Cristi Căliman
În perioada 25 – 28 septembrie doi tineri poeți paveldaniști, Cristi Căliman și Vlad Ciurescu, au participat la ediția 2023 a taberei de creație literară Petre Stoica, organizată de Universitatea de Vest Timișoara în colaborare cu Muzeul Presei „Sever Bocu” Jimbolia. Vă invităm să urmăriți experiențele trăite de cei doi pe parcursul celor 3 zile petrecute la Jimbolia, și ultima la Timișoara, prin intermediul jurnalului ținut de unul dintre ei, Cristi Căliman, dar și prin intermediul numeroaselor poze ce au surprins momentele cheie de pe parcursul taberei.
Poze făcute de Cristi Căliman, Maria Ivanov, Eugen Bunaru și Televiziunea Locală Jimbolia.
Ziua 1
Nerăbdător și entuziasmat, am pornit în dimineața de 25 septembrie către Universitatea de Vest, de unde, alături de alți 9 tineri scriitori din țară, dar și din Republica Moldova aveam să participăm la Jimbolia, timp de 3 zile, la Tabăra de Creație Literară “Petre Stoica”, deja la a treia ediție. Plecarea era stabilită pentru ora 10, așa că am ajuns ceva mai repede la UVT, unde am fost întâmpinat de Alex Condrache, unul dintre organizatorii principali ai taberei, alături de 8 dintre cei ce aveau în următoarele zile să devină niște persoane foarte dragi, mai precis: Maria Ivanov, Bogdan Alexandru Petcu, Teodora Florea, Clara Caradimu, Dalia Rădac, Sergiu Ardelean, Valentin Rusu, și colegul meu de la cenaclu, Vlad Ciurescu. După ce-am făcut cunoștință unii cu alții, am intrat în UVT, unde am fost serviți cu generozitate de Alex Condrache cu niște cafele, cât timp am așteptat-o pe ultima participantă la tabără să sosească, Rebeca Oanță.
La puțin timp după ora 10, am plecat cu toții către Jimbolia în microbuzul UVT, însoțiți de Elena Starciuc, studentă la Jurnalism, și înlocuitoare lui Alex Condrache. Drumul scurt și lipsit de peripeții ne-a oferit ocazia de a ne familiariza unii cu alții, înainte de a ajunge cu bine în Jimbolia, unde ne-am cazat într-o pensiune aflată în chiar mijlocul acestui mic oraș de la granița de vest a ţării, atât de bogat în istorie, așa cum aveam să aflu în următoarele zile. După ce ne-am lăsat bagajele am pornit pe jos, într-o plimbare scurtă până la căminul cultural unde eram așteptați pentru masa de prânz. Acolo am făcut cunoștință cu cealaltă jumătate a duoului organizatoric, mai exact Sergiu și Cristina Dema, din partea Muzeului Presei ,,Sever Bocu”. Sergiu avea să ne devină ghidul principal și sursa nesfârșită de informații despre istoria Jimboliei, iar după masa de prânz ne-am îndreptat către primul din cele 6 muzee aflate în Jimbolia, casa memoriala a pictorului șvab Stefan Jäger. Aici am descoperit pentru prima dată pictura acestui artist ce cartografia cu pensula începutul de secol XX în Banat, în tablouri ce surprind viața rurală, obiceiurile și câteva din tradițiile unei lumi preindustriale și încă diversă din punct de vedere etnic.
După această primă lecție de istorie a urmat a doua a zilei la Muzeul Presei ,,Sever Bocu”, singurul muzeu de acest fel din Europa, muzeu înființat de omul al cărui nume îl purta și tabăra în care ne aflam, poetul Petre Stoica. Aici am aflat detalii fascinante despre rolul important pe care l-a avut Petre Stoica în viața culturală jimboliană, dar și cea socială, ca spre exemplu în reducerea ratei șomajului prin prezența elegantă, rafinată și cultă a sa la negocierile dintre autoritățile locale și antreprenori străini, cu predilecție germani. Piese de bază ale muzeului sunt câteva numere din ziarul Resboiul, ce în 1877, oferea un jurnal al războiului român de independență, dar pe lângă acestea am văzut diverse publicații scrise atât în limba română, cât și în maghiară sau germană, muzeul fiind mărturie scrisă a multietnicității Jimboliei.
