La orizont, un nou roman și o nouă poetă!..

10 decembrie, ora 19. O seară în care Tudor Crețu a citit câteva pagini incitante dintr-un viitor roman, aflat în lucru (pagini ce surprind ,,filmul” unui ritual de exorcism practicat într-un spațiu rural aflat, cu toate consecințele inerente, în plină tranziție postcomunistă, păstrând, totuși, elemente & relicve de arhaitate), iar ,,zona” de poezie a fost susținută cu aplomb de Alina Dumitrescu, studentă în anul III la Facultatea de Litere a U.V.T., reprezentând noul val poetic timișorean.

Derulate sub semnul spiritului critic, specific paveldanist, discuțiile, dialogul cu cei doi autori, au fost vii și profi, relevând, pe anumite porțiuni de texte, posibile afinități și analogii tematice și de expresivitate stilistică. Au exprimat opinii: Ciprian Baciu, Eugen Bunaru (moderatorul întâlnirii), Alex. Colțan, Rebeca Gherman, Laura Ianăș, George Lână, Florin Moisi, Marian Oprea. A asistat în deplină și enigmatică tăcere … Mariana Gunță.

Finalmente, o seară reușită, o seară literară …rotundă, care a închis, cu brio, stagiunea Cenaclului ,,Pavel Dan” pe anul 2019!

Forum studențesc

 

Până la reluarea întâlnirilor, în martie 2020,

tuturor paveldaniștilor (de azi și de ieri) & fanilor cenaclului,

Un Crăciun cu multă lumină și bucurie!

Sărbători Fericite!

 

TUDOR CREȚU

 

EXORCISM (fragment din romanul în pregătire)

 

Se forță să se uite la meteo. Durerile trebuiau înfruntate. Crainica era cărnoasă. Fesele i se rotunjeau de la o zi la alta. O urmărea cu gura întredeschisă și degetul pe butonul telecomenzii, să schimbe, la nevoie, canalul. Fiecare unduire a blondei îi pricinuia dureri.

– Ploile, așadar, nu vor zăbovi.

Și femeia se întoarse cu fața spre ecran. Se răsuci. Medalionul îi licărea sumbru – o piatră a cărei culoare nu o distingea. E. se lăsă mai în față. Prezentatoarea făcu un pas spre cameră. Rochia se mula perfect. Lavaliera îi capta pleoscăitul. Cineva/ ceva îl înțepă în ceafă, menținând câteva secunde presiunea. Se frecă cu telecomanda și se zgârie ușor. „Vă bateți, leprelor, joc”. Crainica își depărtă discret picioarele și accentuă, mult mai ferm, diferențele de temperatură. Era frumoasă, într-adevăr. Podeaua-i lucea între tocuri. Pantofii îi erau de piele întoarsă, noi. Cingătoarea, de un negru viperin. E. schiță un gest vag. Stânga, mai bine zis, îi scăpă de sub control și se trezi că o mângâie, că încearcă să. Își privea brațul mișcându-se și nu știa ce se întâmplă cu el. Simțea clar țesătura vălurită a rochiei, conturul boltit al fesei. Chiar și cureaua – cu vârful degetelor.

– Draga mea…, bâigui și cineva/ ceva îl înțepă din nou. Se dădu, instant, cu ulei. Scoase sticluța din buzunar și își năclăi părul. Apăsă cam ca dracii, la sfârșit, ca să pecetluiască locul, și trecu bezmetic la birou. O șterse de pe Stanca de pe listă. Pe Ella, în schimb, o încercui și adăugă două coarne. Dar dacă nu era ea? Lăsă pixul jos. Tibia îl durea, din nou, spre genunchi. Cineva, era limpede-limpede, îl blestemase și strecurase făcătura sub o piatră sau prag.

– Doare-mă, hai, scrâșni din dinți, dac-am dreptate.

