Eugen Bunaru
A apărut numărul 3 (martie, 2020) al revistei Orizont. Cititorul rămas fidel presei culturale va găsi în paginile sale cu prisosință și cu satisfacția unui adevărat câștig intelectual, articole, eseuri, portrete, evocări, cronici literare, de artă vizuală și teatru, recenzii, pagini de jurnal, interviuri și alte rubrici consacrate, girate de semnăturile unor nume prestigioase, ale redactorilor și colaboratorilor acestei reviste literare, care, (dincolo de orice undă de patriotism local), poate fi considerată, de drept, printre revistele literare românești ce se mențin la o cotă de vârf. Argumentele sunt, în mod obișnuit, ca și în cazul recentului număr, calitatea valorică a materialelor publicate și, implicit, a autorilor care le semnează. Actualul număr este și un număr aniversar, având-o, ca personalitate celebrată în paginile revistei, pe d-na profesor universitar, doctor în filologie, specialist de prestigiu în antropologie culturală, Smaranda Vultur. Deosebit de interesant și elocvent pentru prodigioasa dumneaei activitate în domeniile amintite este un dialog al domniei sale cu scriitorul Viorel Marineasa, fragment dintr-un volum de convorbiri aflat în lucru.
O bucurie specială pentru membrii cenaclului nostru este să regăsim în sumarul revistei numele unui drag coleg, al prozatorului, eseistului și criticului literar Alexandru Colțan, semnând, deja, de altfel, în mod constant, o pagină de cronică și recenzie literară. La fel, o surpriză plăcută e să-l descoperim pe mai tânărul poet, Alexandru Higyed, comentând dezinvolt o recentă și incitantă expoziție de artă vizuală.
Dar o satisfacție cu nimic mai prejos ne-a oferit-o, firește, pagina 25, cu inspirata ei titulatură, Harfa de iarbă, în care întâlnim, sub genericul ,,Trio Poetic – Cenaclul ,,Pavel Dan”, frumoase poeme ale tinerelor poete Mihaela Farcaș, Alina Dumitrescu și Emanuela Cazan. Este, de altfel, debutul lor în această revistă. Le dorim apariții cât mai frecvente! Orizontul le este, de-acum, deschis…
În finalul acestei succinte prezentări, vă oferim mai jos răspunsul unui important romancier român contemporan la ancheta literară a revistei lansată … provocator de Cristian Pătrășconiu:
Ați mai scrie dacă știți că nu veți avea niciodată un cititor?
Dan STANCA:
,,La această întrebare poţi să răspunzi și cu da și cu nu. Dacă îl iei în braţe numai pe nu atunci dovedești o lipsă totală de perspectivă spirituală. Cu alte cuvinte, dovedești că depinzi în proporţie de sută la sută de cerinţele pieţii. Nu ai cititori, nu mai scrii. Eventual, din raţiuni sentimentale, dacă știi că te citesc doi trei prieteni, mai așterni ceva pe hârtie, dar până la urmă te lecuiești și de sentimente și vei decide să pui tocul în cui. În condiţiile însă în care nu ești total afon la chemarea spirituală, vei scrie până la moarte. Nu te mai interesează dacă ai sau nu cititori, dacă-ţi vinzi cartea, dacă lumea știe ceva de numele tău. Precum în biserică, unde liturghia se poate sluji și fără nimeni de faţă, deoarece se spune că aceia care o vor asculta întotdeauna sunt îngerii, așa și un scriitor poate face abstracţie de cititori fiindcă speră că actul său are totuși ecou. Și, până la urmă, asta e probema. Eu unul nu cred în gratuitate. Actul literar combate gratuitatea. Nu scriu ca să mă aflu în treabă, pentru a-mi satisface cine știe ce vanitate. Scriu fiindcă exista o comandă. Comanda evident nu e de ordin social politic sau economic. Doar că în măsura în care înainte autorii erau înhămaţi la o asemenea servitute și nu aveau încotro, tot așa și acum, cu un dram de credinţă în tine, ai datoria să speri că mesajul tău ajunge undeva. Așadar nu mă interesează arta de dragul artei. Nu fac artă fără finalitate. Nu fac literatură ca să arăt musai că sunt scriitor. Sunt un milion de activităţi pe lumea aceasta mai importante decât aceea a scrisului. Dacă aș ști să pun gresie sau faianţă, aș prefera această muncă. Și evident aș fi tot de un milion de ori mai folositor. Dar dacă încă mai respect scrisul fac aceasta deoarece simt necesitatea spirituală care se află în spatele unui roman. Ce e mai banal decât un roman? m-aţi putea întreba. Ei bine, nu e chiar așa. Romanul, dacă e mânat de la spate de ce trebuie, are un rost pe lume. Simplu deci ca bună ziua! Nu trebuie să ai talent, trebuie să crezi. Talentul vine după aceea. Pe nesimţite…”
De reflectat, dar de citit toate celelalte răspunsuri! Și, desigur, întreaga revistă!
AICI se regăsește numărul din martie 2020 al Revistei Orizont.