Seara ni s-a alăturat un public destul de numeros, jimbolian dar și timișorean, la proiecția a două filme documentare din seria Timișoara. Harta secretă: oameni și locuri. Acest proiect, realizat de Adriana Babeți împreună cu o echipă mică dar extrem de profesională explorează istoriile neștiute ale Timișoarei, și aduce în prim plan oamenii fascinanți ai orașului. Printre oaspeții serii a fost chiar încântătoarea doamna Babeți pe care am avut onoarea de a o cunoaște pentru prima oară. Regret că nu am beneficiat de mai mult timp cu dânsa căci sunt convins că aș fi putut să o ascult ore întregi, atât de plăcută e prezența sa, dar și bogate cunoștințele sale despre istoria multietnică a Timișoarei, o temă subliniată constant pe parcursul acestei tabere. Nu am să scriu nimic despre subiectul celor două filme, întrucât consider că sunt atât de bine realizate încât vreau să beneficieze de cât mai mulți spectatori, așa că încurajez cititorii acestor rânduri să caute următoarele ecranizări.
După încheierea discuțiilor, membrii taberei s-au întors la pensiune, unde discuțiile pe diverse teme de la literatură la sociologie, filosofie, istorie dar și altele au continuat până târziu în noapte. De asemenea aceasta a fost prima ocazie să ne familiarizăm și cu scrisul fiecăruia, fiecare recitând câte un poem, sau un fragment de proză, după caz, lecturile fiind urmate de comentarii din partea celorlalți.
Ziua 2
A doua zi a debutat cu un mic dejun consistent pentru a ne împrospăta, apoi au urmat câteva ore libere înainte de prânz, ore în care discuțiile începute în noaptea precedentă au continuat. După prânzul copios ne-am îndreptat către Casa Memorială Petre Stoica, unde eram așteptați de același Sergiu Dema, mereu disponibil să ne împărtășească din istoria locului. Am admirat acest mic muzeu al poetului, plin cu diverse colecții de lucruri aparent banale dar mustiind de istorie, ca acele obiecte prăfuite din poemele sale, de la ceasuri de perete, la monezi, embleme, premii obținute la nenumărate concursuri literare, bancnote din fostul imperiu austro-ungar, fotografii alături de alți poeți ai generației sale precum Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Virgil Mazilescu sau Leonid Dimov, sau chiar, spre surprinderea noastră, alături de Daniel Vighi. M-am plimbat printre rafturile bibliotecii sale, citind cotoarele cărților vechi, majoritatea în limba germană și am încercat un sentiment de profundă recunoștință și admirație pentru acest poet atât de drag mie.
La ora 16, am început prima activitate planificată a zilei, atelierul de scriere creativă cu Alex Potcoavă, scriitor paveldanist din generația anilor 2000, care ne-a propus un stimulant exercițiu de flash-fiction, adică un text de maxim 10 rânduri, scris în 20 de minute.
La ora 18, am fost înștiințați de către Sergiu că suntem așteptați la Casa Memorială Karl Diel, de către strănepoata acestui medic jimbolian, scriitoarea Pia Brânzeu. Ne-am deplasat cât de repede am putut, întrucât la ora 19:30 trebuia să revenim la Casa Memorială pentru a asculta dialogul dintre Cristian Tudor Popescu și Alex Condrache. Ușor grăbiți ne-am lăsat ghidați de doamna Brânzeu prin camerele ce ne povesteau istoria acestei familii cu rădăcini în Jimbolia. Reîntorși la Casa Memorială, am cinat în curtea umbrită, pe baloți de fân și bănci, bucurându-ne de liniștea unei amiezi cum parcă nici unde altundeva n-ai să găsești decât aici, într-un loc la marginea României.