Dar durerea încetă. Ceea ce îl deprimă și mai tare. Smulse o foaie din tava imprimantei și scrise pe ea iisus. Cu un fineliner verde. Bic-ul i se păru, dintr-odată, dizgrațios. Nu puse punct. Pe niciun i. Călcâiul îi zvâcni. iisus, scutece de ghips.  Înțepăturile trecură în talpa cealaltă. Își scoase ciorapul și se dădu cu untdelemn. O liniște bizară cuprinse locul. Câteva secunde nu îl mai simți. iisus, cretă și sticlă. făină de. Pectoralul stâng începu să îl usture. Se unse și pe sfârc. Trasă vreo trei cruci. Entitățile se mutară în degetele cu sticluța. N-avea să scape, era clar, și certitudinea asta îl făcu să își scrie și pe piept iisus, să pună punctele pe ambele i-uri. Să se apese iarăși cu r Numele trebuia să fie, totuși, întreg.

Așeză sticluța lângă borcănelul cu pastă Optima, corectoare. Declicul fu metalic de-a dreptul: se putea unge și cu fluidul dens, albicios, cum de nu-i picase fisa? Cu pensulița încorporată. Inscripția ar dura mult mai mult. Și așa, cu un singur ciorap, cu tricoul rulat și pieptul mânjit aprinse un rest de lumânare pe altar. Durerea de pectoral deveni o senzație pur și simplu. Chill out-ul, zgomot.

– Te…

Restul propoziției îl rosti în gând: b.s. N-avu curajul să dea, cum se zice, pe gură. Citi, până la urmă, the next best thing, rugăciunea Sfântului Ciprian. Ușile erau deschise în tot apartamentul. Ochiul dinspre pat îi bătea.

– „Și dac-a fost legat în cer sau pe pământ”. Peretele era tot mai arid, Tifelul mai șters. „Sau cu piele de animale necuvântătoare, sau cu fier, sau cu piatră, sau cu lemn”. Junghiurile coborâră în tibii. „Sau dacă din altă parte au venit: din mare, din fântâni, din morminte sau din orice alt loc”. Fărâmiță între degete crenguța de busuioc. „Sau prin șerpi vii sau morți, sau prin pământul morților, sau dacă a venit prin străpungere de ace sau – adăugă cu de la sine putere – argint viu, dezleagă-le, pentru totdeauna, în ceasul acesta”. Dracii își făceau, la mișto, semn: pssss! Lupi cu capace de bidon în loc de nas și limbi clăpăuge. Se rezemaseră, cu labele la spate, de mobile.

 

Poeme de ALINA DUMITRESCU

 

 1.pe jăratec

cu bărbia în poală

te duci la mall să cumperi

sfeșnice

calci

în globuri de maci fără să

clipești

la țară bunica se

uscase

nechezatul cailor cum stingea

liniștea

aniversezi douăzeci de ani de captivitate

cureaua s-a lărgit

ai

trup de viespe

bătrână

obrajii au fiert în soarele de

28 ºC

când dai

cu piciorul într-un carton de lapte

pulberea să îi mănânce

numai eroziuni

în spatele blocului porumbeii

s-au întărit

pulpele cu coajă

cum ți le strângea

în palme ca o

hienă

paralitică

cu ultimele puteri

ochii ți se culcă pe o parte

râzi

elastic

ca un copil de grădiniță bătut de

educatoare

un oraș

împiedicat

i se vede pubisul

cârjele care se

bălăngăne

deasupra de niște tâmple

moi

cu limba fâlfâind

iubești ca un pui

de câine

în furtună

când umbrele amuțesc

perechile de ochi se fac din

ce în

ce mai

mici

 

2. stau în ambulatoriu şi uşa se deschide puţin. îmi ciocnesc ochii de un bărbat care stă pe scaun cu ochii scoși şi cu capul în aer. are corpul moale se dă pe spate şi mă privește. poartă un halat în mai multe nuanțe de roşu. gura îi sare de pe față şi el se dezgheață. începe să îi curgă apă din ochi şi corpul îi devine o bucată de piatră crudă. îşi rezemă spatele de scaun. duhneşte. are expresia unui animal bătrân care se teme de oameni. dau să închid uşa. ochii lui sunt peste tot în mine. mă taie ca lama unui cuțit prin plapumă. un doctor vine şi trânteşte uşa. văd corpul cum se mişcă prin sticlă. câteva linii şi culori. mai târziu a ieşit. a făcut un semn obscen şi s-a îndepărtat. ochii îi sugeau din linişte ca dintr-un robinet.

