Jurnal, impresii, colaj

Dragostea adevărată nu se opreşte niciodată la jumătatea drumului scrie pe o tăbliţă într-o biserică în Herculane şi nihil sine Deo mare, mare ca toracele de piatră al muntelui nişte umeri de stâncă zvântaţi se înfig în aerul de 38 de grade aiureală şi îmbuzeală mare pe străzi clădirile din centru ca nişte imenşi păianjeni semidegradaţi, uscaţi, prăfuiţi pietrele Cernei îmi înţeapă tălpile văd o viperă la jumătate de metru în faţa mea dar

îndrăznesc

o.k hai să plecăm din locul ăsta cimentul se încinge ca o felie de pâine în toaster Dumnezeu trebuie să fie aici se sprijină ori se gândeşte lângă un perete cu şlapi coloraţi, prosoape multe, lângă un om ce vinde miere, cineva claxonează o veveriţă ce a traversat drumul ştiu că vei spune astea sunt prostii sunt frânturi de realitate nu au nici o valoare umilele tale senzaţii

şi poate ai dreptate. Dar vezi tu, eu sunt tot ce ştiu. Largheţea momentului, monede-n buzunar nu m-am împiedicat dureros sau irevocabil pe străzile astea, mă bucură bronzul meu poezia mea e acolo unde eşti în stare să o vezi

eu o văd în felul în care Robert îşi odihneşte palma peste piept Anca râde şi are o gropiţă Şerban îţi poveşte cu gesturi marine Becki îi cântă lui Zoe doi fraţi se ţin de mână-n lift printre mulţi turişti ce se ceartă pe stradă şi se împing uneori cineva îţi zâmbeşte îţi dai seama că eşti o.k

Cana de plastic cu Superman cumpărată cu doi lei o aşez pe zidul balconului de 1,5 m balconul comunist al acestui hotel ce e ca un fagure de miere studiez o stea-posibil elicopter îmi amintesc de mine la cinci ani fruntea lipită de fereastră îmi dădeam seama că Pământul nu stă în loc doar în unele după amieze când Anca dormea, nu aveam cu cine să mă joc

Mă joc adeseori. Vârsta soarelui se vede ca inelele unui copac în dungile palmelor mele ce se bronzează din nou, eu am tălpile geroase, eu sunt din februarie urc 11 etaje pâna la camera mea fiindcă în micul lift oamenii sunt nepoliticoşi ceafa lor udă miroase a apă sulfuroasă oamenii sufocă locurile astea hotelurile imense se înfig în peisaj ca un marker fosforescent pe o hartă de hârtie veche

Aştept toamna.