncte mici
sclipitoare
dansatorii de pe stradă
sunt fantome învârtite
le zâmbim cu capul întors
vor face ei ceva în seara asta
vor reuşi să se strecoare
între cărămizi
şi să adoarmă
acolo
***
Mâine vom fi pescari
bătrâni și săraci
cu blugii tăiați de la genunchi
casa noastrăva fi de lemn
cu scaune, mese,
bibliotecă
furculițe și linguri de lemn
vom pescui
și vom dormi în iarba rece
copiii noștri vor ieși de sub podea
vor deschide încet ochii
vom aprinde un foc de tabără
vom crește atât de mari încât
vom lua o mostră din cer
înapoi.
(Poezii (premonitorii?!…) de pe blogul cenaclului, cititie în seara de 31 martie 2015, atașate la cronica de cenaclu, din 6 aprilie, semnată de Bogdan Diță și postată de Andrei Ene)
Montaj de Eugen B.
Lectură la Pavel Dan, octombrie 2014
Seară de cenaclu, martie 2015
Decembrie 2015
Cu cenaclul la Arad, mai 2016
Lectură la Arad, mai 2016
La ultima întâlnire de cenaclu, 10 decembrie 2019