3. carnea lovea lemnul

cu poftă să

plângă precum

bocitoarele

lângă mine

lumina se scărpina cu mânie

înfiptă

îi privesc

mâinile

ca labele unui pește

mort

strâng substanța

în colțul gurii

pielea stă să

crape

într-o cameră unsuroasă

când buzele sunt moi ca

mușchiul

ne diluăm reciproc

substanța

rezemat de lemn

cu nările băgate în

lumină

începe să crească

un cap cocoșat

pe care

îl ascund

coborând tot mai

adânc

 

4. noapte prin canale democraţia plămânii stau să se dezumfle frica nu mai pompează la fântâna publică nici pic de apă într-o staţie de autobuz strângi dinţii gluga de pe cap cade când vezi nişte indivizi culci ochii vin spre tine băloși cu mădularele încolăcite în jurul pulpelor numai otravă prin creștet se vede berea în vârful limbii telefonul dezvelit într-o palmă îndes mâinile de frig sau frică? trage lozul şi ţine-ţi dracu respirația miroase ca iarba din filmele cu dealeri în spatele tău umbra lui țepeș cască gura imediat de după colț de la non-stop pantalonii ca o centură de castitate bine că fusta e la spălat să îi dea dumnezeu sănătate bunica ia de două ori pe săptămână calgon s-a mai ieftinit amin a venit urcă liniştită taci acoperă-te buzele crăpate pic de luciu da dar tot carne e maică-ta ştie te înjură ca şi când se înfundă vana cu resturi e îngheţ put țurțurii moleculele de lumină de pe întuneric mă miroase șoferul îmi pun telefonul în buzunar cobor bărbatul de lângă mine mă calmează dar în rest numai frigul

 

5. o vedeam

cum își dă la o parte părul cu buricele

degetelor

lumina își fractura picioarele pe fruntea

ei

m-am calmat după ce mi-am

privit pulpele

mâinile îi fierbeau pe bucata de lemn

suspendată

s-a dus la baie să-și dezvelească

dinții muți și

plesniți

camera s-a făcut scrum

am ridicat mâna să o ating

coama dulce mi se băga sub

piele

se înecau oasele

ca niște broaște râioase

m-am culcat în pielea ei

sub călcâie pământul se făcuse moale

și

curgea

 

6. am ajuns prea târziu. faianța se lățea pe frunțile oglinzilor apăsându-le ochii cu niște pumni de bărbat bolnav. mi-a intrat prin plapuma de blană s-a băgat în oase după s-a oprit cu niște ochi de cățea nemângâiată. „greva foamei fetele. fetele cochetele”. era înaltă uscată cu dinţii ca o legătură de căţei de usturoi. când a ieșit prima m-am dus imediat ca un copil care nu se desprinde de carnea mamei după moarte. înăuntrul își mijea secrețiile printre picioarele mele lemnoase și reci. carnea se dezumflase rapid și îmi stătea în poală mirosul de sulf acru ca un pumn de bomboane elastice pe care rudele din germania le dădeau pe ascuns limbii care picura cu poftă. în zid pumnii erau rotunzi mângâiau aerul cu dulceață. am privit înăuntru iarăși și valurile se împăienjeniseră după cadavrul virginiei lângă care respiram eu. când am ieșit apa era rece si mijloacele degetelor mi se ridicau prin mânecă.