aura ta ca o ciupercă nucleară
pe post de umbrelă când
prindem peşti cu ace de gămălie amândouă
tăcute hipnotizate de mătasea broaştei
s-ar putea să vină tata după noi cu bâta
măcar un peşte să prindem de-adevăratelea
să ne convingem că-i viu şi rece
fiecare nasture de la cămaşa ta îl cunosc
are nume şi o poveste aparte
mirosul devenit ţesătură ca-n bluza de pijama
tremur emoţionată
o să creşti
o să creşti încontinuu şi la anu’
cămaşa asta o să fie numai bună de mine
Comments
Ana Maria Puşcaşu
"măcar un peşte să prindem de-adevăratelea să ne convingem că-i viu şi rece" măcar o dată să vedem şi noi că ce e în jurul nostru […] Read More"măcar un peşte să prindem de-adevăratelea să ne convingem că-i viu şi rece" măcar o dată să vedem şi noi că ce e în jurul nostru nu e minciună... mie îmi place mult poemul ăsta... are ceva mai mult decât forţă, are... un peşte cu nasturi! Read Less
Moni Stănilă
ha ha, ăla lu' baştovoi? mersi nuşa!