Mariana Gunță: O re-venire şi, mai ales, o statuare, din interior, a Dreptului la timp!
Luni, 26 februarie, 2024, s-au împlinit 4 ani de la plecarea, mult prea timpurie, a colegei noastre,
poeta MARIANA GUNȚĂ (25 mai 1994 – 26 februarie 2020).
Întâlnirea de joi, 29 februarie, la ,,Pavel Dan” a fost consacrată, așa cum s-a anunțat, memoriei sale prin:
- vizionarea videoclipului Poezia Merge Mai Departe – In Memoriam Mariana Gunță
- evocări, amintiri
- recital din creația sa poetică și poezii dedicate memoriei sale
Au participat: Anastasia Coste, Izabela-Elena Radosevici, Cristian Căliman, Vlad Ciurescu, Marius
Dimcea, Răzvan Stoicovici, Dan Spătariu, Marian Oprea, Floricel Bogdan, Octavian Hrițcu.
A moderat: Eugen Bunaru
Convingerea trăită și exprimată, de cei prezenți, în urma întregului program evocator și, firește, în urma lecturilor din cartea ei, publicată – postum – în decembrie 2020, PASTA NEAGRĂ A PIXULUI, a fost una singură: Poeziile Marianei Gunță si-au păstrat prospețimea, forța, expresivitatea lor dramatică, testamentară. Și, negreșit, și-au dobândit dreptul la timp! Prin Mariana Gunță, prin poeziile rămase de la ea, da, firește, Poezia Merge Mai Departe! (E.B.)
ECOURI …
,,Poet de seamă și lider de cursă lungă al cenaclurilor studenţești, Eugen Bunaru realizează un volum de/
despre Mariana Gunţă. Semnează îngrijirea ediţiei, prefaţa și selecţia volumului Pasta neagră a pixului
– o carte fără prelungiri. «Mariana Gunţă, cvasi-absentă din ierarhiile «oficiale», urmează, fatalmente,
prin sfârșitul său, altor doi tineri poeţi, douămiiști prin definiţie, de o forţă expresivă nu mai puţin
premonitorie a scrisului lor, a pariului lor cu poezia, care au optat pentru același mod de a-și încheia
«socotelile» vieţii: Virgil Bănescu (1982 – 2009) și George Vasilievici (1978 –2010)»” Anemone
Popescu (Cornel Ungureanu) ) în Orizont, nr. 4 (aprilie) 2021.
,,Asistăm, astfel, nu doar la o stridență sancționată a sunetelor, ci, mai ales, la una a luminii care, atunci
când nu este calpă, devine agent independent al damnării. Capcana își va produce efectul letal, fermecător // ca atunci când se ating două fantome // fosforescente (pag. 27).Jocul spectrelor se alătură, prin urmare, celui biologic, însă descoperirile ludice ale Marianei Gunță nu țin de econometria măștilor poetice. Într-o lume care și-a pierdut, de mult, rostul, recuperările se rezumă la contemplarea eliberatoare a emoției.
Densitatea umanului, fin creionată printr-o dinamică aparte a mâinilor, nu dăunează structural,
funcționând mai degrabă ca o puncție în vederea un diagnostic supus, fundamental, maledicțiunii. Vom
da, astfel, peste o stare de bine a renunțării, prin care mecanismele tanatice sunt recalibrate inițiatic: îmi
place moartea băgată la mașina de tocat (…) // ne ținem de mână și împreunăm mâinile celor duși // și
celor vii, // ne luăm în cârcă prin câmpia cu flori (pag. 78).” Ciprian Baciu, 18 aprilie 2022 ,,Spre deosebire de alți poeți congeneraționali, pentru care unda protestului crește dinspre social către întinderile de rezonanță sufletească, perspectiva Marianei (Gunță n.m. E.B.) este răsturnată, impresionistă, ea își scrie lumea din încăperea unei subiectivități autorecluzionante. Miza poeticii sale nu o mai reprezintă inculparea douămiistă a citadinului plumburiu, din perimetrul unei interiorități opozitive–
întrucât intimitatea emoțională a poetei pare deja cucerită de insinuările alienării, de pustiul care
o înstrăinează de sine și îi țese, pe interiorul sufletului, un continuum confuzional care amplifică angoasa
până la plafonul paraliziei decizionale și împiedică aglutinarea eului : „sunt o cafea tare, o amnezie și
nimic mai multˮ (un oarecare). Absurdul este Materia acestei Realități a cărei Categorie este Negrul
gothic, surprins în plină estompare aeriană : „fum împrejur, în mine, pe scară, o țigară, fumez,/am propriul
meu fumˮ (îmi trebuie un înger).” Alexandru Colțan, ,,Lumină în oglindă”, https://www.lapunkt.ro/2022/05
O ,,fosforescență” aparte…
,,Recitită din perspectiva destinului autoarei, după moartea ei, mai precis, poezia Marianei
Gunță dobândește o aură și mai stranie. Fără a romanța și „parastasia”. De la déjà vu-uri, la
veritabile decorporalizări. Cotidianul are codul lui ocult, iar senzorii poetici dau seama despre
prezențe stranii, văzute sau nevăzute. Chiar și în poezia de observație socială, personajele
stradale, bunăoară, au ceva fantomatic, iar fantomaticul are o „fosforescență” aparte. Drumețiile
urbane sunt „bântuiri.” Poemul e/devine o mărturie lăsată în urmă, precum corpul.