În scurt timp, publicul a început să pășească pe porțile larg deschise, și de îndată ce becurile atârnând de pe ramurile copacilor s-au aprins, oaspetele de onoare al serii și-a făcut apariția. Au urmat două ore în care Alex Condrache i-a adresat lui Cristian Tudor Popescu diverse întrebări excelente despre locul literaturii în societatea contemporană, despre rolul său etic, sau despre pericolele puse de inteligența artificială creației literare, dar nu numai, sistemul de învățământ confruntându-se cu aceași amenințare. După încă o zi plină de activități tabăra s-a retras la pensiune unde au continuat discuțiile începute cu o noapte în urmă, dar și lecturile din creațiile proprii, până către dimineață.
Ziua 3
După două nopți de somn puțin, micul dejun disponibil până la ora 9 părea pentru mulți o corvoadă mai degrabă decât o binecuvântare. Așa că prânzul a fost prima ocazie când toți membrii taberei ne-am reîntâlnit miercuri, în a treia zi a taberei, ultima la Jimbolia. Profitând de o pauză până la întâlnirea de la ora 16 cu Marcel Tolcea și Radu Pavel Gheo, câțiva dintre noi ne-am îndreptat către gara din Jimbolia unde același Sergiu ne-a vorbit pe îndelete despre istoria cutremurătoare a gării, de la mărturiile deportaților încărcați în vagoane de vită și trimiși către Siberia, la fuga regelui Carol al II-lea, vânat de legionari, sau nenumăratele încercări de a trece granița către Serbia în perioada comunistă. Am văzut și numele oamenilor plictisiți ce au așteptat de-a lungul deceniilor trenul, scrijelite în cărămizile gării, unele chiar din 1912, istorie scrisă-n argilă. După aceasta ne-am îndreptat către aceeași Casă Memorială Petre Stoica unde membrii taberei au conversat timp de 2 ore cu Marcel Tolcea și Radu Pavel Gheo despre literatură, o experiență de neuitat în parte datorită flerului interlocutorilor dar și datorită cunoștințelor lor vaste despre literatură.
După cina luată în aceeași curte a urmat un dialog între cei doi invitați, de data aceasta împreună cu un public, pe subiectul cărții lui Radu Pavel Gheo, Adio patria mea cu î din i, cu â din a, mai exact experiența sa ca emigrant în SUA.
După încă o seară reușită, tabăra a petrecut restul serii în curtea Casei Memoriale, luându-și într-un final cu greu rămas-bun de la cei doi oameni extraordinari care au mijlocit, împreună cu Alex Condrache și UVT, prezența noastră la Jimbolia, Cristina și Sergiu Dema. Nu pot pune în cuvinte cât de important a fost Sergiu în a-mi extinde perspectiva asupra istoriei acestui colț de țară unde m-am născut, adică Banat, și sper că pe viitor alți tineri scriitori să se bucure de aceleași experiențe pe care și eu le-am avut acolo, la Jimbolia, până recent un nume de oraș pe hartă, dar de acum un loc viu în amintirile mele.
Ziua 4
Ultima zi a taberei a avut loc la Timișoara. Pentru mulți aceasta a fost prima dată când au ajuns în orașul de pe Bega, așa că mi-am asumat rolul de ghid, chiar dacă eu nu sunt nici pe departe la fel de versat în istoria orașului precum cineva ca Adriana Babeți sau regretatul Daniel Vighi. Cu toate acestea mi-am dat silința să insuflu colegilor de tabără ceva din dragostea și respectul pe care le port pentru orașul meu natal.
