mai nişte poze…… de săptămîna trecută

Lirismul noetic al poetului Javier Canaves Îmcercarea de interferenţă a lirismului noetic practicat de poetul Javier Canaves cu memoria livrescului lui Cesare Pavese , […] Read MoreLirismul noetic al poetului Javier Canaves Îmcercarea de interferenţă a lirismului noetic practicat de poetul Javier Canaves cu memoria livrescului lui Cesare Pavese , se relevă şi prin poemul “Întâlniri”, înserat pe cit-ul Reţelei literare, în traducerea poeţilor Claudiu Komartin şi Cristina Maria Vlaşin. Aceste “Întâlniri” sunt chiar despărţirile” in tempore” reflectate in perathos, ca fulguraţii existenţiale ale unui creator de fresce literare, în expresii cu reflexii multiple … Să observăm , dar, că în registrul auctorial a l acestui poem Canaves refuză să -şi înscrie opera sa cu majusculele exotismului spaţiului balear mediteranean, care l-ar fi ajutat mai mult în arhitectura de decor erotic al metaforei sale imagistice , apelând, pentru condiţia cadrului propice a celor doi iubiţi în declaraţii erotice, la spaţii , interesante ca mercantile şi insipide şi la locaţii mai incomode : „Ai cerut încă un Bombay, ai îmbrăţişat dăruirea mea,/şi într-o pornire prostească de entuziasm/ ai decis să mă numeşti prietenul tău cel mai iubit.”. Javier Canaves se lasă copleşit, obosit parcă, mult prea repede, de stângăciile exprimării întârziate a stărilor adolescentine într- cadru liric neestetizat, idolizând sacrificial, până la absurd, lirismul starurilor songs : ” Am închinat.paharele pentru Creedence şi Sinatra,/ atât de absurdă era noaptea.”... Poate fi această tardivitate o transcendere apriori în construcţiile sale lirice, un termen liber din ecuaţia tensiunii existenţial - exponenţiale, determinată de sensibilitatea sa lăuntrică juvenilă care trebuie reamintită şi afirmtă textual cum că “singurele femei cu care merită/ să te căsătoreşti/sunt cele cu care nu putem îndrăzni să o facem” , dar şi de sistem , cuprins prin înţelegerea lui Cesare Pavese de preocupările idealist societare ale lui Antonio Gramnsci”. Dovedeşte Canaves , atunci când afirmă textual că: “…după atâta timp de la întâlnirea noastră, retrăiesc cu nostalgie dispreţul tău...”, un rafinament indus intenţionat în textul său generat de propriile frământări, până la obsesia morţii.. Asistăm pe un interpret al valorilor existenţiale de rangul frescelor dar şi un interpret al partiturilor existenţiale lasce, surprins la “ Întâlniri”în porniri veleitare : ” … într-o pornire prostească de entuziasm / ai decis să mă numeşti prietenul tău cel mai iubit.” . Uneori, în locul atitudinilor suicide îşi mobilează spritul-lăuntricul afectat de anevrisme cerebrale şi somatic - viscerale malefice, cu trăiri voalate de mesaje criminale accentuate în reflexii thanatice. ” Acum mi se pare amuzant, dar în acel moment te-aş fi strâns de gât”... Este o atitudine declanşată prin ricoseul unor lentori viscerale din începerile bioactale, meristeme în prezentarea anamneticului infantil: ” … cu care nu putem îndrăzni să o facem”. Este un regret spiritualizat, statuat în noeticul substanţei sale lirice cu valenţele creaţiei, conştientizat de trecerea apollinică a unui literat sensibil, nemulţumit de experienţele existenţei sale prezente, încercând continuu revenirea, o raportare anamnetică la trecutul nesemnificant: ” A trăi înseamnă să aduni ceea /ce nu am fost/ întâlnirile care odată ne-au definit”… Asistăm la enunţuri performative, aparent neinteligibile, care se pot soluţiona epistemologic în planul al doilea şau în spaţialitatea tridimensional literară a cognoscibilităţii, acolo unde observăm că lucrează Javier Canaves în textul său. Accesibilitatea structural literară a acestora este permisă aici prin plecarea anamnetică, de la reprezentările critice obiectiv gautieriene şi de la banalitatea descrierilor picturale maioriste ori semănătoriste, cu care mulţi ne-am învăţat, spre lambada- jocurilor de limbaj în planul lingvistic suprateoretizat, plecând şi de aici , prin neokantianismul pozitivist scientist al lui Wittgenstein şi prin curentul literar postmodernist, tot mai învolburat, împreună cu Charles Peirce şi Morris, la reprezentaţionismul noetic al limbajului literar susţinut de Richard Rorty şi practicat , fără negarea valorilor clasice , de J.F. Lyotard şi F. Vattimo. Se individualizează, dar, un Canaves complex spiritualizat, conturat şi identificat literar în prezentul social, în versuri cu variaţii de tonalităţi, caracteristici ale postmodernismului literar suficient de reprezntat prin lirica sa,în spaţialitatea balearului mediteranian. Felicitări, pentru prezentarea poemului şi pentru traducători.. Gheorghe Apetroae Sibiu, 2013 Read Less