Se vorbește, mult mai mult decât se scrie, ce-i drept…, despre șamanismul unor poeți mai noi
sau mai vechi. Din acest unghi, Mariana Gunță ar trebui situată printre „ghizi”:
Corpul stă adormit/ ca o expresie/ sunt mai trează ca oricând/ sunt mai trează/ şi aud şobolanii
cum ronţăie/ încheieturi umane/ aud cum clocoteşte apa/ cum o muscă dă de geam/ lustruiesc
camera/ văd cum urc pe scaun/ şi cum mă evapor încet din corp/ într-un surplus de ceară
galbenă/ corpul stă adormit/ ca o expresie/ se mişcă puţin vântul/ nimic nu este mai static/ decât
starea de veghe.” Tudor Crețu, 3 matie 2024
Mozaic foto (Mariana Gunță …ieri și azi, acum și aici, la Pavel Dan …)
,,La cei, încă, doar 25 de ani ai săi, când s-a decis să plece, Mariana Gunţă lasă în urma ei, în
locul prezenţei sale fzice printre noi, oricum discrete şi misterioase, amprenta trainică a unui
imaginar poetic, deopotrivă abisal şi frenetic-expresiv, modelat după chipul şi asemănarea sa,
ceea ce este deja marca poetului autentic, născut dar şi făcut, premoniţia obsesivă a finalului
fiind ferm şi mereu însoţită de conştiinţa şi luciditatea actului scriptural: „când scriu despre
sentimente//le scriu definitiv.”; „cuvintele mă privesc în ochi şi caută dragostea.” Şi, iată, o
atingere, o asumare, pe cont propriu, a unei arte poetice, cu valenţe testamentare, debordând de
aceeaşi trăire premonitorie ce contopeşte actul scrierii cu acela al vieţii şi al expierii: „de-ar fi să
mă scriu de-adevăratelea,//atunci aş vrea să mă scriu cu sânge.” Şi, da, prin tot ce a scris mai
valoros, „cu sânge” Mariana Gunţă şi ne-a rămas de la ea, Poezia merge mai departe,
transcende momentul fugar al vieţii sale, deopotrivă umbratic şi luminos, volatil şi împovărat cu
harul de Sus al cuvântului.” Eugen Bunaru, în prefaţa cărţii : Mariana Gunţă, Pasta neagră a
pixului, Brumar, 2020
Cartea Marianei Gunță, Pasta neagră a pixului, apărută postum, în decembrie 2020.
Mariana Gunță e (și) aici, pt. totdeauna, în această Antologie, după copertele căreia pare că se joacă (serios) de-a v-ați ascunselea…
Lectură la cenaclul Pavel Dan, 21 oct. 2014.
Mariana Gunţă -Lectură la Arad, mai 2016.
La Institutul Blecher!
Mihai Iovănel pe facebook -Debuturile în poezie din 2020.
Se vizionează filmul In Memoriam Mariana Gunță.
În întuneric, vizionând video-ul, ciudat, dar destinul poetic al Marianei Gunță se decupează, parcă, mai limpede …
Paveldaniştii de azi urmărindu-i, pe paveldaniștii de ieri. aducând, prin propriile versuri, omagiul lor, Marianei Gunță. Tânăra poetă care a plecat, ca să rămână…
Anastasia Coste o privește pe … Anastasia Coste, recitând, în filmul dedicat Marianei Gunță. Era în luna mai, 2020…
Priviri spre timpul poeziei încremenit pe ecran…
Fiecare își selectează atent poemele afine cu propria sensibilitate.
Seară de poezie, amintiri și evocări de şi despre Mariana Gunță.
S-a vizionat filmul. s-au citit poezii din cartea Marianei, s-au depănat amintitri evocări.
Mariana Gunţă la ultima întâlnire de cenaclu, 10 decembrie, 2019.(1)
MONTAJ (texte, fotografii): E.B. Foto: Anastasia Coste, Răzvan Stoicovici, Izabela Radosevici, E.B.
