Mircea Pora la „ Pavel Dan”
Pe trei martie, adică imediat după sosirea primăverii, am avut parte de o seară mare în cadrul şedinţelor noastre, dată fiind vizita scriitorului Mircea Pora. O serată consistentă, după anvergura oaspetelui, în aceeaşi măsură informală şi educativă.
Eugen Bunaru ni l-a prezentat pe vechiul său prieten, cunoscut astăzi în cercurile literare drept „ un scriitor de primă însemnătate naţională din anii 80” ( D. Vighi ), „ un fin, de mare clasă parodist prozastic” ( I. Groşan), sau „ prozatorul bucolicei şi autoironicei satire a marginalităţii provinciale” ( O. Pecican ).
În continuare, M. Pora s-a prezentat el însuşi prin texte citite din primul volum de „ Opere” – „ Destinul lui Popescu”, apărut la Editura Paralela 45. Lectură şi conţinut savuroase, ale unui autor matur, pentru care scriitura nu mai are secrete. Apreciem cu toţii ştiinţa construcţiei şi aparenta simplitate a story-ului, care curge într-o tonalitate colocvială, spiritul de observaţie jurnalistic şi imaginaţia debordantă, costumate în aburul subţire al melancoliei, traversate uneori de tuşele umorului caustic . Ne amintim, încă o dată, de O. Pecican, care îl aşeza pe scriitorul de astăzi pe linia marilor creatori central-europeni – Hrabal, Hasek, Musil sau Kundera, dar şi de C. Ungureanu, care îl considera postmodern. Ultima dintre proze,„ Strigarea catalogului” aproape că ne stârneşte aplauzele.
După lecturi şi scurta pauză de socializare, cu modestia-i bine cunoscută, M. Pora ne-a devoalat, treptat, un colţ cu amintiri, ne-a vorbit despre Alexandru Nemoianu şi despre vremile de altădată, despre Franţa şi despre Cluj, despre absurd şi despre bucurie, despre profesia de dascăl, ne-a mai arătat câteva substanţe din laboratorul său literar. Nici nu am ştiut când a trecut pe lângă noi timpul, aşa că, pe la ora 10 închidem şedinţa, felicitându-l, încă o dată, pe onoratul oaspete. Vă mai aşteptăm pe la noi, domnule Mircea !
