lansarea antologiei PAVEL DAN 50

vineri, 14 noiembrie 2008, ne-am adunat cu mic cu mare la Uniune ca să lansăm, pentru a doua oară, antologia cenaclului PAVEL DAN, acum că tot ne aflăm la cei 50 de anişori cu care ne mândrim peste tot prin lume…

prima lansare a antologiei a avut loc în cadrul poiectului SALVAŢI CS!, pentru ca acum să ne adunăm iar ca să-i facem „botezul”.

picture-036

la lansarpicture-038e au vorbit Cornel Ungureanu, Eugen Bunaru, Viorel Marineasa, Şerban Foarţă, Gigi Sechesan Eugen Dorcescu. o detaliată prezentare a cenaclului dar şi o analiză atentă a stilului fiecăruia dintre cei antologaţi a făcut-o doamna Olimpia Berca. jonglând cu subiectele, doamna Adriana Babeţi face trecerea de la câteva amintiri legate de cenaclu la concursul de proză „Florin Bănescu”. vorbeşte Radu Pavel

Gheo, după care trece la îndeplinirea conştiincioasă a îndatoriei sale de „vistiernic”, împărţind premiile câştigătorilor. Andrei Mocuţa, câştigător al concursului, spune câteva cuvinte şi despre cenaclu.

plecăm entuziasmaţi şi cu gândul la noi şi mari succese!

PS: La o nouă întâlnire, peste 50 de ani!

0 comments
0 likes
Prev post: lansare la GAUDEAMUSNext post: *****

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *