Joi, 14 aprilie, începând cu ora 18:30, Cenaclul „Pavel Dan” al Casei de Cultură a Studenților din Timișoara s-a manifestat liric cu o nouă seară de poezie, găzduită de Secția de Arte „Deliu Petroiu” (Complex Bastion Maria Theresia, Corp A), amfitrioana întâlnirii fiind, ca și cu alte prilejuri similare, d-na bibliotecară Ileana Berariu.
Au citit: Ionuț Manea și Cristi Căliman. Au fost, de asemenea, lecturate, de către toți membrii (prezenți) ai Cenaclului, poeme scrise în cadrul exercițiului de Creative Writing (pornind de la versuri din poeții: Gellu Naum, Ruxandra Novac, Claudiu Komartin și Deniz Otay).
Seara de cenaclu, densă în discuții pe marginea textelor citite, a fost moderată de Eugen Bunaru și Anastasia Coste (preponderant pt. participanții online). Ambianța întâlnirii a fost marcată deopotrivă de seriozitatea, de motivația critică a dezbaterii, dar și de tonul relaxat al discuțiilor generate, desigur, de consistența textelor lecturate, care s-au bucurat – subliniem! – de comentarii aplicate, oferind unghiuri de receptare dintre cele mai diverse și incitante. În cazul poemelor citite de Ionuț Manea, remarcate de toți comentatorii au fost: maturitatea și buna stăpânire a scriiturii, a recuzitei tehnice (el fiind deja autorul a două cărți publicate la Editura Tracus Arte), dar și un substrat de frondă al poemelor, de flagelare a inerțiilor existențiale și sociale. Cu privire la textele mai tânărului confrate (întru ale scrisului) Cristi Coman, au fost relevate imagini, metafore și versuri expresive, pregnante, cu percutanță sugestivă, propunându-i-se, totuși, evitarea unui surplus de epitete, a unor versuri „ermetice”, dar și, pe alocuri, a unor lungimi discursive. O „recomandare”, în cazul ambelor lecturi, s-a axat pe încercarea de „rupere”, uneori, a „curgerii” textului, ca o posibilă șansă de potențare, de accentuare a tensiunii poetice.
Au avut intervenții (în ordine alfabetică): Mădălina Aldescu, Livia Basista, Ana-Maria Brehui, Eugen Bunaru, Larisa Chindriș, Adrian Codău, Anastasia Coste, Alina Dumitrescu, Marian Oprea, Ioana Cheroiu-Cozma, Florin Vârjan, iar, online, s-au exprimat: Maria Anastasiu și Anca Eftenie. A asistat: Andrada Tîrnovean. Seara s-a prelungit, pe nesimțite, până dincolo de ora 21:00.
Vă invităm să-i descoperiți, puțin mai jos, prin proprie lectură, pe cei doi protagoniști ai serii!
Joi, 28 aprilie, ora 19:30, vom relua întâlnirile de cenaclu, de data aceasta, din nou, la C.C.S.T., când vor citi poezie: Mădălina Aldescu și Anca Eftenie (online).
Până atunci, vă dorim tuturor Sărbători Pascale Binecuvântate!
A consemnat Eugen Bunaru
Poeme de IONUȚ MANEA
Îmi este greață
Îmi este greață de rochiile cu tiv
De mânecuțe
De cadranele cu ceas
De limbile care împart timpul
Matematic
Îmi este greață de primele eșecuri
De subsolurile interioare
Îmi este greață de defulare
Și de tot ce a fost tipărit
Îmi este greață de căsnicie
De hârtiile pe care le-am semnat
Revoluție socială
Fără cusătură de durată
Îmi este greață de imaginea proprie
De kilogramele in plus
Imi este greață de secrețiile nazale
De icoanele cu sfinți
De prăjiturile cu migdale
Îmi este greață și vomit
Peste litere și propoziții
Peste căruțele trase de cai
Pentru că de fiecare dată
Moare un om
În timp ce noi amanetăm trecutul
Cernelii din monitoare.
