Nokia 1100

Se trezeşte în patul lui vechi, ce scârţâie îngrozitor şi din care arcurile ies într-o veselie. Patul e îmbâcsit de praf, de transpiraţie, întreaga  cameră are un miros de naftalină combinat cu cel de şosete murdare şi parcă cu votcă ieftină.

            Fără motiv, se trezeşte devreme, nu are obiceiul să se spele nici măcar pe faţă, se duce prin curte şi se plimbă printre gunoaiele adunate fără rost. Acolo îşi caută pompa de la pegasul căpătat  cu câţiva ani  în urmă, îşi umflă roata din faţă şi apoi se întoarce în casă. În dulapul sleit si lipicios mai are o juma’ de pâine şi o bucată de caltaboş primit de la tanti Erji. Mănâncă şi apoi pleacă.

            În fiecare zi el e pe drumuri. Are o voce groasă cu care îi salută pe toţi scurt: „Ceau”. Pe capul mare şi puţin deformat, poartă până  aproape de iunie o căciulă de lână, roşie şi decolorată.

            Stă destul de mult în faţa restaurantului de vis a vis de biserică. Duminica e întotdeauna pe bancă, în curtea bisericii unde se hârjoneşte cu câţiva copii care cerşesc. Nici o pomană nu strică pentru el.

            Azi e vineri,mai târziu merge la tanti Erji să îi taie lemne. Tanti Erji îi mai dă de mâncare şi nu râde de el. După o plimbare, se opreşte la Money ( se citeşte cum se scrie) un birt de mare clasă, unde se aşează pe terasă şi se uită cum doi clienţi fideli joacă table.

–         Ce faci mucea, ai venit să imi porţi ghinion la zaruri? Cu privirea lui tâmpă, mândru că-i băgat în seamă, răspunde:

–         Nuu! Cu acelaşi ton flegmatic, miştocar şi venind dintr-un gât bine uns cu rom, Viorel îi pune întrebarea ce i-o repetă de fiecare dată:

–         Şi totuşi c…e reci, n-ai prins-o şi tu pe Oli la înghesuială?

–         Nuu!

–         Dute mă in brânză, că te ia dracu intr-o zi şi n-ai pus şi tu mâna pe o ţâţâ măcar!

–         Nea  Vio dă şi mie număru’ tău de telefon! Şi-a făcut mult curaj ca să-l ceară. Viorel vorbeşte mult cu el deci trebuie să aibă numărul lui.

–         Ce să faci tu cu el băi?

–         Păi să-l am…

–         Scrie mă: 0753966743!

Şi-a deblocat telefonul şi cu multă importanţă, a trecut numărul în agenda telefonică. Telefonul l-a cumpărat din pensia de handicapaţi de luna trecută. Toată lumea are, deci trebuie să aibă şi el.

            Nu sună şi nu este sunat dar cel mai important gest ce-l poate face este să îşi scoată telefonul din buzunar şi să îl deblocheze ca apoi să îl blocheze la loc.Acum nici măcar nu-i mai salută pe toţi ,  merge pe stradă pe lângă bicicleta vopsită maro chiar de el  şi îşi butonează telefonul. Asta îl face să se simtă cineva. Ar vrea să aibă şi numerele altora  dar mai durează până le va cere.

            Se tot uita din faţa restaurantului la cei care vorbeau la telefon şi se visa la fel ca ei. Într-o minte atât de singurâ, ghidat de simţiri şi de foame, cea mai mare bucurie e Nokia 1100.