Turul nostru a început în parcul Gheorghe Doja, unde Alex Condrache ne-a povestit puțin despre istoria orașului, apoi am preluat eu rolul de ghid și am pornit la propriu pe urmele Revoluției. Ne-am oprit întâi în piața Sfânta Maria, unde le-am povestit colegilor de tabără despre protestele cu privire la arestarea pastorului László Tőkés, apoi gestul lui Ion Monoran care împreună cu alți revoluționari au oprit tramvaiele, și am pornit mai departe pe podul Traian, am zăbovit puțin în Parcul Central, la busturile personalităților ce au marcat istoria Timișoarei, apoi am vizitat Catedrala Metropolitană, înainte de a lua la rând piețele Victoriei, Libertății și Unirii, turul nostru încheindu-se în ambianța plăcută și primitoare a librăriei Două Bufnițe. Desigur pe drum ne-am oprit adesea pentru poze, dar și pentru a admira diverse clădiri semnificative precum Opera Națională, clădirea ce găzduiește Teatrul German de Stat dar și pe cel Maghiar, clădirea Muzeului de Artă, sau cele două catedrale din Piața Unirii, Catedrala Sf. Gheorghe și Catedrala Sârbească. După acest tur veritabil prin centrul Timișoarei ne-am reîntors către Universitatea de Vest, unde am luat cina la unul dintre restaurantele de pe malul Begăi, înainte de a ne îndrepta către Casa de Cultură a Studenților unde aveam să ne întâlnim cu Cenaclul ,,Pavel Dan”.
Deși ușor întârziați, am fost întâmpinați de un veritabil alai: Eugen Bunaru, îndrumătorul cenaclului, și continuând cu majoritatea membrilor activi ai cenaclului Ionuț Manea, Anastasia Stiegelbauer, Marius Dimcea, Izabela Radosevici, Marian Oprea, Dan Spătariu, dar și o ,,față” mai veche revenită de curând la cenaclul, Miruna Todor, în noua ei calitate de ,,boboc”, studentă în anul I la Facultatea de Litere a U.V.T., secţia engleză.
Ajunși în sala 201 acolo, unde anul trecut s-au aniversat 65 de ani de la înființarea Casei de Cultură a Studenților, am urmărit proiecția unui scurt filmuleț, creat de Anastasia Stiegelbauer (după o idee de Eugen Bunaru), ce avea ca subiect prezentarea prin poze a istoriei cenaclului de la început până-n prezent. Seara a continuat cu lecturi din creațiile proprii ale invitaților, participanții la tabără, urmând, apoi, lecturi ale membrilor cenaclului, totul desfășurându-se într-o atmosferă relaxată, menită a ne familiariza, o dată mai mult, unii cu alții. La capătul celor aproape două ore de discuții și recitări a venit momentul dificil de a-mi lua rămas-bun de la colegii mei de tabără, întrucât a doua zi majoritatea dintre ei urmau să înceapă călătoria – în sens invers – către orașele de proveniență. Ne-am despărțit cu promisiuni că nu ne vom uita și cu garanția că ne vom revedea mai devreme sau mai târziu, convinși că cele patru zile petrecute împreună au creat relații ce ar putea continua pentru multă vreme. Dar asta rămâne de văzut.
Aceasta a fost Tabăra de creație literară “Petre Stoica” ediția 2023, o experiență de neuitat care m-a făcut să devin mai conștient de locurile unde m-am născut și am copilărit și care mi-a dat șansa de a cunoaște niște oameni extraordinari care într-un timp foarte scurt au devenit extrem de dragi mie. Nu-mi rămâne decât să le mulțumesc tuturor celor care au făcut posibilă această adevărată aventură spirituală: de la organizatori, la ceilalți colegi de tabără și, poate cel mai important, Cenaclului ,,Pavel Dan” din care fac parte și care continuă să-mi permită acest vis de a scrie, de a mă bucura de un public și de a întâlni alți oameni cu care să împărtășesc această pasiune.