Dispozițiile unui dumnezeu tânăr
Probabil nu este suficient
Probabil ce a rămas între noi nu va fi consumat
Așa cum nu putem folosi la nesfârșit zâmbetul
În interior se zbate un condor cu gâtul tăiat
()
Acolo în vale dormi în fânul proaspăt cosit
Cu ochii împăienjeniți și furnici în cornee
Pentru noi nu am păstrat nimic
()
Privesc cum putrezești și cocoșii cântă
Privesc cum lama subțire împarte lumea-n două
Știu că ascunsă în ierburi înalte și cosași
Scrutezi cerul roșiatic impasibilă și tăcută ca o piatră.
()
Nu au rămas amintiri în camera de la stradă
Câteva zăbrele și o curea strânsă de spătar
()
Mai am bluza crem
Uneori îi aud inima
Și am senzația că e o femeie
Lipsită de forme și prejudecăți
()
Măicuțele siropate cu duhul sfânt trec pe lângă pod
Și vorbesc în șoaptă
Inima zburdă dintr-un trup într-altul
Ca o pasăre agitată
Și carnea lor e atât de evlavioasă
()
Aștept să treacă primul tren
În mahala există iubire
Toleranță
Fiecare femeie poartă-n pântec viitorul
Privesc dincolo de calea ferată
Cât vezi cu ochii pământul e galben ca o pisică
Și după ce anii trec
Aici totul rămâne neschimbat
Ca un deal de gunoaie acoperit îndeajuns de iarbă
Încât roțile și vechiul căruț abia se zăresc
Iar mâinile păpușilor sunt adânc îngropate
După ce ani la rând și-au făcut treaba în nisip
O icoană găsești în cămăruța impiegatului
Aici sunt doar Lingheni cătrăniți de fum
Iar din cel mai îndepărtat punct – de unde vine iubirea
Se desface orizontul și stâlpii se unesc
Doar streașina casei tremură de spaimă
()
Iarba înaltă te ferește de privirile curioase
Undeva în interiorul tău există un mușuroi de furnici
Din care câteva au ajuns pe pervazul meu
Le urmăresc și mă gândesc
La trupul lung și subțire
Știu că nimic nu îți poate sta în cale
Și vei veni tiptil ca un fluture cu câteva ore de trăit.
Poeme de Cristi Căliman
Capriciu (II)
Acolo unde lama salciei spintecă cerul
O lacrimă se coagulează picătură
Cu agonizantă picătură. Un capriciu,
Viața mea se pierde în tăceri, în distanțe,
Într-un cuvânt–absent, precum forma
Unei flori confecționate din file sfârtecate:
Cândva, oracolul unei împliniri oarbe,
Acum însă, doar pecetea unei adresări formale,
Învățată pe de rost și recitată mecanic, dar cu politețe,
Lipsită de înțelesuri ascunse sau de alte meșteșuguri –
Majuscule gotice, tipar uniform sau timbru special.
Nu m-a obsedat niciodată prea mult forma dezgolită
A îmbrățișărilor noastre, ci doar acele spații goale rămase între
Rânduri – infime și infinite – din miezul cărora scobesc mereu
Cu migală o intimitate mai deplină în ciuda tuturor elipselor.
Astăzi îmi caut cuvintele între buze înstrăinate
Și pe cerul ars al gurii tale citesc voluptățile
Înnegrite de un soare aspru, sorbit într-o suflare.
Pârjolite, pe pereții sterpi se scurg clipele
Cu gustul de cenușă al regretelor, iar în colțuri
Păianjenii beți își țes leșioasele melancolii
Fără să urmeze vreo diagramă trasată peste poduri,
Rapsodiind la nesfârșit în orizonturi concentrice.
Capriciu (III)
-fragment-
Așa că apucă-mi pașii prin nisip
Și vei privi cu mine minciuni boreale, viziunile
Unei legiuni dezonorate ce purta cândva
În sânul său imaginea unei iubiri;
Acum, readusă în inima orașului meu
Ea nu mai e decât reziduul a ceva de nedescris;
Răsucirea unui avânt adâncește șanțurile—
Trasate prin nisip, străzile devin tot mai pustii,
Însă văzduhul capătă o limpezime proaspătă,
Iar eu, în trecere, îți așez pe buze de foc sunetul
Stins și umed al unui ultim rămas bun rotund:
Gongul de aur lichid al clopotului scufundat în soare.
