Început de stagiune literară
Pe data de 13 octombrie a.c. deschidem din nou uşa sălii clasice a Cenaclului. Ne revedem, deci, în păr, după trei luni de vacanţă, mai graşi sau mai palizi, mai vioi sau mai puţin, dar cu aceeaşi bucurie. Protagonistele serii sunt de această dată prozele Ralucăi Sandu – colaboratoare la o revistă religioasă şi aspirantă la roman – respectiv un ciclu proaspăt de poeme marca Dafina David.
În privinţa basmului „ Băiatul sărac şi fata bogată”, E. Bunaru rămâne cu impresia unui mic „Luceafăr” întors pe dos, din care persistă vibraţia nostalgică a copilăriei. Există talent, numai că textul pare să scape uneori de sub control, persistă nesiguranţe, naivităţi şi neglijenţe în exprimare. Tuşa moralizatoare este prea puternic trasată. Stilistic vorbind, mai îngrijită pare a doua povestire, „Ploaia”, care, în plus, aminteşte de poetica lui Minulescu şi trimite spre proza de mistere. Deşi se simte nervul şi o anume sensibilitate pentru confesiunea literară, naraţiunea se încâlceşte pe alocuri, iar lectorul avizat simte capcana unui text fără miză mare. Ar mai trebui umblat puţin şi la ton, în direcţia demontării gravităţii prin umor sau ironie. În ceea ce priveşte poezia Dafinei – autor apreciat şi în lectura publică de la Arad – E. Bunaru este de părere că ea ne dezvăluie o lume interioară graţioasă şi ermetică totodată, articulată prin exprimări ciudate şi asocieri insolite, provocatoare. Sunt versuri care sfidează linia douămiistă şi care îşi asumă un pariu intelectual şi anume riscul de a lăsa în urmă un cititor prea comod. Avem de-a face cu pasteluri interioare ce stârnesc reverberaţii, creat prin speculare senzorială, dar şi cu ruperi de ritm cu efecte de potenţare reuşite. Sintaxa cu volute stranii şi folosirea inversiunii ar apropia poemele Dafinei de cele ale lui A. Bodnaru.
În privinţa prozei, Monica Stănilă este de părere că există unele probleme în ceea ce priveşte repetiţiile, neologismele, rima populară. Cea de a doua povestire este mai bine legată, chiar dacă nu are cursivitatea pildei din „ Băiatul…”. Avem aici fraze mature, cursive, rime interesante, dar ne ciocnim iarăşi de numărul mare al repetiţiilor. Ciclul Dafinei pare mai bine lucrat, facem cunoştinţă prin acesta cu o senzualitate a limbajului tipic feminină, există pasaje de mici aduceri în cotidian, dar şi accente de umor negru. Forţările de sintaxă ies uneori foarte bine, iar inversiunile cresc puterea de sugestie poetică. Ar fi momentul ca Dafinei să îi apară o carte.
Beatrice Serediuc, studentă la masteratul de Creative Writing şi câştigătoarea menţiunii pe proză a concursului „ Pavel Dan” din acest an, subliniază repetiţiile din proza Ralucăi, dar şi diminutivele, care îi par deplasate. Povestirilor trebuie să li se schimbe în întregime settingul, în sensul că trebuie să descrii doar ceea ce cunoşti. Poezia Dafinei place, sunt imagini reuşite şi elemente originale.
Pentru Ioana Duţă, Dafina are un stil propriu, mai complicat, care face poezia ei mai atractivă, versurile conţin imagini foarte frumoase, dar parcă se simte nevoia unui mesaj.
Ariadna Perhald critică mesajul prozastic al basmului, pe care îl leagă de o mentalitate colectivă greşită. Povestirile Ralucăi posedă un ritm interior şi denotă un mare simţ auditiv, dar ele sunt şi o interesantă combinaţie între naivitate şi observaţie realistă. Poezia Dafinei pare a se curăţa de neesenţial şi nu e cinstită o analiză fragmentară. Avem de-a face cu o trecere foarte bună între strofe, versurile sunt frumoase, mature, unele dintre ele speculează utilizarea planurilor contradictorii.
Ca o bună cunoscătoare a basmului cult, Eliana Popeţi apreciază înclinaţia către o asemenea specie. Constatăm, fără îndoială, talent şi imaginaţie, dar şi o evoluţie între prima şi a doua proză. Frazarea lungă, cu enumeraţii, favorizează povestea, numai că ar trebui acordată mai multă atenţie evitării clişeelor. În privinţa poeziei, de data aceasta Eliana o simte mai apropiată, versurile curg frumos, doar că uneori jocurile de cuvinte pot să dăuneze.
Tânăra Adelina Dozescu, câştigătoarea premiului 3 la poezie la concursul „ Pavel Dan” de anul acesta, consideră poezia Dafinei foarte vizuală, asemănătoare, din acest punct de vedere cu cea a lui Cristi Cotarcea. Sunt versuri foarte frumoase, care trimit la real.
Mie basmul mi-a plăcut ca intenţie – tot mai rară în cotidianul nostru haotic. Mesajul pare, de asemeni, interesant. La capitolul stilistică, intrigă şi personaje, sunt însă probleme care necesită o rezolvare urgentă. La prima vedere, poezia Dafinei pare impresionistă, o poezie cuminte, descriptivă, a unui univers cochet şi atractiv, o lume văzută printr-o lanternă chinezească, iar la lectura următoare se dovedeşte a fi profundă şi pretenţioasă. Avem versuri libere, frumoase în curgerea lor simplă, peisaje de toamnă care amintesc de o A. Blandiana, dar şi imagini complicate, englezisme, inversiuni, imagini explicite care tind să se aglomereze şi să sufoce. Poate ar fi indicat să se elibereze uneori firul poetic, care pare să se comprime cu zgârcenie între ţărmurile unei estetici prea elaborate.
În final, autorii îşi decriptează intenţiile şi măsura. Ne luăm la revedere, pe curând.
