cronică de Andrada Jichici
.
Eugen Bunaru apreciază elementul ludic prezent în toate poeziile lui Vlad, jocul de descifrarea pe care acesta îl propune cititorului dar şi jocul cu diversele structuri ale limbii, utilizarea aliteraţiei, repetiţiei, etc. De această componentă ludică se leagă şi o foarte bine construită muzicalitate a poeziei, Vlad ştie să impună o anumită cadenţă care reuşeşte să confere versurilor sale fluenţă şi ritm. Există totodată impresia de dicteu automat, de transă, versurile citite amintind de poezia dadaistă. Concentrarea pe ludic şi pe ritm însă atrag de multe ori ininteligibilitatea poemelor, aglomerarea de sintagme, tentaţia cuvintelor mari rezultând frecvent într-un ermetism nedorit. Cheia descifrării poemelor nu se oferă, scheletul poeziei este unul fragil, compromis prin abundenţa de cuvinte abstracte sau încifrare excesivă.
Moni Stănilă consideră că poezia lui Vlad pune prea mult accent pe formă în detrimentul fondului, există impresia că rimele au creat versul şi nu invers şi îi propune lui Vlad un exerciţiu de eliminare a rimei pentru a se putea exploata conţinutul.
Ana Puşcaşu observă similarităţi între ritmul poeziilor citite şi cel tipic melodiilor de hip-hop românesc, fiind totodată de acord cu excesul de atenţie acordat formei.
Octavia Sandu este de părere că poeziile sunt foarte încărcate tematic, însă tocmai această aglomerare de teme, subiecte, idei, duce la o diluare a textelor, cititorul nefiind condus în nici o direcţie propriu-zisă.
Aleksandar Stoicovici observă şi el densitatea negativă a poemelor, aglomerarea de simboluri, de cuvinte abstracte.
Ariana Perhald afirmă că versurile lui Vlad reuşesc să surprindă o anumită realitatea a suburbiei, a underground-lui, apreciind în acelaşi timp tendinţa pentru joc, mai ales exploatarea fructuoasă a sensului dublu. Există totuşi versuri enunţiative care nu funcţionează în acest context.
Beatrice Serediuc apreciază ritmicitatea poezei însă observă utilizarea nefericită a unor clişee, în timp ce eu consider cǎ accentual pus pe formă nu este neapărat problematic atâta timp cât constituie o etapă necesară în dezvoltarea poetului.
Poeziile lui Vlad Păun demonstreză astfel capacitatea poetului de a controla componenta sonoră, abilitatea sa de a experimenta şi de a imprima acestora un ritm rapid, urban, extrem de atrăgator. Se simte nevoia unei epurări de cuvintele mari, de clişee şi enunţuri, de o curăţare care să permită realizarea potenţialului poetic existent.
